Versiunea electrică a lui Volvo XC40 va fi prezentată în 16 octombrie: SUV-ul va primi un nou sistem de asistență activă
Volvo a anunțat că versiunea electrică a SUV-ului XC40 va fi prezentată în 16 octombrie și va deveni primul model al constructorului echipat cu un nou sistem de asistență activă.
Volvo a anunțat încă din vara anului trecut că primul său model electric va fi reprezentat de o versiune electrică a lui XC40, iar acum suedezii au oferit o serie de informații oficiale suplimentare.
Astfel, versiunea electrică a lui Volvo XC40 va fi prezentată publicului în 16 octombrie, iar până atunci producătorul va continua campania de teasing cu o serie de detalii pe parcursul următoarelor săptămâni.
De asemenea, Volvo a dezvăluit că versiunea electrică a lui XC40 va fi primul model al constructorului echipat cu un nou sistem de asistență activă (Advanced Driver Assistance Systems) care este reprezentat de senzori ultrasonici, radare și camere video.
Nu este foarte clar ce funcții va avea noul sistem de asistență, întrucât Volvo s-a limitat să afirme că acesta poate fi dezvoltat în continuare și că va reprezenta fundația unor viitoare tehnologii autonome.
Reprezentanții Volvo afirmă că dezvoltarea unui model electric prezintă o serie de provocări în termeni de siguranță, astfel că inginerii au reconfigurat structură frontala și posterioara a SUV-ului pentru a oferi același nivel de siguranță pentru șofer și pasageri ca într-un model echipat cu motor cu combustie internă.
Pentru moment, Volvo nu oferă însă niciun fel de detalii despre performanțe sau autonomie, cu excepția mențiunii că bateria va fi amplasată sub podea. Volvo XC40 beneficiază și de două versiuni plug-in hybrid, dintre care una are un sistem hibrid de 262 de cai putere și acumulator de 9.7 kWh.
Anterior, Volvo a confirmat că SUV-ul XC90 va primi de asemenea o versiune electrică.
Via Volvo
Sunt foarte curios ce autonomie va avea...mai avem exact 3 saptamani de asteptat pana pe 16 octombrie..... Ceva tare INTERESANT apropos de suedezi & masinile autonome, de aceasta data despre SCANIA, ceva complet autonom - FARA SOFER: Suedezii prezintă în premieră propriul camion complet autonom Scania AXL, cu design inspirat din filmele Sci-Fi Sursa: https://piataauto.md/Stiri/2019/09/Suedezii-prezinta-in-premiera-propriul-camion-complet-autonom-Scania-AXL-cu-design-inspirat-din-filmele-Sci-Fi/