Aproape SUV: Volvo V90 Cross Country vrea o felie din piața familiștilor cu spirit de aventură

Publicat vineri, 16.09.2016 12:22 de Mircea Meşter

Acum 20 de ani, Volvo lansa prima sa mașină din seria Cross Country. Break-urile înălțate, adaptate și cu integrală au ajuns astăzi la cea mai recentă iterare a lor: V90 Cross Country, o mașină de familie dedicată celor care urăsc SUV-urile.

Volvo își schimbă întreaga garderobă. Suedezii au început de sus, cu hainele lui XC90, SUV pe care l-au transformat dintr-o mașină apreciată doar de fanii hardcore ai mărcii într-un model atrăgător implicit pentru clienții mărcilor germane, apoi au trecut la segmentul mare, acolo unde sedanul S90 și versiunea break a acestuia, V90, au continuat noua filosofie de design propusă de marca scandinavă.

Ei bine, până să coborâm în gamă înspre SUV-urile XC60 și viitorul XC40, cu oprire la S60, S40 și viitorul V40, Volvo se concentrează în acestă iarnă pe noul V90 Cross Country, ale cărui imagini au fost prezentate oficial astăzi și promite să devină unul dintre cele mai interesante break-uri cross de pe piață.

Bazat pe V90, noul Cross Country duce mai departe tradiția îndelungată a mărcii suedeze în ceea ce privește acest tip de caroserii, care au fost construite special începând cu 1996 pentru a putea accesa zone problematice în anotimpul rece. Considerate de mulți sursa de inspirație pentru ceea ce mai târziu avea să devină segmentul SUV-urilor, versiunile Cross Country au beneficiat întotdeauna de o gardă la sol mărită, de protecții și scuturi dedicate și de tracțiune integrală, elemente necesare pentru ca aceste mașini să-și ducă la îndeplinire misiunile deloc facile la care au fost supuse de clienții din nordul Scandinaviei.

Odată cu lansarea noului V90 Cross Country, ideea mașinii de familie "de teren" primește însă și alte valențe, pentru că interiorul este preluat direct de la V90, deci oferă un nivel de confort și de calitate și tehnologic demn de mașinile care-și duc veacul în general pe asfalt. Toate elementele caracteristice gamei de șosea sunt astfel preluate pe versiunea Cross Country, implicit sistemul audio HiFi semnat de Bowers&Wilkins, partenerii celor de la Volvo în această zonă începând cu anul 2014, atunci când Volvo a prezentat noua generație a lui XC90.

Conform celor de la Volvo, mașina a fost dezvoltată la nivel structural și ingineresc în nordul Scandinaviei, "în centre de testare secrete în care temperaturile ating des -40 de grade Celsius". "Noul V90 Cross Country preia eleganța lui V90 și-o transformă într-o mașină tot-teren care oferă siguranță, confort și performanță într-un pachet capabil și aventuros", spune Hakan Samuelsson, CEO Volvo Cars, despre noul model.

Evident, V90 Cross Country va prelua o selecție din linia de motorizări de la fratele său dedicat șoselei, urmând să ofere tracțiune integrală standard. Prețurile vor fi și ele ceva mai mari decât ale fratelui "clasic" și urmează să fie cunoscute în apropierea momentului lansării. Producția noului V90 Cross Country va începe în această toamnă la uzina din Torslanda, Suedia.

via Volvo

  • arogantul, vineri, 16.09.2016 12:44

    chiar arata mai bine decat v90 standard

  • parerea mea, vineri, 16.09.2016 13:24

    O arata mai bine ca V90, dar arata mai rau ca XC70. Cu mentiunea ca parerea este doar din ce vad in poze, poate in realitate va fi mai bine. Prima senzatie a fost ca au resusit sa aplice filozofia chinezeasca, conform careia trebuie sa copiezi de la cei mai avansati pentru a reusi, dar acest lucru nu se aplica unei masini scandinave. Sa o luam pe rand: Spatele prea plonjat, nepractic si total in afara spiritului cross country. Aduce a copie nereusita dupa A6 allroad; Centrul volanului patrat, un alt exemplu de prost gust. Exact cum vedeti case cu forme rectangulare si carora un architect repetent ii mai baga cate un geamlac rotund pe fatada, cica sa schimbe monotonia; Partea de sub tabloul de bord- daca alegi ornamente de alta culoare arata oribil, parca au vomat cadranele!:)) Axul central care separa locurile din fata: masiv, inutil, da senzatioa de lipsa de spatiu, claustrofobi vor avea problem; Daca tot au copiat dupa nemti, puteau sa faca ceva cu spatiile moarte de dupa pasajul rotilor din spate, sa puna renumitele placate de la Vw astfel incat sa poti depozita ceva acolo. Concluzionand, au vrut sa-i dea o nota de sportivitate si agresivitate, lucru absolut nespecific lui Cross Country. Daca tot l-au reinventat, ma asteptam la mai mult spirit practic si nu la mai mult spirit "german".

  • Scorpionul.negru, vineri, 16.09.2016 14:08

    @parerea mea Eu sunt fan XC70 generatia pana in 2007. Dar V90Cross pe afara arata mai bine ca orice Volvo fabricat pana acum cel putin pe afara ! Bordul nu imi place si consider si eu ca XC70 are un bord mai frumos ca asta ! In rest noul V90 C,C e mai aratos ca toate !

  • yo, vineri, 16.09.2016 14:38

    superb......