Renault Clio şi Megane vor rămâne fără motorizări diesel: "Duritatea testelor de emisii va scoate unităţile de pe piaţă"

Publicat miercuri, 07.09.2016 13:36 de Daniel Popescu

Renault anticipează că modele subcompacte şi compacte precum Clio şi Megane nu vor mai putea utiliza motoare diesel din cauza înăspririi testelor pentru emisii după scandalul Dieselgate.

Majoritatea specialiștilor și analiștilor auto prevestesc deja sfârșitul epocii diesel. Nu puține au fost situațiile în care s-a cântat prohodul acestui tip de propulsie, mai ales după scandalul Dieselgate şi a intenţiei Uniunii Europene de a testa emisiile reale ale maşinilor. UE a decis ca, începând din 2019, limita maximă de emisii pentru oxid de azot să scadă de la 80 mg/km la numai 40 mg/km, ceea ce va necesita investiţii majore din partea producătorilor în diverse sisteme care să permită respectarea acestei reguli.

Se pare că aceste profeții sunt susținute acum și de constructorii auto. Renault este primul nume important care confirmă excluderea treptată a dieselului din gama sa. Producătorul francez a lăsat să se înțeleagă că dieselurile vor dispărea în viitorul apropiat de pe modelele mici și fără aspirații premium, din cauza costurilor foarte mari de adaptare la normele de poluare.

În acest context, în cadrul unei întâlniri interne care a avut loc în luna iunie, oficialii Renault şi-au exprimat convingerea că investiţiile necesare pentru dezvoltarea unor tehnologii diesel pentru modelele din clasa mica și mini, precum și cele din clasa compactă, vor fi oprite până la finalul acestui deceniu. Regimul de testare mult mai drastic, care ar urma să fie introdus în anul 2019, ar face ca motoarele diesel să nu fie viabile pentru modelele accesibile. Tocmai pentru că va costa destul de mult adaptarea lor la normele de poluare. Astfel, până în anul 2020, modele precum Renault Clio şi Renault Megane nu vor mai fi disponibile cu propulsie diesel, iar situaţia va deveni comună în aceste segmente la toţi constructorii.

Informaţia a fost dezvăluită pentru agenţia de presă Reuters de două surse care au participat la întâlnirea internă din luna iulie şi care l-au citat pe Thierry Bollore, şeful departamentului de competitivitate al Renault.ac

"A spus că acum ne întrebăm dacă diesel-ul va supravieţui şi că nu şi-ar fi imaginat astfel de dubii nici măcar la începutul acestui an. Standardele şi metodele dure de testare vor creşte costurile tehnologiei până în punctul în care diesel-ul va fi forţat să iasă de pe piaţă", a precizat una dintre surse.

Potrivit cifrelor oficiale, 60% dintre maşinile subcompacte şi compacte vândute de Renault anul trecut aveau propulsie diesel.

Un purtător de cuvânt al constructorului francez a refuzat să comenteze informaţiile.

Via Automotive News

  • Scrooge, miercuri, 07.09.2016 14:10

    Mi se pare corect. In anul de gratie 2016 sa mai comercializezi masini de clasa mica cel putin cu motoare diesel mi se pare depasit :) Am vazut acum cateva zile un Fiesta model nou cu motor diesel si facea ca un "tractoras".....mi s-a parut cam ciudat :)....lucru care acum cativa ani nu se intampla.

  • Andy, miercuri, 07.09.2016 14:34

    In prezent daca faci o comparatie in cazul subcompactelor si compactelor intre motorizari turbo pe benzina si diesel care dezvolta puteri asemanatoare obeservi ca sunt aproximativ la fel dpdv al performantelor si consumurilor, insa diesel-urile raman sensibil mai scumpe. Ex: Astra 1.4 T 150 cp Man S/S Innovation 0-100 8.5 sec; consum mixt 5.1 l/100 km; pret 20.350 euro; Astra 1.6 CDTi 160 cp Man Innovation 0-100 8.6 sec; consum mixt 4.2 l/100 km; pret 23.250 euro; Golf 1.4 TSI 150 cp Man Highline 0-100 8.2 sec; consum mixt 4.7 l/100 km; pret 21.818 euro Golf 2.0 TDI 150 cp Man Highline 0-100 8.6 sec; consum mixt 4.4 l/100 km; pret 23.081 euro Focus 1.0 EcoBoost 125CP Man S/S Titanium 0-100 11 sec; consum mixt 4.7 l/100 km; pret 18.000 euro Focus 1.5 TDCi 120CP Man Titanium 0-100 10.8 sec; consum mixt 4.5 l/100 km; pret 19.500 euro. Buun. Deci de ce sa dai o mie sau chiar cateva mii de euro in plus pentru aceleasi rezultate? Ca sa nu mai zic ca diesel-urile sunt zgomotoase si arunca noxele pe care le stim. Diesel-ul va ramane mai ales in cazul suv-urilor compacte, medii si mari. Si in cazul suv-urilor mici gen Captur, 2008, C-HR etc. s-ar putea sa dispara pe viitor.

  • Clique, miercuri, 07.09.2016 15:08

    Mda... e doar o tactică ca să facă oamenii să-și cumpere motoare pe benzină, fiindcă rămâneau cu benzinarele nevândute. Dieselul va rămâne mereu un motor mult mai fiabil, mult mai rezistent, mult mai econom decât orice benzinar. Acum să vină dezaprecierele și atacurile la persoană din partea tuturor posesorilor de benzină care se lauda ca scot la consum cat un diesel. :)

  • Bogdan, miercuri, 07.09.2016 15:53

    Am condus 2 motoare diesel, 1.9 si 2.0 si 3 motoare benzina, 2 1.4 aspirate si un 1.4 twincharge. Dieselurile scot un consum ceva mai mic (cam 1-2 litri mai jos) si au cuplul care o benzinara nu il are si iti da mai mult comfort nefiind nevoit sa schimbi viteza, dar in rest... eu zic ca un motor benzina turbo e de viitor, si ca putere, si ca rezistenta in timp, si din punct de vedere al consumului si ca merge cu un lag mai mic in pedala si se incalzeste mult mai rpd motorul. Fiabile erau cei drept vechiile dieseluri. Acum decand cu DPF-uri si turbinele sensibile cu regim special de mers ca sa nu le infunzi, nu stiu ce sa zic despre cat de fiabil mai e un diesel.

  • einstein, miercuri, 07.09.2016 16:21

    Pentru cine are cunostinte peste nivel mediu de termodinamica, este foarte clar ca niciodata un motor bazat pe ciclul Otto nu va fi la fel de efiicient ca unul Diesel; in primul caz randamentul termodinamic maxim este in jur de 30%, pe cand in al doilea caz ajunge aproape la 40%. Diferernta de consum este relativ mica la autoturisme usoare cu cilindree mica, si care circula mai mult in oras, dar pe masura ce puterea motorului si masa autovehiculului creste, si distantele parcurse intr-un an cresc, dispare oreice urma de ratiune in a achizitiona un motor Otto in defavoarea motorului diesel. Concluzie: pentru masini mici de oras merita optiunea unui benzinar, sau pentru cine parcurge sub 10.000 km/an, dar cam atat.

  • Andy, miercuri, 07.09.2016 16:28

    Corect ce ai zis einstein, mai putin faza cu kilometrajul. Pe la 15.000 km/an e granita de care ziceai daca comparam turbo-benzinar cu diesel. 10.000 km/an era o granita adevarata pentru comparatia benizar aspirate cu diesel. Vorbim de anul de gratie 2016.

  • LR, miercuri, 07.09.2016 16:53

    Benzinarele moderne (injecție directă + turbo) au raportul de compresie destul de ridicat, iar arderea la temperaturi mai mari duce la un randament îmbunătățit. Efectul secundar este tocmai o creștere a emisiilor de oxizi de azot. Așa că, diesel sau benzinar modern, problema NOx rămâne.

  • AlexD, miercuri, 07.09.2016 22:18

    Fie ca ne place sau nu, mai devreme sau mai tarziu, atat dieselurile cat si benzinarele vor dispare....evident ca nu deodata, dar incet incet....un lucru absolut normal in anii in care ne aflam....cred ca vor mai urma niste tehnologii interesante care vor aparea pe benzinare (vezi skyactiv cel care urmeaza din 2018 sau ce face nissan..)...dar cer este ca tarile dezvoltate vor schimba cursul lucrurilor. Dupa cum se vede, deja sunt multe state europene care au planuri pe urmatorii 10-15 ani, altii chiar mai devreme cum sunt olandezii, si ii inteleg, acolo exista autostrazi de muuult, statii la fel pentru incarcare electrica sunt una langa alta....de fapt..infrastructura este cum la noi nu va fi niciodata si este normal sa te gandesti la urmatorul pas....noi inca vrem masini cu multi cai dar nici nu avem unde sa umblam cu ele iar de infrastructura electrica...:)))

  • hazard, joi, 08.09.2016 10:09

    si sa ramanem noi fara taxiuri dci fumigene???

  • LauCalin, joi, 08.09.2016 11:25

    Cam acesta a fost si motivul pentru care VW (si nu numai) au incercat sa fenteze sistemul. E simplu sa dai legi absurde si aproape imposibil de pus in practica, atunci cand situatia te depaseste si nu o intelegi. UE a luat decizia cu emisiile din pix. Nu a vorbit cu nici un constructor despre asa ceva, nu s-a consultat cu nimeni si nici nu s-a gandit daca pot fi si repercursiuni. Iar constructorii au trebuit sa se descurce care cum a putut. Renault se hotaraste sa renunte la DCI-urile de pe clasele mica si compacta. Isi da seama ca este o lupta pierduta cu sistemul si se da batut. E poate cea mai normala decizie. Si un semnal de alarma si pentru ceilalti constructori. Stiti cum se spune, nu te poti pune cu prostul. Asta face Renault. Cedeaza. Si bine face.

  • cineva, joi, 08.09.2016 14:00

    Da, sa taiem dieselul de pe masinile mici. Ca alea polueaza mult. Nu harburile alea de pe drum din 1900 toamna, de obicei cu numere bulgaresti. Nu rabele alea vechi. Nici basculantele si camioanele care fac ceata in urma cand accelereaza. Nici miliardele de TIR-uri. Nici cele 10 vapoare mari care polueaza cat TOATE autoturismele de pe planeta. Motorul meu de 1,5 dci va incurca voua fericirea eco.

  • @cineva, joi, 08.09.2016 16:14

    Nu ai inteles. Este decizia celor de la Renault. Ei nu vad ca fiind o varianta sustenabila oferirea acestor motoare pe clasele inferioare, in primul rand dpdv financiar. Si poate ca e mai bine asa. Poate ca e mai bine ca Renault sa se concentreze mai mult pe electrice. Ce spui tu e alta discutie. Pentru asta sa le bagi teava de esapament pe gat, celor din conducerea tarilor sau a UE.

  • Coco, sâmbătă, 10.09.2016 17:01

    Dispariția motoarelor diesel se va face treptat dar destul de repede ( pe clasele mică, compactă și să sperăm și medie ) Dacă se va adopta a susținere semnificativă pentru electrice și hibride din partea statelor UE și benzinarele au zilele numărate. Dar pe rând că sunt dificultăți și interese majore. Dar motoarele diesel vor rămâne - cele cu cilindree medie și putere mare și mai ales pe clasele superioare. Dacă ar fi suficientă educație în domeniu al cumparatorilor pe clasele menționate erau reduse/excluse de mai mult timp.