Noua generație Porsche Cayenne, dezvăluită înainte de lansarea oficială: schimbări minore pentru SUV-ul german
Noua generație Porsche Cayenne a primit îmbunătățiri estetice mai degrabă minore, potrivit unor fotografii care au "scăpat" pe internet cu 3 zile înainte de lansarea oficială.
Noua generație Porsche Cayenne se va lansa oficial în 29 august în cadrul unui eveniment care va avea loc la Stuttgart, însă publicația Auto Express nu a mai avut răbdare să aștepte și a publicat încă de sâmbătă o serie de imagini oficiale, atât cu exteriorul, cât și cu interiorul.
Acestea evidențiază că, deși vorbim despre o generație nouă, schimbările nu sunt chiar atât de radicale pe cât ne-am fi așteptat.
Porsche Cayenne: date esențiale:
● principala noutate de design la partea frontală este grila de dimensiuni mai mari;
● din profil, noul Cayenne beneficiază de forme mai ascuțite, în timp ce jantele au suferit de asemenea unele modificări;
● cele mai importante schimbări sunt la partea din spate, care include acum și un spoiler mai pronunțat. De asemenea, stopurile au un design diferit, similare cu cele întâlnite la Panamera Sport Turismo;
● layout-ul interiorului a fost simplificat și include tapițerie din piele și un nou instrumentar de bord. În plus, ecranul central are dimensiuni mai mari.
Detaliile complete despre noua generație Porsche Cayenne vor fi făcute publice în 29 august, însă oficialii germani au confirmat deja că, la lansare, SUV-ul va fi disponibil doar cu motoare pe benzină, în timp ce unitățile diesel vor sosi pe piața mai târziu. Noile imagini vin la scurt timp după ce Porsche a publicat o serie de fotografii de la testele de anduranță și un teaser video.
Via Auto Express, Motor1
Spate si interior de la Panamera, partea frontala de la... Cayenne. Cred ca si 911 are mai multe modificari.