Noi sugestii despre lansarea unui Volkswagen T-Roc R: "Ar fi cel mai sprinten SUV din segment"

Publicat vineri, 08.12.2017 13:03 de Daniel Popescu

Volkswagen susține că o eventuală versiune de performanță pentru T-Roc ar transforma SUV-ul în cel mai "sprinten" model din segmentul său.

Volkswagen T-Roc, cel mai nou SUV din gama constructorului, s-a lansat oficial pe piața din România în luna noiembrie, iar presa internațională speculează de mai mult timp că acesta va primi mai devreme sau mai târziu și o versiune de performanță.

Aceasta ar urma să poarte numele Volkswagen T-Roc R, iar pentru moment oficialii mărcii se limitează să afirme că un astfel de model ar fi cel mai "sprinten" din segmentul său.

"Cred că T-Roc-ul cu sistem de tracțiune integrală 4Motion și jante de 19 inch este cel mai sprinten SUV din clasa sa. Dacă va exista un T-Roc R, cu siguranță va fi și mai plăcut la condus", afirmă Karsten Schebsdat, șeful departamentului de dezvoltare al constructorului.

Printre rivalii unui astfel de model s-ar număra Seat Ateca Cupra, de la care Volkswagen va împrumuta inclusiv motorul turbo de 2.0 litri cu 4 cilindri care oferă puțin peste 300 de cai putere. Nu este exclus ca puterea unității de propulsie să fie însă ușor mai ridicată pe T-Roc R, ceea ce ar justifica inclusiv un preț mai mare de vânzare.

La sfârșitul lunii noiembrie, Volkswagen a prezentat în China T-Rocstar, care ar putea reprezenta chiar o avanpremieră la lansarea lui T-Roc R. În plus, publicația britanică Autocar speculează chiar ca T-Roc ar putea primi și o versiune hibridă sub brandul GTE. Volkswagen T-Roc a primit deja un pachet R-Line care include câteva noutăți estetice pentru un caracter mai sportiv, însă motorizările rămân aceleași ca în cazul versiunii de bază.

Via Autocar