Schimbare de lider: Nissan Leaf devine cea mai vândută mașină electrică din Europa. Zoe și e-Golf completează clasamentul

Publicat joi, 05.07.2018 12:30 de Mircea Meşter

Nissan profită la maximum de recent lansata nouă generație a lui Leaf pentru a aduna cele mai multe vânzări înregistrate de o mașină electrică în Europa în primele cinci luni ale anului 2018.

Dacă știrile despre mașini electrice sunt în general acaparate în publicațiile lumii de aventurile celor de la Tesla, una dintre poveștile industriei despre care nimeni nu poate paria în acest moment pe direcția înspre care se îndreaptă, cifrele seci ale pieței ne oferă o imagine ușor diferită a volumelor de vânzări pe care le adună modelele electrice în Europa.

În primele cinci luni ale anului, noua generație Nissan Leaf s-a instalat pe prima poziție a vânzărilor la nivelul continentului în clasamentul vânzărilor de mașini pur electrice. Leaf a reușit să crească în vânzări cu 56% față de aceeași perioadă a anului trecut, când pe piață se afla încă generația anterioară a modelului electric japonez. Datele sunt oferite de analiștii de la Jato Dynamics, care monitorizează înmatriculările la nivelul tuturor țărilor europene.

Prin cele peste 14.500 de unități vândute la nivelul continentului, Nissan Leaf (testat de Automarket încă din luna ianuarie) a reușit să detroneze Renault Zoe din poziția de top pe care modelul francez o deține de trei ani la nivel european. Diferența dintre cele modele este de 1000 de mașini în perioada ianuarie-mai 2018.

Performanțele lui Leaf și ale lui Zoe le așază la diferență serioasă de restul plutonului, confirmând avansul pe care Renault-Nissan îl au la acest capitol la nivelul cotei de piață europene. 

Pe locul al treilea al clasamentului vânzărilor de mașini electrice se află Volkswagen e-Golf, cu 8100 de unități vândute (dar cu o creștere imensă, de 240% față de anul trecut), în timp ce pe locul al patrulea vine BMW i3, cu aproape 7000 de unități (+16%).

Cele două modele Tesla disponibile care sunt livrate astăzi în Europa, Model S și Model X, ocupă locurile 5 și 7 în clasament, între ele intercalându-se versiunea electrică a lui Smart Fortwo.

Clasamentul complet al vânzărilor de electrice în Europa:

via Jato

  • unu, joi, 05.07.2018 14:27

    Ma asteptam. Era de succes si primul model in State! Si s-a facut valva in toata lumea, evident ca toti erau nerabdatori sa puna mana pe unu.

  • Green_Alex, joi, 05.07.2018 14:49

    Daca ne gandim ca la pretul pe unitate primele trei adunate costa aproape cat Model S care este pe locul 4...cu atat mai de succes pare locul ala 4. Leaf-ul mi se pare ca a fost mereu o optiune foarte buna, si odata cu aparitia noii versiuni era de asteptat sa revina in topul vanzarilor. Macar de ar putea ei produce cat pot vinde.

  • Rudolf D., joi, 05.07.2018 15:37

    Gizăs, ce masina urata e Leaful asta! Pai ne miram de ce lumea se indreapta spre (e)ternul vw. Nu inteleg de ce firmele auto vor sa-si diferentieze modelele prin nu stiu ce gizmouri de design. Cata fluiditate! Bleah. De ce nu iau exemplu de la Tesla care fabrica niste modele care seamana a masini neincarcate de detalii inutile. Si cu un cx superior.

  • vianu, joi, 05.07.2018 16:28

    poti spune ca locul 4 e mai de succes decat locul 1...dar e oarecum subiectiva concluzia. Mai degraba as spune ca exista o nevoie de masini electrice INDIFERENT de NIVELUL FINANCIAR AL CLIENTULUI. daca un Leaf e achizitionat cu creionul in mana pentru cei care se vor eco, un Model S e o declaratie (de venit) si mai apoi un stil de viata. una peste alta, clar, electricele patrund pe piata si ocupa tot orizontul de venituri si putere de cumparare.

  • dan_grc, joi, 05.07.2018 17:13

    Primii zece au adunat 64.541 unități, foarte puțin raportat la totalul vânzărilor, în acest ritm nici în 10 ani nu vor fi vânzări mai mult de jumătate de milion de electrice pe an, în Europa.

  • Green_Alex, vineri, 06.07.2018 08:42

    Am mai zis si in trecut, nu numarul de unitati conteaza la momentul asta ci cresterea anuala. Si daca te uiti acolo o piata stagneaza (sau are modificari de o cifra) si alta are crestere exponentiala...pana si in romania

  • dan_grc, vineri, 06.07.2018 09:46

    Piața SUV urilor nu stagnează, iar creșterea nu este de o cifră, poate nu contează acum numărul electricelor, dar în câțiva ani va trebui să conteze.

  • Green_Alex, vineri, 06.07.2018 13:09

    Pai nu poti sa alegi din cadrul pietei grupul care creste si sa zici ca ala e reprezentativ. Daca vorbim de masini cu motor termic le luam la gramada, si piata stagneaza. Ca in cadrul pietei unele modele cresc e altceva, se compenseaza cu altele care scad, dar aici vorbim in ansamblu. Iar vorbind de electrice in mod cert peste cativa ani o sa conteze numarul. Aici e vorba si de oferta, care acum 10 ani era ultra-limitata iar acum se apropie de decenta. Daca luam ca orizont 2020 deja se anunta suficiente modele ca sa ai de unde alege. Sunt intr-adevar curios sa vad ce se va intampla cand se vor termina subventiile de la stat, atunci va veni momentul adevarului.

  • dan_grc, vineri, 06.07.2018 13:39

    Când se vor termina subvențiile se va întâmpla urmatorul lucru : cei care își permit vor păstra aceleasi prețuri, care nu-și permit vor crește prețurile.

  • Coco, sâmbătă, 07.07.2018 14:38

    Viitorul este al lor al electricelor. Dar momentan nu sunt rentabile cel puțin în România în comparație cu hybridele dar va veni ziua când infrastructura nu va mai genera impedimente. Problema mare va fi prețul care dacă nu scade va afecta vânzările iar dacă subvențiile dispar sau se diminuează va depinde mult de politica producătorilor.