Înmatriculările de mașini second-hand au scăzut cu 42% în februarie: autoturismele noi au avut o creștere de aproape 6%

Publicat sâmbătă, 10.03.2018 09:14 de Petre Barac

Înmatriculările de autoturisme în România au scăzut în februarie cu aproape 37% faţă de februarie 2017, până la 48.617 unităţi, potrivit informațiilor furnizate de către Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Datele publicate de DRPCIV includ înmatriculările cumulate de maşini noi şi second-hand şi detalii legate de ponderea maşinilor noi sau de ocazie în totalul înmatriculărilor. 

Astfel, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în februarie cu 5.72% faţă de februarie 2017, la 8.777 unităţi, reprezentând 18.1% din total.

Pe piaţa autoturismelor noi, lider în februarie a rămas Dacia cu 2.197 unităţi (+5.37% faţă de februarie 2017), urmat de Volkswagen cu 918 unităţi (+31.14%) şi Skoda cu 760 unităţi (+7.95%).

La nivelul mașinilor second-hand, înmatriculările au suferit o scădere de 42% în februarie, în comparație cu aceeași lună din 2017.

Lider pe această piață a fost tot Volkswagen, cu 10.237 unităţi (-47,15% faţă de februarie 2017), urmat de Opel cu 4.542 unităţi (-47,2%) şi BMW cu 3.638 unităţi (-37,08%).

În 2017, au fost înmatriculate 627.753 de autoturisme în România, în creştere cu 60% faţă de 2016.

Via News.ro

  • Rik, sâmbătă, 10.03.2018 14:28

    S-au prins romanii, ca decat sa iti iei BMW sau VW cu 500.000 KM mai bine iti iei Logan sau Sandero nou..

  • Adrian, duminică, 11.03.2018 22:59

    Vai! Ceva e in neregula. Dupa eliminarea taxei auto trebuia sa ne sufoce rablele, epavele. Se preconiza apocalipsa auto si ne doream sa platim taxa in continuare. Tz Tz Tz

  • @Adrian, luni, 12.03.2018 08:20

    Da, ne sufoca dar tu n-ai inteles ca cel mai probabil e vorba de o saturatie a pietei si de capacitatea acesteia de a prelua cazaturile din vest, mandria oricarui roman. Evident, se va inregistra o noua crestere, pe masura ce se mai strang niste bani la ciorap si harburile "vechi" vor fi preferate altor harburi mai "noi".