BMW: "Seria 2 Active Tourer va aduce clienţi noi pentru marcă"

Publicat luni, 21.07.2014 11:22 de Sebastian Toma

Frank Niederlaender, şeful departamentului de management produs al companiei BMW, afirmă că 75% dintre clienţii lui Seria 2 Active Tourer vor fi noi pentru marca din Munchen şi anunţă o versiune cu şapte locuri a acestui model.

BMW Seria 2 Active Tourer, primul monovolum al mărcii germane, este aşteptat să aducă noi clienţi în familia posesorilor de BMW, afirmă Frank Niederlaender, şeful departamentului de management produs responsabil de gamele "mici" ale mărcii. Potrivit oficialului BMW, trei din patru clienţi ai lui Seria 2 Active Tourer sunt persoane care nu au mai avut niciodată un model al mărcii din Munchen.

O parte dintre cei 75% dintre clienţii primului BMW cu tracţiune faţă sunt aşteptaţi să vină de la mărcile rivale, existând posibilitatea ca aceştia să fi condus înainte un Mercedes-Benz B-Klasse sau un Volkswagen Touran, dar şi ca noii clienţi să aleagă un BMW în locul modelelor menţionate mai sus.

BMW nu intenţionează să folosească transmisii cu nouă şi cu zece trepte în gamă

Lansarea unui monovolum în gama BMW are rolul de a atrage familiile tinere către marca din Munchen, acestea fiind aşteptate să aleagă un model din clasa monovolumelor pe măsură ce înaintează în vârstă. În plus, piaţa monovolumelor premium este aşteptată să crească în următorii zece ani mai rapid decât segmentul premium, ceea ce reprezintă un motiv suplimentar pentru nemţii de la BMW să îşi facă un nume şi în ceea ce priveşte monovolumele. Tocmai de aceea, Seria 2 Active Tourer va primi ulterior o versiune cu şapte locuri şi o versiune hibridă plug-in. Monovolumul german este construit pe noua platformă UKL cu tracţiune faţă, care va da naştere viitorului Seria 1 şi a altor opt derivate.

BMW M4 Coupe la Nurburgring: 13 secunde în faţa vechiului M3 Coupe

Interiorul lui Seria 2 Active Tourer are elemente comune cu celelalte modele ale mărcii din Munchen, în special la nivelul bordului şi al scaunelor faţă.

Povestea lui Andrei Bellu, românul care s-a confruntat cu ego-ul lui Schumacher şi l-a învăţat pe BMW M3 E30 să frâneze

În ciuda faptului că este primul model BMW cu tracţiune faţă oferit vreodată, reprezentanţii mărcii germane spun că maşina va fi distractiv de condus şi va asigura senzaţii comparabile cu ceea ce livrează un model cu tracţiune spate, explică Siegfried Mueller, managerul departamentului de dezvoltare responsabil de Seria 2 Active Tourer. Nivelul de agilitate şi manevrabilitate al acestui model este asigurat datorită suspensiei faţă şi a şasiului, dezvoltate împreună cu inginerii diviziei Mini, care au zeci de ani de experienţă în dezvoltarea modelelor cu tracţiune faţă.

Via AutomotiveNews (înreg.)

  • Patent, luni, 21.07.2014 19:25

    Blasfemie! Sa-i schimbe sigla..seamana cu un Volvo.

  • gtrazvan, marţi, 22.07.2014 01:06

    Sa ne spui si noua cu ce Volvo seamana!?

  • mdea, joi, 24.07.2014 00:19

    clienti noi ptr BMW, da vechi ptr pamantu' asta niste pensionari cu vise alb-albastre-pe fond negru sau familistii in vacanta