Dacia începe anul cu o producție de aproape 29.000 de unități la Mioveni: Duster asigură 62% din numărul total de vehicule

Publicat joi, 08.02.2018 17:12 de Daniel Popescu

Dacia a produs 28.702 mașini în prima lună a acestui an, dintre care aproape două treimi au fost Duster. Între timp, producția lui Dacia Logan a fost de puțin peste 3.000 de unități.

Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) a publicat datele de producție ale uzinei Dacia de la Mioveni.

Astfel, potrivit raportului oficial, constructorul român a produs în luna ianuarie 28.702 unități, iar Duster este în continuare cel mai important model: SUV-ul a primit 17.890 de unități noi, ceea ce reprezintă peste 62% din producția totală.

Aceste cifre nu sunt deloc surprinzătoare în contextul popularității lui Duster pe piețele vest-europene.

Între timp, Dacia a produs și 4.628 de unități Sandero, iar pe porțile uzinei au ieșit și 3.365 de unități Logan, dar și alte 2.809 unități Logan MCV. Pe lângă aceste unități, Dacia a produs și 4.228 de caroserii semi-asamblate care vor fi exportate în Algeria.

Pe parcursul anului trecut, Dacia a produs 313.883 de vehicule, cu 2% mai puțin comparativ cu 2016 (320.457 de exemplare), cu o medie de puțin peste 26.000 de unități pe lună.

Până în prezent, Ford nu a anunțat câte unități ale modelului Ecosport au fost produse la uzina de la Craiova pe parcursul lunii ianuarie.

Via ACAROM