Încă un constructor intră sub lupa autorităţilor: Renault, vizată de o anchetă judiciară în scandalul emisiilor
Procurorii de la Paris au anunţat lansarea unei anchete judiciare împotriva constructorului Renault în scandalul care vizează păcălirea testelor de emisii.
Anul 2017 a început destul de prost pentru constructorii auto. Dacă Grupul Volkswagen a ajuns la un acord final cu autorităţile din SUA pentru a clasa cazul Dieselgate, iar Fiat-Chrysler a fost acuzată oficial că utilizează un software prin care ar putea păcăli testele de emisii, acum a venit rândul celor de la Renault să intre din nou în atenţia autorităţilor franceze.
Potrivit procurorilor de la Paris, Renault este vizată din această săptămână de o anchetă judiciară, întrucât este suspectată că a păcălit testele de emisii pentru unele modele echipate cu motoare diesel. Cei 3 judecători desemnaţi pentru anchetă vor decide dacă cercetările vor fi continuate cu un proces.
Acesta este un nou pas al autorităţilor franceze în acest caz, după ce în ianuarie 2016 Renault a fost percheziţionată, iar în noiembrie Direcţia Generală a Concurenţei, Consumului şi a Înlăturării Fraudei (DGCCRF) a trimis procurorilor un amplu dosar referitor la suspiciunile legate testele pentru emisii.
Anterior, Guvernul francez a testat emisiile a 100 de modele, iar rezultatele au arătat că unele dintre ele, inclusiv ale mărcii Renault, depăşesc limitele de poluare.
Via AFP
Nu există motor diesel în această lume care să respecte emisiile din laborator, în traficul real, din acest punct de vedere toți constructorii sunt în aceeași oală, rămâne de văzut dacă doar unii au folosit și dispozitive de păcălirea a emisiilor, până acum s-a dovedit doar la VW.