Casa de design deţinută de Volkswagen are planuri mari: teaser pentru un supercar Italdesign produs în numai 5 unităţi
Italdesign, casa de design deţinută de Volkswagen, va prezenta în martie la Salonul Auto de la Geneva un supercar exclusivist care va fi disponibil în numai 5 unităţi.
Italdesign, casa de design pe care Grupul Volkswagen a cumpărat-o în 2010, a publicat un teaser misterios pentru o lansare specială cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, care va avea loc în prima parte a lunii martie.
Teaserul este însoţit de un mesaj destul de elocvent, care sugerează lansarea unui supercar care va fi disponibil în numai 5 unităţi.
Modelul în serie limitată va veni astfel la numai un an de la prezentarea lui GTZero, unul dintre cele mai spectaculoase concepte dezvăluite la Geneva în 2016. Conceptul reprezenta un exerciţiu de design văzut ca o combinaţie de linii ale unor modele clasice asociate cu propulsia electrică.
De altfel, GTZero era echipat cu un pachet de baterii încorporate în şasiul din fibră de carbon al maşinii şi cele trei motoare electrice, dintre care două pe fată şi unul pe spate. Puterea totală era echivalentul a 483 CP, în timp ce viteza maximă teoretică ajungea la 250 km/h, iar autonomia acumulatorilor atingea pragul de 500 de kilometri.
Via AutoExpress