Seat Ateca va avea un frăţior: un crossover subcompact vine în 2017 ca rival pentru Nissan Juke
Seat a confirmat că va lansa un crossover de dimensiuni mai mici în 2017 care se va alătura noii game de modele inaugurată de SUV-ul Ateca.
Seat speră să revină pe profit şi să depăşească situaţia mai puţin favorabilă din prezent prin lansarea unei game complete de SUV-uri, care a fost inaugurată în acest an de noul model Ateca. Acesta va fi disponibil în showroom-uri începând din luna iunie, iar planurile constructorului spaniol vizează lansarea altor trei modele în următoarele 20 de luni.
În cadrul unei întâlniri cu dealerii internaţionali care s-a desfăşurat recent la Barcelona, Seat a confirmat că va lansa în 2017 un crossover de dimensiuni mai mici.
"Cu Ateca, compania lansează o ofensivă de produse care va extinde şi întâi gama de modele. Datorită lui Ateca şi a fratelui său mai mic, crossoverul pe care îl vom lansa anul viitor, compania Seat va fi prezentă în segmentele care înregistrează cele mai mari creşteri pe piaţă", a precizat Luca de Meo, preşedintele Seat.
Constructorul spaniol nu a furnizat până în prezent niciun fel de informaţii cu privire la viitorul crossover de segment B (subcompact), însă cel mai probabil acesta va fi poziţionat, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, ca rival al lui Nissan Juke. De asemenea, se anticipează că noul SUV de mici dimensiuni va fi bazat pe platforma viitoarei generaţii Ibiza, urmând să fie oferit doar cu tracţiune faţă.
Via Seat
aruncati naibi echerul ala...!