Volkswagen ID Buzz intră în producție în 2022: Microbus-ul modern va fi electric și va avea funcții autonome

Publicat luni, 21.08.2017 13:25 de Daniel Popescu

Volkswagen a confirmat o versiune de serie a conceptului ID Buzz prezentat la începutul anului. Noul model va apărea în 2022, va fi complet electric și va avea funcții autonome.

Salonul Auto de la Detroit din luna ianuarie a acestui an a marcat prezentarea unei versiuni moderne a celebrului Volkswagen Microbus în stadiu de concept.

La vremea respectivă, oficialii constructorului german nu au precizat dacă Volkswagen ID Buzz (foto) va fi lansat și în versiune de serie, însă între timp aceștia au luat o decizie finală.

Astfel, Volkswagen ID Buzz va fi construit în versiune de serie și va fi disponibil pe piețele din Europa, Statele Unite și China începând din 2022, după lansarea lui Volkswagen ID programată pentru 2020.

Oficialii VW susțin că versiunea de serie va păstra o bună parte dintre caracteristicile de design ale conceptului, inclusiv scaunele și conectivitatea interactivă. În cazul conceptului, șoferul avea posibilitatea să rotească scaunul cu 180 de grade pentru a vorbi mai ușor cu pasagerii din spate, însă nu este clar dacă această funcție va fi disponibilă și pe versiunea de serie.

Volkswagen ID Buzz va fi construit pe noua platformă MEB și va avea propulsie integral electrică, cu bateriile montate în podea. De altfel, platforma electrică va permite un spațiu generos pentru pasageri, ca urmare a spațiului mai mic ocupat commparativ cu sistemele de propulsie tradiționale.

În cazul conceptului, ID Buzz este propulsat de două motoare electrice care dezvoltă în total 275 de kW (374 CP), putere care-i permite să ajungă de la 0 la 100 km/h în 5.3 secunde. Viteza maximă anunțată este de 160 km/h. Totuși, până la lansarea versiunii de serie peste 5 ani, aceste date se vor modifica probabil destul de mult. 

În plus, Volkswagen a menționat că ID Buzz va integra și o serie de funcții autonome de nivel 3, ceea ce înseamnă însă că șoferul va trebui să fie atent în permanență la drum.

Pe lângă ID Buzz, Volkswagen va dezvolta și o versiune pentru marfă numită ID Buzz Cargo, care va păstra propulsia electrică, urmând să fie potrivită pentru livrarea de marfa în interiorul orașelor. Nu este însă clar dacă ID Buzz Cargo va fi lansat simultan cu ID Buzz sau dacă va apărea pe piața ulterior.

Via Volkswagen

  • gege, luni, 21.08.2017 13:58

    2022? adica peste aproape 4.5 ani? :)) Bafta!

  • Edikkk, luni, 21.08.2017 19:45

    Promisiuni gen microsopt.... Vom face.... Vom realiza.... Vom produce.... Bla bla bla Reclame ştiri

  • G, marţi, 22.08.2017 10:54

    Încă una din clasa „vw, fă-te că lucrezi!”.