Volkswagen Golf R facelift: cel mai puternic Golf de serie are acum motor turbo de 2.0 litri de 310 cai putere
Volkswagen a lansat Golf R facelift, a cărui principală noutate este că motorul turbo de 2.0 litri a primit 10 CP în plus şi ajunge acum la 310 CP. În plus, Golf facelift primeşte şi un motor de 1.0 litri şi 85 CP.
Cu numai două zile înainte de Crăciun, Volkswagen a anunţat un facelift pentru cea mai puternică versiune a popularului model Golf, care se aplică atât în cazul versiunii standard, cât şi a break-ului
Astfel, Volkswagen Golf R continuă să utilizeze un motor turbo de 2.0 litri cu 4 cilindri, însă puterea acestuia a crescut de la 300 la 310 cai putere, noua versiune devinind astfel cel mai puternic Golf de serie disponibil pe piaţă.
Pe de altă parte, constructorul german este atent şi cu clienţii care vor un Golf mai "cuminte", astfel că a introdus un nou motor de bază. Vorbim despre o unitate pe benzină cu 3 cilindri cu capacitatea de 1.0 litri şi 85 de cai putere, despre care Volkswagen afirmă că oferă un consum mediu oficial de numai 4.8 litri/100 km.
Nu în ultimul rând, Volkswagen nu i-a neglijat nici pe cei care doresc performanţe ceva mai bune din partea lui Golf, astfel că a lansat şi noul motor diesel TDI 4Motion de 2.0 litri care furnizează 150 de cai putere.
Din punct de vedere estetic, Golf R facelift primeşte îmbunatăţirile disponibile deja pe celelalte variante ale lui Golf facelift, cum ar fi iluminarea LED completă, atât la nivelul stopurilor, cât şi la nivelul blocurilor optice frontale sau ecranul digital în locul instrumentelor analog care se numeşte Active Info Display, măsoară 12.3 inch şi poate afişa hărţi 3D.
În centrul planşei de bord, clienţii vor regăsi un ecran standard de 6.5 inch sau unul opţional de 9.2 inch. Acesta din urmă se numeşte Discover Pro, a renunţat la butoane şi vine cu un senzor tactil vibrant.
Via Volkswagen
Cum adica noul motor diesel TDI 4Motion de 2.0 litri care furnizează 150 de cai putere? Acesta exista deja pe toata gama de modele VW. E altul decat cel curent? Are alte specificatii?