Proiect pentru traficul din București: acces în centru doar cu mașini Euro 5 și Euro 6, iar toate locurile de parcare să fie cu plată

Publicat vineri, 09.02.2018 11:01 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Autoritatea de Transport propune ca accesul în zona centrală a Bucureștiului să fie permis doar mașinilor Euro 5 și Euro 6 și ca toate locurile de parcare semnalizate corespunzător în oraș să fie cu plată.

Bucureștiul este cel mai aglomerat oraș european din punct de vedere al traficului, potrivit unui studiu realizat de TomTom care menționează că șoferii pierd circa două ore pe zi în trafic la ore de vârf.

Pentru a rezolva această problemă, Autoritatea pentru Transport Bucuresti-Ilfov (ATBI) a lansat o serie de propuneri pe care speră să le implementeze până la finalul acestui an.

Prima dintre ele prevede ca circulația în centrul orașului să fie permisă doar mașinilor cu motoare Euro 5 și Euro 6 și mașinilor electrice. Potrivit ATBI, zona centrală a Capitalei este delimitată de Piaţa Victoriei, strada Mihai Eminescu, strada Traian, Parcul Carol, Izvor şi Strada Buzești. "Aş merge mult pe sistemul din Germania în care de fapt nu intră maşinile care poluează. Nu este o supra-taxare, ci este o limitare a maşinilor", explică Aura Raducu, director executiv al ATBI.

Oficialii ATBI susțin că, dacă această regulă ar intra în vigoare, 82% dintre mașinile cu motoare pe benzină și 74% dintre mașinile cu motoare diesel înmatriculate în București nu ar mai avea acces în zona centrală.

În prima parte a anului 2017, autoritățile anunțaseră un proiect care prevedea înlocuirea timbrului de mediu cu o taxă de acces în marile orașe, prin care fiecare mașină să primească un sticker în funcție de norma de poluare și, eventual, să nu aibă dreptul de a tranzita centrul. Între timp, lucrurile s-au schimbat dramatic, iar noua taxă care va înlocui timbrul de mediu nu va mai avea nicio legătură cu accesul în centrul orașelor.

O altă propunere a ATBI este ca toate locurile de parcare existente în București, semnalizate în mod corespunzător prin indicatoare, să fie cu plată. Cu alte cuvinte, autoritățile vor să taxeze inclusiv actualele locuri de parcare de pe trotuare sau de pe marginea drumurilor, care acum pot fi accesate liber. În prezent, în București există doar 38.500 de locuri de parcare administrate de Primăria București sau de primăriile de sector.

Oficialii nu au avansat posibilele prețuri pentru parcare, însă au precizat că taxele ar urma să fie achitate inclusiv online și prin SMS. 

Via InCont

  • Pana, vineri, 09.02.2018 13:04

    Daca vor avea acces in centru doar ,asinile E5 si E6, eu cred ca traficul din afara centrului va deveni practic imposibil. Se va aglomera mult mai mult si de masinile care trebuie sa ajunga in centru, dar vor merge pana in zona delimitata. Deci acea zona "tampon" va fi precum... un zid gros facut de zeci de mii de masini care se opresc acolo brusc. Ce nu inteleg mai marii primariei, este ca NU asta e solutia, ci dezvoltarea unui sistem de transport in comun eficient: linii de ratb mai multe, autobuze, tramvaie si troleibuze mai bune, dezvoltarea reteli metroului, mai multe locuri de parcare pentru ca sunt mii de masini care in orice clipa blocheaza o banda. In nici o privinta NU s-a miscat un deget!

  • Kirotractor, vineri, 09.02.2018 13:26

    @Pana: Subscriu total la ceea ce spui / prevezi. Mai observ însă (a cîta oară...) antiselecția crasă ce pare să guverneze numirile unor șefi ai diverselor agenții de stat, demonstrată și de incapacitatea comunicării unor idei simple de către tanti asta de la cîrma ATBI (amanta cui o fi? :-)) Fiindcă în doar două propoziții: "Aş merge mult pe sistemul din Germania în care de fapt nu intră maşinile care poluează. Nu este o supra-taxare, ci este o limitare a maşinilor",.. ...spune tot atîtea idioțenii, din care s-ar putea înțelege că: 1. La nemți (pe teritoriul Germaniei adică) n-ar intra mașinile care poluează. 2. Limitarea mașinilor??? - a accesului lor poate, că altfel vb de vreo limitare a puterii lor. Sau a numărului de neuroni per șofer, mai știi? :-)

  • inexorabil, vineri, 09.02.2018 13:34

    Ca de obicei, mortul este de vină sau, dintre cei vii, săracul. Comedie bufă: carevasăzică, instituţiile de forţă vor să (cvasi)egalizeze cetăţenii ca nivel de avere şi, implicit, ca putere financiară (doar nu-i nimeni atât de naiv, încât să creadă că amatorii de potlogării urmăresc să trăiască “la fel ca prostimea”, iar în cazul paroxistic de utopic al eliminării corupţiei, politicienii nu vor avea încotro decât să se adapteze la “facilităţile” şi “plăcerile” obişnuite ale vieţii cotidiene, de exemplu să stea cot la cot cu alegătorii lor la ghişeele Fiscului), dar, pe de altă parte, celelalte autorităţi ale statului se prefac că nu observă echivalenţa deocamdată de neclintit ECO = (PREA) SCUMP (din punctul de vedere al amărăşteanului standard). În atare condiţii, ce poţi să mai zici? rromanika. Ternă şi fascinantă. PS. Mă încântă modul cum accentuează doamna de la ATBI cuvântul “poluare” şi, în definitiv, cum pune problema. Dar ia să fi fost o funcţionară oarecare, care se târăşte de pe azi pe mâine…”Limităm maşinile”. Nu te costă nimic frazeologia abordării & teoretizării "legale" & "morale" a chestiunilor care nu te afecteză direct şi personal, nu?

  • Liviu, vineri, 09.02.2018 14:01

    Nu stie ea sa se exprime, dar e o idee buna. Prea se plimba toata lumea toata ziua cu masina. Macar mai scade poluarea ca nu mai ies toti cu cazanele. Plus ca variante de transport in comun exista. Nu sunt cele mai grozave, dar sunt folosibile.

  • inexorabil, vineri, 09.02.2018 14:02

    PPS. M-am pronunţat din postura privilegiată (în viziunea autorităţilor) de posesor de maşină Euro 5. Dacă, din păcate, un asemenea “proiect” va fi aprobat & materializat şi vreunul dintre cititorii AM ar ţine musai să se plimbe prin centrul Capitalei cu maşina proprie, dar care nu respectă regula impusă, atunci să se încumete să mi se adreseze personal (aici sau pe FB), că l-aş servi fără rezerve (desigur, în măsura în care sunt liber şi sunt în localitate sau pe aproape). Chiar şi cedându-i poziţia la volan, dacă l-ar tenta. Nu glumesc. Şi nu uit niciodată ce spun la un moment dat.

  • Mircea, vineri, 09.02.2018 14:40

    Buna ziua, Aici eu vad 2 probleme mari: 1. Ce fac cei ce locuiesc in zona centrala sau la limita zonei centrale ? Nu toata lumea isi permite masini noi si poate unii nici macar nu folosesc masina zilnic ci doar pentru aprovizionare si concedii. Astfel acei oameni au de ales : renunta a masina sau la locuinta. Nu mi se pare corect fata de ei. 2. Traficul redirectionat astfel va deveni mult mai incarcat pe soselele adiacente zonei centrale. Aaaa, ar mai fi o posibilitate : folosesti soseaua de centura ca sa ajungi (de exemplu) de la est la vest) la locul dorit ocolind centrul. Dar si soseaua de centura are o problema : si aia e déjà blocata de traficul deja existent. Sau poate ar trebui sa stipuleze ca nu mai intra nimeni cu exceptia cu celor cu carnet de partid (parlamentar) sau cu o functie minima (ex : director adjunct de regie/intreprindere de stat). O gandire mai OK ar putea fi de ex : din 2020 nu mai au acces in capitala (dincolo de soseaua de centura) masinile Euro3, din 2022 cele Euro4, din 2025 cele Euro5 s.a.m.d. Iar pentru aplicarea legii primaria este obligata ca pana in 2020 sa termine centura capitalei pe 3 benzi/sens si cu toate intersectiile denivelate plus 50.000 de locuri de parcare, pana in 2022 100.000 locuri de parcare iar pana in 2025 150.000 locuri de parcare. In plus primaria se obliga ca pana in 2020 sa termine linii de metrou in toate cartierele mari ale capitalei si sa asigure un transport decent in interiorul capitalei pt toti locuitorii sai. Cum ar suna ce am spus mai sus ? Sau nu se poate ca obligi administratia sa se surmeneze ?

  • ironR, vineri, 09.02.2018 17:29

    Am inteles ca: orice locuitor al bucurestiului care se plimba/munceste in zona de centru va respira un aer mai curat. Ce e rau in asta? Noi romanii avem o viata foarte dezorganizata si vrem sa epatam mai mult decat ne tine buzunarul. Daca dezorganizarea asta nu se poate imbunatati odata cu trecerea anilor si cu educarea noastra in acesti ani, inseamna ca nu se poate rezolva decat prin legi. Intru destul de des la pagina de Raspunsuri pt a vedea ce cazaturi de masini isi doresc oamenii in locul unui logan nou/aproape nou. Abia astept sa se dea legea! @Mircea - se vor gandi ei cum vor dirija circulatia pe centura sau prin alte parti, important e SA SE INCEAPA/FACA ODATA CEVA! Apoi cu chiu si vai speram ca se va continua. Fara suferinta nu vom reusi niciodata nimic!

  • zen, vineri, 09.02.2018 18:22

    Ce vor face cei din centru??!! Ce draq poa' sa faca? Conf. teorie evolutiei vor trebui sa dea din maini,coate....etc. minim 3 ore pe zi ..si in N mii de ani le vor creste aripi. Simplu!

  • olguta, vineri, 09.02.2018 20:22

    nu e corect fata de benzinari. un diesel euro 6 afuma mai mult ca un benzinar euro 4. plus ca un benzinar euro 4 in zilele noastre, cu benzina fara sulf si ulei cu cenusa redusa(mid-saps), cred ca trece euro 5, deci?

  • lorinczi.thomas, vineri, 09.02.2018 21:44

    este nevoie de centura! daca toata centura trece la regim de autostrada, o sa fie mai rapid sa ocolesti, decat sa tai pe din doua orasul. Daca stai in nord (cat de cat aproape de centura), ar fi mult mai convenabil sa o iei pe centura ca sa ajungi undeva in sud, decat sa o tai prin oras la ora de varf.

  • Pieton, sâmbătă, 10.02.2018 01:48

    De acord.

  • rov, sâmbătă, 10.02.2018 08:06

    Utopie romaneasca ieftina... 1. De 30 de ani Bucurestiul nu are o centura functionala...prima data creezi alternativele, apoi restrictiile. 2. Pe urma proiectele astea se anunta din timp cu cativa ani inainte... 3. Trebuie prevazute exceptiile, sunt persoane care au masini deosebite cu care circula in weekend in afara Bucurestiului. Trebuie facuta diferenta intre cei care le freaca zilnic prin oras si cei care le tin in garaj pentru deplasare in afara... 4. Am auzit ca RAR-ul vine in controale inopinante la statiile ITP. De ce nu se fac controale in timp real in trafic, la orice deplasare prin oras vedem cel putin 4-5 masini care sunt clar defecte...CE-I ASA GREU SA FIE 4-5 ECHIPE CARE VA URMAREASCA TRAFICUL IN DIRECT? ... Suntem buni numai la teorie si la utopii se pare!!!

  • Robert, sâmbătă, 10.02.2018 10:13

    voi cei care aveti jobul aproape de casa si aveti posibilitatea transportului in comun, mergeti si cu metroul, toti cu masinile, foarte bine sa puna acces ca in vest, cum s-a dat jos taxa toti si-au luat masini euro 2,3 maxim 4 ..nimeni nu a incercat sa traga putin sa-si ia o masina mai noua, toate vechiturile, cazanele sunt pe strazi, adevarat nu-s bani dar totusi nu toate diesel-urile de la nemti cu 300 de mii de km la bord si cu perdea de fum in urma lor

  • flid, luni, 12.02.2018 00:36

    Intr-o tara occidentala precum Italia si intr-un oras precum Torino in centru dimineata pana la ora 11 este permisa circularea cu masina NUMAI celor care platesc o taxa (trimestrala sau anuala). Cei care intra in acea zona fara sa aiba acea autorizatie primesc amenzi si va asigur ca nu sunt mici. Decand Torino a devenit una dintre cele mai poluate orase din Italia, autoritatile au inceput sa interzica circularea masinilor diesel si mai vechi de E5 in weekenduri. va asigur ca sunt MULT MAI PUTINE masini pe strazi. In Bucuresti este foarte greu sa se faca un astfel de sistem pentru ca multi ar sari zicand "Cum sa platesc sa intru in centru?" si aceeasi vor spune "Vreau o tara ca afara"...ca sa avem o tara ca in afara trebuie sa ne comportam ca in afara si sa ne respectam orasul si mediul inconjurator

  • nicu, marţi, 13.02.2018 08:46

    foarte bine

  • vlad, marţi, 13.02.2018 11:30

    Ar putea fi o masura benefica cu conditia ca romanii sa aiba un nivel de trai mai ridicat. Cata vreme majoritatea au, datorita veniturilor reduse, autoturisme care se incadreaza in norma de poluare EURO 4, sau mai jos, este cinism sa dai o astfel de lege. Ar fi mai just sa se inceapa cu interdictia pntru masinile noneuro, EURO 1 si 2. Dupa cum spuneau antevorbitorii, o centura ar rezolva multe probleme de trafic. De asemenea un urbanism eficient ar urmari ca toate constructiile cere se fac sa aiba parcari subterane suficiente pentru toate autoturismele locatarilor (doua per apartament, sau echivialent la firme), ceea ce nu se intampla in acest moment.

  • King rocker, joi, 05.08.2021 09:26

    Plecați de aici cu E5 și E6. Orice te omoară mergând cu tine in garaj trebuie interzis. Doar electrice.