După Giulia, Alfa Romeo se pregătește de un nou moment istoric: primul său SUV, Stelvio, debutează în noiembrie

Publicat miercuri, 07.09.2016 16:25 de Bogdan Mirică, FOTO: RMCARDESIGN

Alfa Romeo a confirmat debutul noului Stelvio, primul său SUV. Modelul își va face apariția cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles, în luna noiembrie.

La un an după ce am făcut cunoștință cu noul Alfa Romeo Giulia, urmașul vechiului 156, ofensiva italienilor continua. Subsidiarul premium al conglomeratului FCA a anunțat oficial că va introduce primul său SUV din istorie în luna noiembrie, cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles.

Este încă un semn de apreciere pentru piața americană, pe care Alfa Romeo își dorește de mai mulți ani să revină cu modele de succes. Până acum, sportiva 4C nu a fost tocmai pe placul publicului de peste Ocean.

Alfa Romeo speră însă că viitorul Stelvio va fi. Stelvio este numele SUV-ul așteptat în toamnă, botezat după celebrul pas din nordul Italiei, unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume.

Noul SUV Alfa este dezvoltat pe aceeași platformă cu actualul Giulia, asupra căreia au fost operate mici modificări. Vor exista versiuni cu propulsie spate sau cu tracțiune integrală, ambele propulsate de aceleași versiuni de motorizare pe care le găsim în gama sedanului. Dieselul de 2.2 litri va fi disponibil alături de un agregat pe benzină de 2.0 litri, capabil să livreze 200, 250 sau 280 de cai putere. Vârful de gamă se va numi Stelvio Quadrifoglio Verde și va face uz de un agregat V6 de 2.9 litri, cu 500 de cai putere la activ.

Din punct de vedere estetic, Stelvio se va înrudi serios cu fratele său sedan. Vom descoperi același aspect frontal cu blocuri optice ascuțite, faruri cu lumini LED, atât în față cât și în spate, un spoiler cu prize mari de aer, un deflector posterior și, cel mai probabil, un eleron montat pe hayon.

Noile Giulia și Stelvio reprezintă doar primele modele dintr-o serie mult mai numeroasă de produse, programate să debuteze pe piață până la finalul anului 2020. Alfa Romeo susține că va dezvălui alte șase mașini pe această platformă, până la sfârșitul acestui deceniu.

  • q, miercuri, 07.09.2016 17:22

    Arata chiar foarte bine...poate si din cauza geantelor

  • FNV, miercuri, 07.09.2016 19:30

    Foarte urata masina, fata nu are legatura stilistica cu spatele. Sper sa nu o scoata asa in serie...

  • mk, joi, 08.09.2016 08:07

    arata misto si suna promitator, ma bucur ca alfa incepe sa miste din nou , din pacate se lupta cu ideile preconcepute, le urez success, e nevoie de mai multa diversitate.

  • Scorpionul.negru, vineri, 09.09.2016 18:05

    Arata dezgustator. Nu imi place ca design sub nici o forma !