Promisiuni fără fundament: lucrările la autostrada Piteşti - Sibiu nu pot începe în 2016 decât cu acordul UE
Autorităţile s-au grăbit să promită că lucrările la autostrada Sibiu - Piteşti vor începe în 2016, fără să ia în calcul că acest lucru va fi imposibil fără un acord din partea Comisiei Europene.
Noul guvern condus de premierul Dacian Cioloş şi-a propus că lucrările la autostrada Piteşti - Sibiu să înceapă în 2016, cu un an mai devreme decât planurile iniţiale, întrucât proiectul de infrastructură a devenit prioritar.
Pentru startul lucrărilor, autorităţile trebuie să finalizeze studiile de fezabilitate
Studiile de fezabilitate pentru primul şi al cincilea tronson vor fi finalizate în luna decembrie, însă pentru celelalte trei tronsoane vor fi gata abia în iulie 2016. Conform legislaţiei europene, avizul de mediu se va acorda doar după finalizarea tuturor celor cinci studii de fezabilitate, adică abia în a doua parte a anului viitor, ceea ce înseamnă că licitaţiile pentru începerea lucrurilor vor avea loc abia în 2017.
"Avizul de mediu nu se poate elibera pe tronsoane, ci doar pe întregul traseu al autostrăzii. Din această cauză, licitaţiile pentru începerea lucrărilor nu vor putea fi făcute probabil mai devreme de 2017", au precizat surse guvernamentale pentru agenţia de presă Mediafax.
Totuşi, există o alternativă: guvernul încearcă să obţină o derogare de la Comisia Europeană pentru a putea acorde avize de mediu pentru primul şi ultimul tronson. În acest fel, lucrările la aceste tronsoane ar putea începe în 2016.
"Guvernul încearcă să solicite Comisiei Europene o derogare de la norme, astfel încât să se elibereze avizul de mediu pe tronsoane, ca să putem organiza licitaţiile pentru încredinţarea execuţiei, adică demararea lucrărilor, anul viitor", au mai precizat sursele.
Via Mediafax
Sa il credm pe primul ministru pentru ca e singurul care stie cum funcrioneaza comisia europeana. Restul sunt niste gusteri care "se dau si ei cu parerea, ca au si ei una"