Detalii despre Volkswagen Passat facelift: sedanul va primi modificări minore de design

Publicat joi, 06.12.2018 11:57 de Daniel Popescu

Volkswagen Passat va primi câteva schimbări minore de design cu ocazia unui facelift care ar putea fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva din luna martie a anului viitor.

Actuala generație Volkswagen Passat este disponibilă pe piață de mai bine de patru ani, astfel că producătorul german lucrează deja la un facelift. Acesta a fost surprins în timpul unor teste realizate sub camuflaj care evidențiază însă o serie de noutăți cu privire la design.

Astfel, sedanul de segment D va primi o serie de ajustări la nivelul grilei frontale și la blocurile optice, dar și la prizele de aer. În partea din spate, Volkswagen pregătește o serie de mici îmbunătățiri la estetica stopurilor LED și a barei de protecție.

Lansarea lui Volkswagen Passat facelift a fost confirmată încă din primăvara acestui an, iar pentru moment avem câteva detalii și despre versiunea plug-in hybrid.

Aceasta va utiliza un motor turbo pe benzină de 1.4 litri și 156 cai putere care va fi acompaniat de un motor electric de 115 cai putere. Nu este clar care va fi puterea combinată a sistemului plug-in hibrid, însă aceasta va fi superioară celor 218 cai putere oferiți de actualul GTE. De asemenea, mai multe surse afirmă că noul Passat plug-in hybrid va avea o autonomie electrică de circa 70 de kilometri, în timp ce emisiile vor scădea la circa 31 de grame de dioxid de carbon pe kilometru.

Cu numai câteva săptămâni în urmă, Volkswagen a dezvăluit că va muta producția lui Passat de la uzinele din Emden și Hanovra (Germania) la uzina de la Kvasiny (Cehia), acolo unde se mai produc Skoda Superb, Karoq și Kodiaq, dar și Seat Ateca.

Cel mai probabil, Passat facelift va fi prezentat în prima parte a anului viitor, eventual la Salonul Auto de la Geneva. În ciuda scăderilor de vânzări înregistrate în ultima perioadă, Passat este cel mai bine vândut model de segment D din Europa, cu 180.000 de unități comercializate pe parcursul anului trecut, peste cifrele realizate de rivalii Skoda Superb, Opel Insignia, Ford Mondeo și Renault Talisman.

Via Carscoops

  • Tatraurs, joi, 06.12.2018 12:43

    Sper in urmatorii ani ca Vw sa ajunga mai mic decat Dacia. Asta merita,la ce gioarse de masini supraevaluate au vandut si cat de mult au putut sa minta.

  • Rudolf D., joi, 06.12.2018 13:22

    @tatra Cred c-o sa mori de inima rea.

  • Bogdan, joi, 06.12.2018 13:25

    @Tatra Sper sa-ti schimbi obiectivul in viata, pt ca s-ar putea sa ramai cu buza umflata.

  • Tatraurs, joi, 06.12.2018 13:31

    @ Bogdan. Ca posesor de passat si a4,crede-ma ca am ramas de minimum 30 de ori cu buza umflata,gratie fiabilitatii de " vis" a masinilor dinngrupul vag si a serviciilor lor "dumnezeiesti" post vanzare.

  • andrei, joi, 06.12.2018 14:26

    ai ramas tu ca nu stii sa le folosesti. uite ca eu nu am ramas. e drept, am doar o singura masina Vw, un golf. insa sa ai probleme la 30 de masini....spune multe si despre proprietar. in plus, crezi ca daca luai numai bmw (de exemplu) nu aveai deloc? s-o crezi tu.

  • Tatraurs, joi, 06.12.2018 14:53

    @ Andrei,min.30 de probleme nu inseamna ca am 30 de masini. Am mai pus mai demult un link aici,cauta tu pe trenduri economice.ro la sectiunea auto despre "Mitul masinii nemtesti",o spune cel mai bine omulala.Ca ai adus vorba de Bmw ,am fost la ei la reprezentanta din Baneasa,reprezentanta care mai inglobeaza si marcile Mini si Rols,deci marci de lux.Surpriza mea a fost atunci cand dupa ce am vazut si preturile practicate in service,am ramas uimit de servicilenlor post vanzare :). Lantoaleta de la barbati,nici-un pisioar si doar un( una bucata) vas de toaleta.

  • xerox, joi, 06.12.2018 15:38

    Proaste rau passaturile astea...insa rumanu nu vrea alta masina decat paaassaaaaattttt...cred ca nici nu stiu sa fi existat alte masini/

  • Valius, joi, 06.12.2018 23:15

    @Tatra, cu parere de rau, noi suntem de vina ca nu ne merg masinile ca in vest. Nu respectam multe criterii dupa ce cumparam o masina noua. Multa lume se intreaba dece masinile cu sute de mii de km in afara merg inpecabil, iar când ajun pe mana noastra se alege praful. Am un Focus model 2002, masina adusa in tara in 2006 cu 174000 km. I-am facut reviziile ca la carte si vreau sa spun ca masina merge si acum ipecabil, nu am de gand sa o dau. Asa ca mai usor cu criticile, ca vina e a noastra, facem revizii si reparatii pe la unul si la altul...daca le facem.

  • Tatraurs, vineri, 07.12.2018 00:05

    @ valius.Niciodata,cu nicio masina fosta sau actuala n-am schimbat uleiul mai tarziu de 10 000km chiar daca pe cartea tehnica scria ca pot sa merg cu mult mai mult. La masina la care tin schimb uleiul la 5000.Si de ce mai usor cu criticile? Crezi ca e vina mea ca la masini luate de noi si cu km putini, pe rand s.au ars injectoarele toate,au cazut volantele,s.au ars de 2 ori motorasele de la electrodirectie si mai ca eram sa fac accident. Ca a cedat pompa de ulei,de inalte,ca la 80 000 tsi.ul imi manca 2.5l de ulei la mia de km?Umplu 10 pagini de defecte de te iei cu mainile de cap. Fosta mea Dacia Berlina pe care am tinut.o 150 000 a batut la curul gol in materie de fiabilitate absolut toate marcile de masini nemtesti pe care le.am detinut eu sau cunoscuti de-ai mei.P.S. Am avut o masina birjarita rau,condusa de mai multi soferi din casa,care,in 350000 de km am schimbat doar consumabile si un singur furtun de servo,atat. Am vandut.o ca prostul ca ma plictisisem de ea ca avea ochii oblici.

  • Tatraurs, vineri, 07.12.2018 00:11

    @ Valius. Ca fapt divers,dupa 170 000km n.am mai avut nicio problema cu masinile mele nefiabile luate de boi. N.am mai avut pentru ca am schimbat atatea componentene la ele incat,practic erau alte masini.La passat am avut blocul motor fisurat,pierdea antigel. L.am schimbat,am secmentat masina si am vandut.o.Noul proprietar inca se bucura de 3 ani de ea,zice e e bestiala,tehnologie nemteasca,pana acum a schimbat doar un xenon :)

  • Catalin, vineri, 07.12.2018 00:48

    @Valius, nu se mai fac masini ca altadata. Am avut si eu Ford Focus Ghia cu motor 1.6 benzina, fabricat in 2000. A fost si este extrem de fiabil, merge si la ora actuala la cel care l-a cumparat de la mine in urma cu 5 ani de zile. Nici chiar la Ford nu se mai produc masini atat de fiabile ca primul Focus. Acela a fost si ramane un model deosebit si fiabil cu mult peste media clasei. Am avut si Chevrolet Spark fabricat in Coreea, in 5 ani de zile am schimbat doar consumabile la reviziile anuale si becuri de pozitie, atat. Insa am intretinut masina ca la carte, nu am sarit nici macar o revizie. Sunt multi care nu procedeaza asa, nu fac reviziile la timp si atunci masinile lor nu mai au cum sa mearga ok. Traim in tara lui ''merge si asa'', a devenit un risc sa se cumpere masina la mana a doua din Romania. @Tatraurs, te cred ca ai avut acele probleme, fiabilitatea multor masini nu mai este ce a fost. Asta este societatea de consum si producatorii de masini stiu exact ce vor clientii, ca sa obtina cat mai mult profit din produsele pe care le vand. Felicitari ca nu ai vandut masinile cu probleme, ci ai procedat la repararea lor inainte de vanzare. Dupa o masina coreeana ce nu mi-a creat nicio prroblema in 5 ani si aproape 50000 km., am ales o japoneza fabricata in Japonia, care sper sa fie cel putin la fel de fiabila.