În sfârșit, SUV în toată regula: Peugeot 3008 ajunge la a doua generație și renunță la ambiguitățile estetice

Publicat luni, 23.05.2016 16:45 de Mircea Meşter

Peugeot vrea să se lupte de la egal la egal cu Qashqai, Tiguan, Kuga și Kadjar începând cu a doua generație a lui 3008. Drept urmare, modelul francezilor renunță la caroseria incertă și se transformă într-un SUV cu pretenții.

Peugeot a decis să renunțe la experimente ambigue odată cu lansarea celei de-a doua generații a crossover-ului 3008. Prezentat astăzi la Paris în premieră mondială, noul Peugeot 3008 se transformă dintr-un hibrid de caroserie între SUV, monovolum și break într-un SUV compact pur sânge care-și propune să atace un segment în care legea este făcută la nivel european de Qashqai, Tiguan, Kuga și, mai nou, de Renault Kadjar.

Personalitatea lui 3008 a suferit un set complet de modificări odată cu apariția noului model. Acum, Peugeot 3008 este în mod evident parte a familiei compacte a constructorului francez, oferind un design general inspirat din cel al hatch-ului compact 308. Acest lucru este vizibil mai ales la nivelul blocurilor optice, care preiau designul atipic prezent pe 308 și-l duc mai departe, integrându-l într-un peisaj general inspirat din zona SUV-urilor. De altfel, alegerea francezilor a fost una cât se poate de naturală: din 2009 - anul lansării lui 3008 - până acum, vânzările SUV-urilor au crescut de 2.5 ori la nivel mondial.

În clasicul stil al grupului PSA, noul 3008 nu este însă doar un SUV, ci vrea să devină unul dintre SUV-urile trendy ale segmentului. Asta se vede și la nivelul detaliilor de design, care-l transformă pe noul 3008 pe alocuri într-o mașină "încărcată", cu o mulțime de detalii atipice. 

În interior, Peugeot a mizat pe cea mai nouă generație a habitaclului botezat de francezi "i-Cockpit" cu scopul de a sublinia faptul că mașina a renunțat la cele mai multe dintre comenzile mecanice pentru sistemele de bord. La fel ca în cazul lui 308, miza este acum display-ul central de 8 inch care "curăță" planșa de bord de butoane și care găzduiește comenzile tuturor pachetelor tehnologice disponibile pe acest model. Acesta este dublat de un alt display orizontal ci diagonala de 12.3 inch care ia locul ceasurilor de bord și care este așezat de Peugeot la baza parbrizului, în raza vizuală a șoferului.

Peugeot susține că a acordat o atenție sporită materialelor utilizate și ergonomiei de bord, ceea ce a dus la un salt spectaculos de calitate percepută între cele două generații ale modelului. Printre inserțiile notabile se numără pielea de calitate, cromul satinat sau "zone cu decoruri cu aspect carbon sau textil".

Construit pe platforma compactă EMP2 a celor de la Peugeot-Citroen, noul 3008 oferă un sistem care adaptează mașina la diferitele suprafețe pe care aceasta va funcționa. Sistemul Advanced Grip Control are grijă de acest lucru, cu cele cinci moduri de rulare ale sale. La nivel de motorizări, clienții care aleg Peugeot 3008 vor putea miza pe două motoare pe benzină (1.2 PureTech de 130 CP și 1.6 THP de 165 CP) sau pe patru variante de putere diesel: 1.6 BlueHDI de 100 sau 120 CP, respectiv 2.0 BlueHDI de 150 sau 180 CP. Versiunile de putere de top vor putea fi cuplate exclusiv cu transmisii automate cu șase trepte, clienții având posibilitatea de aleagă între tracțiune față și integrală permanentă.

Așa cum e normal, Peugeot 3008 se aliniază la trendul cât se poate de binevenit al sistemelor de siguranță active, astfel că modelul francez oferă pachete tehnologice care au rolul de a monitoriza traficul din jur și de a alerta șoferul sau chiar de a acționa automat frânele atunci când este cazul. 

Debutul oficial al noului suv compact francez va avea loc la Salonul Auto de la Paris, în această toamnă, clienții urmând să poată comanda noua generație 3008 începând cu primăvara lui 2017.

  • Tembelus Rex, luni, 23.05.2016 16:57

    Totusi aveau si au si la ora asta concurent pentru cei amintiti de dumneavoastra....cu siguranta stiti....este vorba de 4008 ....ca nu se mai vinde in Romania asta este alta mancare de peste ...in vest este disponibil ....este pe acceasi platforma cu ASX - dar asta stiti cu totii.....intr-adevar poate nu are atat de multe motorizari, nu este up to date cu pachetele legislative - condus semi/autonom etc. etc. ideea este ca el exista.......

  • headlights, luni, 23.05.2016 17:18

    Farurile sunt urate.

  • dan_grc, luni, 23.05.2016 18:16

    Imi place cum arata, este diferit in primul rand, butoanele de pe consola centrala arata super, exterior robust, dupa parerea mea au nimerit-o ca stil.

  • Ducu, luni, 23.05.2016 18:25

    Foarte reusita masina, iar interiorul este superb.

  • Piata auto, luni, 23.05.2016 19:59

    3008, 4007, 4008 au fost niste esecuri comerciale. Sa speram ca au gasit reteta corecta de data aceasta.

  • Scorpionul.negru, luni, 23.05.2016 21:11

    Farurile sunt putin exagerate. Volanul nu imi place. Au copiat putin BMW la display-ul central....dar asta nu e un lucru rau pt. ca da bine. In rest e reusit.

  • Ducu, luni, 23.05.2016 21:21

    @Piața auto, 3008 a fost un succes, nu îl pune în aceeași oală cu 4007și 4008

  • lorinczi.thomas, luni, 23.05.2016 22:15

    Am niste pareri impartite, partea mea rationala spune ca are un design oribil si fara sens, iar partea emotionala parca saliveaza dupa masina.

  • Azazel, marţi, 24.05.2016 10:15

    Pfai, bordul ala arata intr-un mare fel. Cred ca este unul dintre cele mai originale din industria auto. In rest... spor la vanzari. Masina are potential.

  • mda, marţi, 24.05.2016 12:29

    Aceeasi boala cu volanul care impiedica vizibilitatea asupra instrumentelor de bord.

  • saracu', marţi, 24.05.2016 13:08

    faruri nashpa, de ce 3008, a copiat nu'sh ce de la nu'sh cine ... nu cumva strugurii sunt cam acri ???

  • abc, miercuri, 25.05.2016 00:44

    @mda sa nu iti cumperi ia altceva ;DDD

  • flavius, miercuri, 25.05.2016 01:20

    Au pus touch screen ,l-au sinucis ca pe Coldea.Care e tampitul sa sgarme cu degetele pe un ecran in timpul mersului activ.Sau mai stii?!

  • LucDon, sâmbătă, 24.12.2016 09:36

    Ceva defecte ascunse? Din cate stiu motoarele de 1,6 diesel sunt foarte bune, acestea sunt si pe Ford Focus. Din cate am citit spun ca vin la partea de transmisi automate cu cutii japoneze. La prima vedere pare o masina reusita.