Dacia investește 100 de milioane de euro pentru mărirea producției de la Mioveni: "Vom angaja încă 300 de persoane"

Publicat miercuri, 09.01.2019 15:25 de Daniel Popescu

Dacia va investi 100 de milioane de euro pentru a crește producția uzinei de la Mioveni la 406.000 de unități până la sfârșitul anului 2020, iar ulterior va angaja încă 300 de persoane.

Dacia a anunțat în luna decembrie că va primi un ajutor de stat de 116 milioane de lei cu scopul de a crește capacitatea de producție a uzinei de la Mioveni de la 350.000 la 406.000 de unități pe an.

Christophe Dridi, directorul general al Dacia, a detaliat planurile pentru extinderea producției și impactul asupra numărului de locuri de muncă.

"Am demarat deja investiţiile de peste 100 de milioane de euro, din care 25 de milioane de euro reprezintă ajutor de stat. La capacitatea de 406.000 de unităţi vom ajunge la sfârşitul anului 2020, început de 2021. Când va ajunge producţia efectivă la acel nivel, va depinde de clienţi", a declarat el.

Dacia exportă aproape întreaga producție de la Mioveni, iar vânzările mărcii la nivel european au crescut puternic în ultima perioadă, în special pe piețele mature din Europa de Vest. Astfel, la nivelul Europei, Dacia a vândut peste 488.000 de unități în primele 11 luni ale anului, în creștere cu 13.2% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Totuși, infrastructura precară va reprezenta o problemă pentru Dacia. Lucrările la autostrada Pitești - Sibiu, care ar permite constructorului să ajungă mult mai repede în Ungaria, ar putea începe abia anul viitor.

"Principalul dezavantaj îl reprezintă infrastructura, iar acest aspect reprezintă o mare problemă pentru noi. În acest moment avem 2.200 de camioane care vin şi pleacă de la uzină săptămânal. Creşterea capacităţii înseamnă şi o creştere a numărului camioanelor cu 15%, adică la 2.530. Este foarte important pentru România şi economia locală să vedem un salt pe infrastructură", a adăugat Dridi.

După finalizarea investițiilor, Dacia va angaja încă 300 de persoane care să lucreze la uzina ca urmare a creșterii producției.

Via Mediafax

  • Alex, miercuri, 09.01.2019 16:53

    norocul nostru e ca Dacia se vinde bine si e cerere... altfel oamenii si-ar strange bagajele si ar pleca usor usor din Ro, de atatia ani sa promiti un cacat de autostrada si sa nu fii in stare sa faci nimic...urat stat, urati oameni...care ii tin la putere pe acesti politicieni nemernici....

  • Edikkk, miercuri, 09.01.2019 22:27

    Bravo Dacia !! Bravo România ! Huooooo guvernele României care nu au fost în stare să facă toate autostrăzile

  • Edikkk, miercuri, 09.01.2019 22:28

    guvernelor*

  • tng, joi, 10.01.2019 09:29

    "Grupul BMW a inregistrat vanzari record in 2018. Cele 2,49 milioane de vehicule fac din grupul BMW, lider global pe segmentul automobilelor premium pentru al 15-lea an consecutiv", a afirmat directorul general Harald Krueger." Asta performanta...

  • @tng, joi, 10.01.2019 13:39

    Daca tot iti place sa compare mere cu sarmale: Si China a inaugurat, anul trecut, 6.000 km de autostrada. iar Spania are cea mai mare retea de cale ferata de mare viteza din Europa. Astea performante!