Alfa Romeo Stelvio Quadrifoglio a devenit cel mai rapid SUV în producție de serie: 7 minute și 51.7 secunde pe circuitul de la Nurburgring

Publicat vineri, 29.09.2017 13:20 de Daniel Popescu

Alfa Romeo Stelvio Quadrifoglio a devenit cel mai rapid SUV în producție de serie după ce a parcurs circuitul de la Nurburgring în 7 minute și 51.7 secunde, doborând recordul deținut anterior de Range Rover Sport SVR.

Este săptămâna recordurilor pe celebrul circuit Nurburgring din Germania. După ce miercuri Porsche 911 GT2 RS a devenit cel mai rapid model de serie cu un timp de 6 minute și 47.3 secunde, acum a venit rândul celor de la Alfa Romeo să se laude cu o performanță.

În acest caz vorbim despre Alfa Romeo Stelvio Quadrifoglio, care a devenit cel mai rapid SUV aflat în producție de serie pe circuitul de la Nurburgring.

Modelul italian a parcurs "iadul verde" în numai 7 minute și 51.7 secunde și a doborât astfel precedentul record deținut de Range Rover Sport SVR, care fusese cronometrat cu 8 minute și 14 secunde.

Stelvio Quadrifoglio este versiunea de performanță a lui Stelvio și este echipată cu un motor twin-turbo V6 de 2.9 litri care generează 510 cai putere și un cuplu de 600 Nm. Unitatea de propulsie este cuplată la un sistem cu tracțiune integrală și o cutie de viteze automată cu 8 trepte. Modelul beneficiază și de un mod de rulare Race dedicat, așa cum sugerează și numele, circuitelor de viteză.

Via Alfa Romeo

  • mbz, vineri, 29.09.2017 13:54

    Stirea ar trebui sa sune asa: Alfa Romeo Stelvio a reusit sa termine un tur de Nurburgring...

  • arhitect, vineri, 29.09.2017 13:55

    ai vertici della categoria !

  • arhitect, vineri, 29.09.2017 13:56

    ...SI FRUMOASA SI DEVREME ACASA !

  • someone, vineri, 29.09.2017 15:35

    pacat ca performantele deosebite alui Giullia sei Stelvio nu se reflecta si in vanzari precedentul record insa la cat SUV nu era al lui Cayene turbo cu 7:57/58?

  • dan_grc, vineri, 29.09.2017 17:42

    Foarte frumos, dar este vremea sa prinda viteza si la vanzari. Alfa Romeo Stelvio 2017, Europa: February 23 March 1.074 April 1.305 May 1.858 June 1.677 July 2.212 SUA: June 2 July 99 August 203

  • nume, vineri, 29.09.2017 21:53

    1. Fostul detinator al recordului este Porsche Cayenne, nici vorba de Range Rover. 2. Noul record nu o sa stea prea mult in picioare, curand se lanseaza Lambo Urus. 3. Alfa Stelvio e un fiasco din punctul de vedere al vanzarilor, ca Giulia de altfel. 4. Hopa: http://www.bridgetogantry.com/alfa-stelvio-qv-claims-nurburgring-lap-record-fake/

  • mm, duminică, 01.10.2017 16:08

    @nume iar daca led zeppelin s-ar fi inventat astazi, ar fi fost cel mult o formatie de pub... lumea se schimba, acum nu conteaza ce vinzi ci cat vinzi, calitatea a devenit irelevanta in fata marcii, iar coaja este mult mai pretuita decat continutul, dar asta nu inseamna ca doar cativa detin reteta fericirii, inseamna doar ca suntem prea lenesi pentru a gandi, iar in curand o sa fim la mana catorva companii care vor dicta nu doar ce sa cumparam ci si cum sa gandim, daca nu s-a intamplat inca...