Mazda revoluționează motoarele pe benzină: noua gamă Skyactiv-X va avea aprindere prin compresie și va renunța la bujii

Publicat marţi, 08.08.2017 16:30 de Bogdan Mirică

Mazda a dezvăluit astăzi o tehnologie inovativă care va ajuta motoarele sale pe benzină să ofere mai mult cuplu și să consume cu până la 30% mai puțin.

La finalul săptămânii trecute vă anunțam că Mazda nu se grăbește să cânte prohodul motoarelor convenționale și încă mai crede în potențialul acestora de a-și reduce emisiile și consumul. O parte din această încredere se bazează pe noua generație de motoare Skyactiv, a doua la număr.

Aceasta se va numi Skyactiv-X și va presupune introducerea unei tehnologii inovative pentru motoarele pe benzină. Mai exact, niponii vor renunța la aprinderea prin clasicele bujii, în favoarea unei aprinderi prin compresie.

Potrivit comunicatului oficial, tehnologia denumită Spark Controlled Compression Ignition este o premieră mondială pentru un motor alimentat cu benzină. Noul sistem permite aprinderea prin aplicarea unei presiuni ridicate asupra amestecului de carburant și aer.

Inginerii Mazda au fost nevoiți să depășească două obstacole în dezvoltarea acestei tehnologii: „îmbunătățirea zonei în care aprinderea prin compresie este posibilă și atingerea unei tranziții insesizabile între aprinderea prin bujii și cea prin compresie”.

Mazda susține că noua generație de motoare Skyactiv-X va fi capabilă să ofere cu 10 până la 30% mai mult cuplu pentru propulsoarele pe benzină. Mai mult, eficiența va crește și ea cu 20 sau 30 de procente față de actualele motoare Skyactiv. Prin urmare, Mazda nu se grăbește să treacă la motoare turbo, așa cum au făcut recent o parte din conaționalii săi și crede în potențialul agregatelor aspirate.

În același comunicat de presă, Mazda anunță strategia sa pe termen lung, botezată „Sustainable Zoom-Zoom 2030”, care speră să reducă emisiile de CO2 la nivel de companie cu 50% față de nivelul din 2010. Iar perfecționarea motoarelor cu ardere internă reprezintă un pas în această direcție.

Chiar dacă nu crede în electrificarea rapidă a modelelor actuale, Mazda a anunțat că va lansa un produs cu zero emisii în 2019. Acesta nu va avea o adresare globală, ci se va concentra pe piețele care pun mare accent pe vehiculele ecologice.

Mazda nu a ocolit nici subiectul mașinilor autonome, care ar trebui să fie disponibile în gama sa începând cu anul 2025.

  • theodor2004, marţi, 08.08.2017 16:52

    mai bine ar trece la motoare turbo pe benzina si ar avea o crestere de cuplu mai mare de 10%. Nu inteleg de ce se chinuie sa produca tot felul de aspirate cu rata de compresie mare sau cu aprindere prin compresie, cand mult mai simplu e sa proiecteze un motor turbo. Si garantat va avea cupplu mai mare. De mult timp cochetez cu Mazda 6, mi-as fi luat una daca aveau benzinare turbo in oferta. Dar aspirate de 2000cmc nu ma interereseaza.

  • je, marţi, 08.08.2017 19:52

    @theodor2004 cuvantul "fiabilitate" iti spune ceva? ps: nu-s fan,dar le inteleg strategia

  • nume, marţi, 08.08.2017 20:13

    Tara arde si baba se piaptana.

  • LR, marţi, 08.08.2017 20:50

    Ce înseamnă să investești în cercetare! Bravo lor! De ce trebuie să se alinieze toți tendinței turbo? Diversitatea e cheia evoluției.

  • someone, marţi, 08.08.2017 22:13

    daca facem un calcul, un astfel de motor aspirat de 2.0 va avea un cuplu de 260 nm....ei asta e impresionant. si avand in vedere ca azi, motoarele skyactive au in viata reala cel mai apropiat consum fata de cel din cartea tehnica, atunci viitoarele cifre oferite de mazda sant cel putin la fel de impresionante

  • Arogantul, marţi, 08.08.2017 22:49

    ma bucur ca nu se baga toti in cardasia eco tembela, bravo mazda

  • A vorbit tembelul nr 1, marţi, 08.08.2017 23:19

    Arogantule se vede ca esti tembel! Faptul ca Mazda baga multi bani in eficientizarea motoarelor nu inseamna ca sunt si prietenoase cu mediul?

  • scamel, miercuri, 09.08.2017 08:36

    din moment ce Mircea a publicat un articol asemanator pe 16.01.2017 despre tehnologia pe care Mazda a dezvaluit-o CHIAR AZI , se chiama ca Mircea este un mare vizionar. Ce sa mai zicem de Sebastian Toma care prevestea inovatia la 30.01.2014. curiozitatea este ca tehnologia,asa cum e expusa de voi, contrazice tot ce se stie in prezent despre teoria arderii in motorul cu ardere interna.

  • demin2609, miercuri, 09.08.2017 09:38

    ce teorii domnule? MERCEDES are aceste motoare de acum 10 ani! dar le tine in debara. o zi buna!

  • @demin2609, miercuri, 09.08.2017 14:04

    Mercedes nu a fost prima compania cu un prototip HCCI. E una sa-l ai in debara, si e alta sa-l pregatesti pentru productia de serie. E mai usor sa pui doua suflatoare in curu motorului si voila. Mercedes = german shit

  • costy, miercuri, 09.08.2017 22:36

    eu sunt super multumit de o masina la care dupa 19 ani am schimbat doar un burduf la o planetara ...mazda forever

  • flavius, miercuri, 09.08.2017 22:43

    Cei mai hotomani baga turbina ,pacalind in acest fel testele actuale de poluare si consum cat si bizonii care se bucura de cuplu.O magarie care nu are ce cauta pe nici un motor.

  • theodor2004, joi, 10.08.2017 09:57

    Voi laudati motoarele aspirate natural. Eu nu imi voi mai cumpara un astfel de motor ever. Nu mai vreau sa il urc in 4000 turatii ca sa simt ceva cuplu (cum se intampla la motoarele Mazda aspirate din ziua de azi). O Skoda Octavia 1.4 TSI face in 2 o Mazda 6 2.0l 165 Cp. Cat despre fiabilitate, in ziua de azi sunt fiabile si motoarele turbo.

  • adi, joi, 10.08.2017 13:27

    @theodor2004 Motorul G165 de la mazda de care spui tu are cuplu intre 200-210 Nm pe o plaja de turatii intre 2700 si 6000. Nu e nevoie sa ajungi la 4000 de turatii ca sa ai cuplu. Graficele de cuplu sunt publice daca vrei sa le consulti. in fine, iti recomand cu incredere Skoda, Mazda clar ca nu e pentru tine.

  • Kotegaeshi, vineri, 11.08.2017 10:50

    @costy, cam cati km ai facut tu, cu mazda ta, in 19 ani? 1000 km? Foloseste-o zilnic ,cam 80 de km, si , crede-ma, o sa ai niste rezultate TERIFICE! PS. Nu stiu ce inseamna terific, dar il folosesc, pentru ca suna foarte fain.Very authentic!

  • costy, vineri, 11.08.2017 16:44

    pentru Kotegaeshi...am parcurs 200000 km...nu e prea mult dar nici putin

  • costy, sâmbătă, 12.08.2017 14:40

    @Kotegaeshi...terific inseamna ceva care te sperie ,ceva incredibil