Piața asigurărilor RCA: doar 5 companii din 8 achită daunele în termenul legal de 10 zile
Doar 5 companii dintre cele 8 care activează pe piața RCA achită daunele în termenul legal de 10 zile. Omniasig plătește în 3 zile, în timp ce la polul opus este City Insurance, care achită banii în 70 de zile.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat luni un amplu raport cu privire la piața asigurărilor RCA pentru prima jumătate a anului trecut.
Instituția a anunțat că, în această perioadă de 6 luni, societățile de asigurare au avizat 135.709 dosare de daună, dintre care 86% pentru daune materiale. În plus, 82% dintre dosarele avizate au fost plătite, alte 16% nu au fost finaizate, iar 1.6% au fost respinse.
Cele mai mari diferențe între companii se remarcă la intervalul de timp în care acestea achită daunele. Chiar dacă termenul legal este de 10 zile, doar 5 dintre cele 8 companii de asigurări achită daunele, în medie, în acest interval.
Campioană este Omniasig, care înregistrează o durată medie de plată de numai 3.15 zile, iar pe următoarele locuri sunt Uniqa Asigurări (6.08 zile) și Generali (6.27 zile). Celelalte companii are respectă termenul legal sunt Groupama (6.74 zile) și Allianz (6.91 zile).
La polul opus se află alte 3 societăți de asigurări: Euroins este la limită cu o durată medie de plată de 11.58 zile, însă Asirom ajunge la 40.1 zile, iar City Insurance are nevoie, în medie, de 69.37 zile pentru a achita daunele. Interesant este că, deși au performanțe diametral opuse, Asirom și Omniasig sunt deținute de aceeași companie, Vienna Insurance Group.
Astfel, la nivelul întregii piețe, doar 54% dintre dosare au fost plătite în termenul legal, iar în cazul a 7% dintre dosare plata s-a făcut după mai mult de 100 de zile. Datele iau în calcul inclusiv rezultatele înregistrate de Carpatica Asig, companie care a intrat în procedură de faliment în iulie 2016.
Via ASF
pai de ce mai au clienti asirom si city atunci?