BMW X5 40e, primul SUV plug-in hybrid al mărcii, anunţă 313 CP şi 3.3 litri la sută

Publicat duminică, 15.03.2015 01:30 de Sebastian Toma

BMW a prezentat primele imagini şi informaţii ale primului său SUV hibrid plug-in, X5 xDrive40e. Acesta poate să meargă în modul 100% electric până la 31 de kilometri şi anunţă un consum mixt de 3.3 litri la sută în prima sută de kilometri.

BMW X5 a fost ales drept platforma perfectă pentru primul SUV hibrid plug-in de serie din istoria mărcii germane. Noua versiune de motorizare a modelului se numeşte xDrive40e şi promite să asigure sportivitate, eficienţă şi spaţiu pentru pasageri şi bagajele lor într-un singur pachet. Puterea totală a modelului hibrid plug-in de la BMW este de 313 CP, în timp ce consumul mixt în ciclul NEDC pentru hibrizi plug-in este de 3.3-3.4 litri la sută, valabil pentru prima sută de kilometri. Explicaţia din spatele acestei menţiuni este legată de modul în care este calculat consumul pentru această categorie de vehicule în cadrul ciclului NEDC, fiind luată în considerare doar prima sută de kilometri.

Design

La nivel estetic, varianta hibridă plug-in a lui X5 nu este la fel de uşor de recunoscut de ochiul neantrenat cum este cazul unor variante hibride ale altor modele BMW, dar portul de încărcare situat pe aripa stângă faţă este primul lucru care trădează ce se ascunde sub caroseria lui X5 xDrive40e. Bara de protecţie forntală, jantele din aliaj, pragurile laterlae şi bara de protecţie spate au şi ele un design diferit de cel găsit la variantele standard ale lui X5.

În comparaţie cu conceptul care a prefigurat această versiune de serie, modelul prezintă un design mai
"cuminte", fiind aleasă până şi o nuanţă de culoare mai puţin curajoasă pentru fotografiile oficiale ale acestuia. Ornamentele din părţile inferioare ale barelor de protecţie şi ale pragurilor laterale îl prind bine pe X5, iar jantele cu design special pentru îmbunătăţirea coeficientului aerodamic arată spectaculos, deşi nu au o diagonală impresionantă.

Sistem de propulsie şi performanţele sale

BMW X5 xDrive40e are sistem de tracţiune integrală permanent şi părăseşte fabrica alături de o transmisie automată Steptronic cu opt trepte. Sistemul de propulsie al acestui model este format dintr-un motor 2.0 turbo cu patru cilindri în linie, alimentat cu benzină, asistat de un motor electric. La fel ca mulţi alţi hibrizi plug-in, X5 xDrive40e poate să ruleze distanţe semnificative în modul 100% electric. Cei de la BMW spun că o călătorie scurtă în mediul urban, de până la 25 de kilometri, poate fi realizată fără ca motorul cu ardere internă să fie pus în funcţiune. În asemenea situaţii, consumul de carburant variază între zero şi 3.0 litri litri la sută.

Pentru călătorii care implică şi un regim extrauban, cu acumulatorul încărcat complet şi un traseu de 50-60 de kilometri, cei de la BMW anunţă un consum mixt de până la 6.5 litri la sută pentru noul lor hibrid. În plus, rezervorul de carburant de 85 litri poate asigura autonomii ridicate pentr SAV-ul german, în timp ce consumul de carburant nu va depăşi 11.0 litri la sută. Pe lângă funcţiile referitoare la creşterea economiei de carburant, sistemul electric poate să şi asigure un supliment de putere şi cuplu pentru o perioadă scurtă de timp, situaţie atinsă în modul de rulare MAX eDRIVE. Celelalte două moduri de rulare dedicate ale sistemului sunt SAVE şi Auto eDrive. În timp ce primul conservă energia sistemului electric pentru un moment ulterior, cum ar fi o zonă urbană rezervată vehiculelor cu emisii reduse de CO2, al doilea mod gestionează în mod automat sistemul hibrid al vehiculului şi este activat automat la pornire. Pe lângă respectivele moduri de rulare, există şi sistemul deja clasic de comutare între Eco Pro, Comfort, Sport şi Sport+ specific modelelor BMW, operat de la comutatorul uzual pentru această operaţiune.

BMW oferă şi un încărcător dedicat pentru vehiculele sale hibride plug-in sau electrice, i Wallbox, Acesta asigură o încărcare mai rapidă decât o priză clasică.

Motorizarea din dotarea lui BMW X5 xDrive40e este propulsorul 2.0 TwinPower Turbo de 245 CP şi 350 Nm. Unitatea este susţinută de un motor electric de 113 CP şi 250 Nm. Puterea maximă totală a sistemului este de 313 CP, anunţă oficialii companiei germane. La fel ca în cazul multor altor modele de acest tip, performanţele motoarelor nu sunt cumulate atunci când se comunică puterea maximă a sistemului. În ceea ce priveşte performanţele sistemului electric, BMW anunţă o viteză maximă limitată electronic la 120 km/h pentru modul 100% electric. Varianta hibridă a lui X5 poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 6.8 secunde şi să atingă o viteză maximă de 210 km/h, limitată electronic pentru conservarea autonomiei.

Interior şi tehnologie

Habitaclul variantei hibride a lui BMW X5 nu este cu mult diferit faţă de cel al modelului cu sistem de propulsie convenţional. Pe lângă badge-urile specifice, varianta hibridă plug-in a lui X5 prezintă o culoare specifică pentru iluminarea ambientală, ornamente interioare cromate pentru pragurile laterale şi un buton suplimentar pe consola centrală. În rest, habitaclul se bucură de aceleaşi materiale, dotări şi tehnologii ca la variantele standard de motorizare ale SAV-ului german.

La nivel tehnologic, situaţia este similară, BMW mergând pe calea logică şi oferind o echipare similară cu versiunile comparabile de motorizare din gama cu sistem de propulsie exclusiv cu motor cu ardere internă pentru modelul X5 xDrive40e. Aşadar, SAV-ul hibrid plug-in din Munchen oferă un pachet tehnologic competitiv. În plus faţă de variantele comparabile, X5 xDrive40e beneficiază de un şasiu şi o suspensie cu setări specifice, amortizoare adaptive şi suspensie spate pneumatică cu auto reglare încă din standard.

Via BMW

  • mongolu, duminică, 15.03.2015 18:13

    uite aici hibrid https://www.youtube.com/watch?v=vJB-ufK9eho