Premieră în Campionatul Național de Viteză în Coastă: un Volkswagen Golf GTI a fost transformat într-un model electric dedicat competițiilor
Un Volkswagen Golf GTI a fost transformat într-un model electric destinat competițiilor și a fost prezentat în cadrul Trofeului Opel, ultima etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. Începând cu 2019, Federația Română de Automobilism Sportiv va introduce și o clasă specială dedicată acestor vehicule.
Constructorii auto investesc din ce în ce mai mult în sisteme alternative de propulsie (hibrid, hibrid plug-in hybrid, 100% electric), iar în următorii ani, piața ar urma să ofere soluții pentru toate gusturile. Tendința de electrificare începe să pășească și în motorsport, iar ultimii ani au apărut o serie de competiții dedicate. În România, pașii făcuți cu ajutorul autorităților în această direcție sunt mici, însă, din când în când, apar și o serie de proiecte susținute de companii private.
În 2016, Kaufland demara un proiect pentru instalarea unor stații de încărcare la nivel național. Programul implementat de retailer a crescut, iar astăzi există peste 60 de stații dedicate încărcarii mașinilor electrice. Totodată, Kaufland s-a implicat în dezvoltarea și omologarea primei mașini electrice din România dedicată curselor de viteză în costă, circuit și SuperRally.
Un Volkswagen Golf GTI transformat în model electric dedicat competițiilor
Pilotul Sorin Ghișoi este cel care a avut ideea de a transforma o mașină cu motor cu aredere internă într-un vehicul electric de competiție. Împreună cu echipa coordonată de inginerul Marc Areny, francezul care în urmă cu câțiva ani omologa un Dacia Logan electric, a luat naștere proiectul Kaufland e-Rally Team.
Pentru proiectul dedicat Campionatului Național de Viteză în Coastă, echipa a optat pentru transformarea unui Volkswagen Golf GTI. Motorul cu combustie internă a fost înlocuit de un motor electric, iar în locul rezervorului tradițional se află acum un pachet de baterii. În total, au fost integrate trei seturi de acumulatori cu descărcare rapidă, iar masa totală a modelului german este de 1.290 de kilograme.
Bateriile au o capacitate de 16 kWh și asigură o autonomie în regim de concurs de maxim 50 de kilometri. Motorul electric este capabil să genereze 300 de cai putere și 300 Nm, iar accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în circa 6 secunde, valoare fiind influențată de setarea suspensiei sau de anvelopele utilizate.
În acest moment, modelul destinat etapelor de viteză în coastă se află în faza finală de omologare. Totodată, Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a susținut acest proiect, iar începând cu sezonul viitor, Campionatul de Viteză în Coastă ar urma să includă și o categorie specială dedicată vehiculelor electrice.
"Prin promotorii acestui proiect, iată că Federația Română de Automobilism Sportiv păstrează trendul internațional de a introduce în campionatele noastre naționale mașini cu propulsie electrică. Ne aflăm în faza finală de omologare și sperăm că la anul vom avea mai multe mașini electrice în competiție. Noi sprijinim astfel de proiecte, atâta timp cât normele și măsurile de securitate sunt îndeplinite", a declarat Ioan Badiu, director sportiv FRAS.
Echipa care se ocupă de dezvoltare încă testează diverse configurații pentru software-ul care gestionează sistemul electric, iar până la începutul sezonului viitor, mașina ar urma să ofere performanțe maxime.
Fanii motorsportului, dar și iubitorii modelelor electrice au putut admira mașina pilotată de Sorin Ghișoi în cadrul ultimei etape din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. Aceasta s-a desfășurat weekend-ul trecut pe drumul către Poiana Brașov.
o mizerie de masina