Numărul înmatriculărilor de mașini second-hand cu motoare Euro 1, 2 și 4 s-a dublat în primele 5 luni ale anului
Vârsta medie a parcului auto national a crescut la peste 12 ani, după ce numărul înmatriculărilor de mașini second-hand cu motoare Euro 1, 2, și 4 s-a dublat în primele 5 luni ale anului.
La jumătatea lunii iunie, Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) anunța o explozie a numărului de înmatriculări de mașini second-hand pentru primele 5 luni ale anului. Astfel, numărul total de mașini second-hand înmatriculate în 2017 ajunsese la 214.318 unități
Oficialii Registrului Auto Roman (RAR) au dezvăluit acum câteva detalii suplimentare despre gradul de poluare al acestora, iar acestea nu sunt deloc îmbucurătoare.
Astfel, numărul de mașini cu motoare Euro 1 și Euro 2 înmatriculate în perioada ianuarie - mai 2017 a crescut de 2.5 ori, în timp ce în cazul mașinilor second-hand cu motoare Euro 4 creșterea a fost dublă.
Ca urmare a acestei dinamici, vârsta medie a parcului auto national a crescut de la 8 ani la peste 12 ani, potrivit directorului tehnic al RAR, Cristian Bucur. "Dacă ne referim la vârsta, aceasta a crescut. Dacă anul trecut vârsta medie era undeva puțin peste 8 ani, în 2017 vehiculele care au intrat în primele 5 luni au avut o vârstă medie de 12 ani și trei luni", a explicat Bucur.
Oficialul RAR susține că, la intrarea în țară, mașinile second-hand sunt corespunzătoare din punct de vedere tehnic, însă ulterior gradul de uzură depinde în special de modul în care sunt întreținute.
Via InCont
-
dan_grc, miercuri, 28.06.2017 11:47
Vârsta medie a parcului auto în 2016 a fost de 8 ani? Nu prea cred, era de peste 10 ani, domnul de la RAR vorbește prostii.
-
gabi_o, miercuri, 28.06.2017 11:56
@automarket.ro, azi in 2017 varsta parcului auto are o medie de 8 ani. In 2016, tot voi spuneati ca e de 13 ani! http://www.automarket.ro/stiri/creste-numarul-de-masini-vechi-varsta-medie-a-unei-masini-din-romania-a-70517.html Deci a "crescut" de la 13 ani in 2016 la "...de la 8 ani la peste 12 ani..." in 2017!
-
dan_grc, miercuri, 28.06.2017 12:04
@gabi _o Păi vârsta medie a scăzut, pentru că mulți au scăpat de Golf 3 și Astra F și și-au cumpărat Golf 5 și Astra H, primele fiind ținute pe BG, evident.
-
Dorel, miercuri, 28.06.2017 12:30
Eu nu inteleg o chestie la toate stirile astea: inmatricularile se refera STRICT la masinile noi intrate in tara? Sau se ia in considerare si inmatricularile noi ale masinilor aflate deja in tara? Pentru ca avand in vedere ca in trecut multi au avut masinile blocate din cauza taxei, acum le-au vandut sau macar le-au trecut pe numele noului proprietar. Adica masina deja circula in Romania, doar au schimbat actele la ea. Unde se poate vedea o asemenea diferentiere?
-
Ionut, miercuri, 28.06.2017 12:33
Cred ca se refereau la varsta medie a automobilelor inmatriculate / intrate in tara. E ok. Ne sufocam si ne imbolnavim lent. Mai trist e ca le amanetam si viitorul copiilor, ei saracii n-au nicio vina. Noi, ne meritam soarta. Zero viziune, zero valori, zero educatie, zero implicare. Clasa conducatoare e doar o oglinda a valorilor promovate in societate. Nu saracia te impinge sa-ti iei audi, sau bmw diesel din 2002 Euro 3 cu 300.000km, in loc de un Logan cinstit. Dar fudulia si lipsa de educatie, da!
-
picklhaube, miercuri, 28.06.2017 14:38
Stimabile ,sa ti cumperi tu un logan cinstit si nu mai da sfaturi la altii!
-
asm, miercuri, 28.06.2017 15:48
Nu mă obligă nimeni să îmi cumpăr mașină. Iar dacă tot țin neapărat, îmi iau una pe care o pot întreține corect și cinstit. Și nu să iau credit de la bancă pt o mașină cu care nici măcar nu produc bani. Astea țin de noțiunea de responsabilitate, care lipsește în general românului. Ar fi cazul să renunțăm la a fi fuduli, doar să părem mai mari în ochii celor din jur. Cunosc un caz, un tânăr a primit de la familie bani de-un apartament într-un oraș mediu. Acesta și-a cumpărat 4 mașini, să crape tot satul de invidie. Apoi a făcut accident...
-
asm, miercuri, 28.06.2017 15:52
@dan_grc: Omul se referea la vârsta medie a mașinilor intrate în țară, care în 2016 era rezonabilă (8), iar in 2017 a depășit 13 ani... Vârsta medie a parcului total e undeva pe la 15 ani (trist) dacă bine îmi amintesc dintr-un articol recent.
-
dan_grc, miercuri, 28.06.2017 16:26
@asm Varsta parcului auto de la noi in 2014 era de 12.9 ani, cu 4.6 ani mai mare decat media Uniunii Europene. De mentionat ca oricum era in crestere fata de anii precedenti, cu tot cu taxa de mediu. In 2015 varsta parcului auto din SUA era de 11.5 ani, fiind in crestere, cu toate ca se vand multe masini noi, se pare ca tot mai multi americani isi pastreaza mai mult masinile, o posibila explicatie finnd cresterea fiabilitatii, in ultimul deceniu in special. Asadar sa nu credeti ca altii au o medie de 5 ani, doar noi avem 15, asta in conditiile in care nivelul de trai este superior . Apoi statul nostru a incasat cateva sute de milioane de euro de pe urma timbrului de mediu, ce-a facut cu ei? Poti sa faci multe lucruri cu acesti bani, de exemplu sa reimpaduresti sute de hectare de paduri, daca nu chiar mii de hectare, sa ecologizezi gropi de gunoi, sa montezi statii de incarcare pentru masinile electrice, in fiecare oras din tara, etc...
-
DanG, miercuri, 28.06.2017 16:44
Pe mine ma amuza cand vad masini cu numere de vama care deja scot fum sau nu stau bine pe sosea. Nu stiu cum trec cazanele alea testul RAR. Mai grav e ca in ultima vreme am impresia ca sunt tot mai multe jafuri pe drumuri, merg tot mai des cu clima pe recirculare. Ma gandesc cate masini diesel in circulatie mai au filtrul de particule, majoritatea il dau jos la prima problema.
-
ProfiBv, miercuri, 28.06.2017 17:12
Multi au dat statul in judecata...dar asteapta taxa returnata...cu sau fara dobanda,mai vedem. Dar unde se duc bani din taxele de drum,din impozitele pe auto . Unde e matematica aplicata cand reduci impozitul la Lexus hibrid de 3,3L si-l scutesti de alte taxe ? ...ca de este hibrid , chiar daca arde 12/100 benzina . Nu mai zic de "saracii" care-si permit Porsche Panamera cu al sau V8 4L sau 3Litri hibride . Cum de sunt acceptate in circulatie epavele inmatriculate in Bulgaria? Personal cred ca suntem condusi de domni fanoriote ? Ce sa votezi ,cand toti sunt pentru ei sau sustinuti de magnati ?
-
Costel, miercuri, 28.06.2017 18:25
@ionut cum iti zicea cineva mai sus, ia-ti tu dacie si lasa-ne cu sfaturile! omu-si cumpara ce poate si ce are placere, ca doar nu am ajuns sa ne impuna noua dacia sa le luam cotetele. duca-le in africa
-
Vava, miercuri, 28.06.2017 18:31
Sărăcia sa triplat și Opel Astra sh mi-am luat!
-
AndreiRN, marţi, 04.07.2017 00:38
Prefer inca masini de peste 30 de anii vechime. Au caracter.
Citeste si
-
INTERN | marţi, 24 februariePrețuri noua Kia K4 în România: start de la 30.400 de euroKia anunță că noul K4 poate fi comandat la noi în țară. Prețurile încep de la 30.400 de euro cu TVA inclus, dar noul model vine alături de o promoție de lansare de 3.000 de euro cu TVA inclus. Astfel, prețul de pornire scade la 27.400 de euro. Citeste tot -
INTERN | marţi, 24 februarieSTUDIU: Mașinile second-hand care au, cel mai frecvent, kilometrajul dat înapoiCompania carVertical a publicat studiul, aferent anului 2025, care indică mașinile rulate care au avut, cel mai frecvent, kilometrajul manipulat. Pe prima poziție regăsim Audi A8, modelul german fiind urmat de Toyota Prius și Renault Master. Citeste tot -
INTERN | sâmbătă, 21 februarieÎn 2026 va fi deschisă circulația pe aproape 100 km noi din Autostrada TransilvaniaAutoritățile transmit că, anul acesta, va fi deschisă circulația rutieră pe aproape 100 de kilometri noi din Autostrada A3 "Transilvania". Astfel, vorbim despre timpi de deplasare mai scurți de la Cluj spre Zalău și Oradea. Citeste tot -
INTERN | marţi, 17 februarieRAR: 38% dintre mașinile verificate în trafic, în 2025, declarate neconformePotrivit Registrului Auto Român, inspectorii autorității au verificat anul trecut puțin peste 92.000 de mașini în trafic. 38% dintre acestea au fost declarate neconforme. Citeste tot -
INTERN | vineri, 13 februarieVolkswagen Golf: peste 510.000 de exemplare aflate în circulație pe drumurile din RomâniaPeste 510.000 de exemplare Volkswagen Golf circulă în prezent pe șoselele din România. Modelul compact al mărcii germane rămâne cel mai popular model de import pe piața noastră. Citeste tot
Suntem saraci. Si legile noastre nu schimba asta, oricat ne-ar impovara de taxe pe masini noi. Economia merge in rahat. Politic suntem praf, condusi de mafioti comunisti care ne fura pe fata. Suntem atat de saraci ca nu ne dam seama cat de saraci suntem. Ne raportam la saraci ca sa ne simtim mai bine ca avem cate ceva. Suntem condusi de hoti care ne fac si mai saraci. Mai trist e ca acceptam asta.