Opel Insignia revine cu prețuri agresive în segmentul dominat de VW Passat: start de la 20.400 de euro
Opel își dorește să detroneze actualul lider al segmentului mediu de volum. Arma creată împotriva lui Passat se numește Insignia Grand Sport și are un preț de pornire de 20.400 de euro în România.
După o campanie lungă de teasere, în care și-a pregătit fanii cu informații și imagini importante, Opel a dezvăluit noua generație Insignia, redenumită Insignia Grand Sport, la începutul lunii decembrie. Debutul live a avut însă loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva, la începutul lui martie.
N-a trecut foarte mult și noua generație Insignia are deja prețuri pe piața din România, în ambele variante de caroserie: sedan (Grand Sport) și break (Sport Tourer).
Modelul german pornește de la 20.400 de euro cu TVA inclus pentru varianta sedan. Cei care își doresc break-ul, își vor face socotelile începând cu 21.500 de euro cu TVA. Modelul german va fi disponibil în România cu o gamă largă de motorizări diesel și benzină, precum și cu mai multe niveluri de echipare. Lor li se adaugă o cutie manuală cu șase trepte sau, opțional, unele automate cu șase și cu opt rapoarte. Nu lipsește nici tracțiunea integrală.
Clienții lui Insignia Grand Sport pot comanda un motor pe benzină de 1.5 litri, cu 140 sau 165 de cai, precum și un agregat de 2.0 litri bi-turbo de 260 de cai putere. Motorul de 1.5 litri va fi disponibil și cu o versiune Ecotec, modificată pentru a oferi consum și emisii reduse. Pe lângă ajustările propulsorului, modelul primește și o setare diferită a șasiului.
La fel se întâmplă și în cazul dieselului de 1.6 litri, care vine cu două versiuni de putere, de 136, respectiv 110 cai putere. Ambele vin cu versiuni mai economice, denumite Ecotec. Pentru cei care vor un diesel mai forțos, Opel a inclus în gamă și un 2.0 de 170 de cai.
Pe lângă echiparea de bază, care nu a fost încă detaliată, ambele modele Opel vin cu alte trei niveluri de echipare: Edition, Dynamic și Innovation, despre care, de asemenea, nu se cunosc informații.
MOTORIZĂRI (Date tehnice complete AICI) |
NIVEL DE ECHIPARE (euro, TVA inclus) |
|||||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | Standard | Edition | Dynamic | Innovation |
1.5 | Benzină 140 CP |
Man6 | 20.400 | 21.000 | 22.400 | 22.500 |
1.5 Ecotec | Benzină 140 CP |
Man6 | 20.750 | 21.350 | 22.750 | 22.850 |
1.5 | Benzină 165 CP |
Man6 Aut6 |
- - |
22.000 23.200 |
23.400 24.600 |
23.500 24.700 |
1.5 Ecotec | Benzină 165 CP |
Man6 | - | 22.350 | 23.750 | 23.850 |
2.0 | Benzină 260 CP |
Aut8 + AWD | - | - | 29.900 | 30.000 |
1.6 | Diesel 110 CP |
Man6 | 22.200 | 22.800 | 24.200 | 24.300 |
1.6 Ecotec | Diesel 110 CP |
Man6 | 22.400 | 23.000 | 24.400 | 24.500 |
1.6 | Diesel 136 CP |
Man6 Aut6 |
22.400 | 23.000 24.200 |
24.400 25.600 |
24.500 25.700 |
1.6 Ecotec | Diesel 136 CP |
Man6 | 22.600 | 23.200 | 24.600 | 24.700 |
2.0 | Diesel 170 |
Man6 Man6 + AWD Aut8 |
24.100 | 24.700 29.600 26.100 |
26.100 31.000 27.500 |
26.200 31.100 27.600 |
NOUL OPEL INSIGNIA vs. principalii concurenți |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Opel Insignia 1.6 CDTI Edition |
136 | 4.3 | 10.5 | 23.000 |
Hyundai i40 1.7 CRDI Highway |
141 | 4.3 | 10.3 | 25.204 |
Ford Mondeo 2.0 TDCi |
150 | 4.4 | 9.3 | 25.200 |
Kia Optima 1.7 CRDi Classic |
141 | 4.1 | 10 | 25.073 |
Mazda6 2.2 SkyActiv-D Challenge |
150 | 3.9 | 9.1 | 25.490 |
Peugeot 508 2.0 BlueHDi Active |
150 | 4.1 | 8.9 | 24.471 |
Renault Talisman 1.6 dCi Zen |
130 | 3.9 | 10.4 | 24.750 |
Skoda Superb 2.0 TDI Ambition |
150 | 4 | 8.8 | 26.474 |
Toyota Avensis 2.0 D-4D Executive |
143 | 4.5 | 9.5 | 26.262 |
Volkswagen Passat 2.0 TDI Trendline |
150 | 4.1 | 8.7 | 25.191 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
e o greseala sau chiar asa de mici sunt diferentele intre echipari? adica, de la cea mai cheala pana la "full" ai doar 2100 eur. desi daca retin bine, opel avea o gramada de pachete ca optionale care nu vin pe nici o echipare ca si standard....probabil asta e explicatia iar 2.0 turbo benzina, automata si AWD la 30k in echiparea cea mai mare, mi se pare best buy vs orice concurent.