Planuri ambițioase pentru Audi: mașină autonomă în 2021 și 3 modele electrice până în 2020

Publicat luni, 29.05.2017 15:37 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Audi susține că va lansa o mașină autonomă în serie limitată în 2021, dar și 3 modele electrice până în 2020, pe lângă dezvăluirea noilor Q4 și Q8 în 2019.

Audi traversează o perioadă modestă din punct de vedere al vânzărilor, întrucât livrările au scăzut comparativ cu anul trecut, în timp ce rivalii de la BMW și, mai ales, Mercedes, continuă să crească vertiginos.

Pentru a recupera terenul pierdut, constructorul german a anunatat o serie de planuri ambițioase, care vizează în special tehnologiile autonome și modelele electrice.

Astfel, Audi anticipează că va lansa până în 2021 o mașină autonomă în serie limitată care să poată fi utilizată în cadrul orașelor. De altfel, oficialii afirmă că Audi a devenit brandul lider pentru dezvoltarea de mașini autonome în cadrul Grupului Volkswagen.

Pe de altă parte, Audi a confirmat că planurile de a lansa 3 modele electrice până în 2020 rămân în continuare valabile. De altfel, obiectivul este că fiecare gamă importantă de modele să fie electrificată, astfel încât până în 2025 o treime dintre vânzări să fie reprezentate de mașini electrice sau plug-in hybrid.

Nu în ultimul rând, Audi va lansa noile SUV-uri Q4 și Q8 în 2019, conform unor planuri anunțate anterior. Până atunci, pentru constructorul german urmează lansarea noului Audi A8 în 11 iulie, care va beneficia de nivelul 3 de autonomie.

Via Carscoops