Scoateți batistele: Land Rover Defender ne-a părăsit definitiv după o carieră de aproape șapte decenii

Publicat vineri, 29.01.2016 12:13 de Bogdan Mirică

Land Rover Defender a ieșit oficial din producție după o carieră care se întinde pe aproape șapte decenii. Locul emblematicului model va fi luat de o nouă generație în 2017.

Deși a încercat să amâne pe cât posibil momentul, de dragul fanilor și al vânzărilor care au explodat în ultimul an, Land Rover se vede nevoit să își ia adio de la cel mai popular model al său, un simbol al deceniilor care au trecut.

Defender a ieșit oficial din producție și se desparte de scena auto după ce a fost produs, în mare parte după o rețetă neschimbată, din 1948 până în prezent. Locul său va fi luat de o generație nouă, produsă tot la uzina engleză din Solihull, programată să ajungă pe piață în anul 2017.

Producția lui Defender trebuia să se oprească în vara anului trecut, dar Land Rover a decis să prelungească agonia despărțirii pentru că fanii cereau cu și mai multă ardoare SUV-ul. Britanicii au profitat de pe urma acestei nostalgii și au bifat chiar unitatea cu numărul 2.000.000. Aceasta a fost personalizată de către designerii Land Rover și a fost vândută în cadrul unei licitații cu suma de 400.000 de lire sterline, echivalentul a 528.000 de euro, o sumă fabuloasă pentru un model atât de modest.

Tot pentru a celebra despărțirea, Land Rover a lansat și trei ediții speciale, denumite Adventure Edition, Heritage Edition și Autobiography Edition, de asemenea epuizate rapid.

  • agoox, vineri, 29.01.2016 13:20

    Am impreisa ca scria pe undeva ca va mai fi produs exact in aceeasi configuratie in Africa pentru tarile emergente(Africa si America de sud) care nu au nici o pretentie la normele de poluare.

  • Stefi, vineri, 29.01.2016 13:46

    Cand stransesem ssi eu bani de unul... din prima generatie... :)

  • mishazaitev, marţi, 02.02.2016 11:50

    The king is dead, long live the king!

  • mishazaitev, marţi, 02.02.2016 11:51

    @Stefi Sigur vei gasi unul sh in stare fooarte buna. -::))