Viitorul SUV-urilor din gama Porsche: am putea vedea un Macan electric și un Cayenne Coupe
Porsche nu exclude lansarea unor SUV-uri coupe. Decizia oficială va fi anunțată în prima jumătate a anului 2018.
Publicul este atras în continuare de SUV-uri, iar producătorii auto vor să profite de apetitul din piață. Porsche a avut succes alături de Cayenne, iar constructorul german nu exclude lansarea unor noi versiuni de caroserie.
SUV-urile coupe au potențial, iar Porsche va anunța în 2018 dacă Macan și Cayenne vor primi astfel de versiuni de caroserie.
"Există oportunități, dar întotdeauna o decizie depinde de volumul din spate. Analizăm fiecare segment și acolo unde vom identifica o oportunitate, vom acționa", a declarat Oliver Blume, CEO-ul Porsche.
Tot în 2018 vom afla și planurile Porsche cu privire la un SUV electric, iar privirile sunt îndreptate către Macan.
"Trebuie să verificăm dacă are logică să venim pe piață cu un SUV. Dar versiunea de serie a lui Mission E nu o să fie ultimul proiect în materie de mobilitate electrică. Vom continua. Acest lucru este cât se poate de clar", a completat Blume.
Primul proiect 100% electric va avea la bază conceptul Mission E și ar urma să debuteze pe piață în 2019. Conceptul electric lansat de Porsche în 2015 avea peste 600 de cai putere și o autonomie de peste 500 de kilometri.
Via | AN (înreg)
Mai bine ar fabrica un suv compact concurent pt. Jaguar E Pace....le-ar fura sigur jumatate din clienti poate si mai mult. Cayenne coupe o sa fure si el clientii de X6 si GLE coupe dar nu poti vinde la fel de multe cum ar face cu un suv compact.