Teaser oficial cu Mercedes EQC: primul model electric al mărcii germane va fi prezentat pe 4 septembrie

Publicat luni, 27.08.2018 10:47 de Paul Cosma

Mercedes a publicat un teaser oficial cu noul EQC, primul său model electric ce va fi prezentat pe data de 4 septembrie, la Stockholm.

Mercedes continuă campania de promovare a SUV-ului electric EQC și, după o serie de imagini sub camuflaj, nemții ne oferă primul teaser oficial al noului său model.

Primul model electric de sine-stătător de la Mercedes va fi prezentat oficial la Stockholm în 4 septembrie. Constructorul german a dezvăluit recent că versiunea de serie a lui EQC va avea 300 kW, echivalentul a aproape 408 cai putere.

În varianta de concept, Mercedes menționa că EQC are două motoare electrice, unul montat pe puntea față, celălalt pe puntea spate, care dezvoltă împreună peste 400 de cai putere, ceea ce îi permite o accelerare de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 5 secunde. Cu alte cuvinte, sistemul de propulsie va fi menținut și în cadrul versiunii de serie.

Datele despre autonomie sunt încă incerte, în condițiile în care, în cazul conceptului, Mercedes menționa o autonomie oficială de 500 kilometri datorită unui acumulator de 70 kWh. Aceste date erau valabile conform standardului NEDC, însă Mercedes va publica la lansare cifrele oficiale potrivit standardului WLTP, mai dur și, implicit, mai realist în privința autonomiei.

 

  • ACE - Craiova, luni, 27.08.2018 12:27

    Noul standard international WLTP este - totusi - un pic "mai generos" decat cel EPA al americanilor (SUA). Astfel, pt. HYUNDAI Kona EV echipat cu baterie de acumulatoare de 64 kWh, s-au comunicat oficial cele doua variante de autonomie: 1. WLTP - 482 km; 2. EPA - 413 km. Suntem f. curiosi in ceea ce vor declara cei de la MERCEDES BENZ despre noua EQC - prima lor masina SERIOASA de serie.... MULT succes in aceasta directie - ELECTRICA....