Conceptul Fiat Centoventi va primi versiune de serie: model electric de oraș inspirat din Panda
Conceptul Fiat Centoventi prezentat în 2019 va primi o versiune de serie sub forma unui model electric de oraș dezvoltat pe plaforma noului 500 electric și cu design inspirat de la Panda.
Fiat a prezentat la începutul lunii martie primele imagini și detalii tehnice pentru 500 electric, iar câteva zile mai târziu oficialii mărcii italiene au confirmat că vor lansa și alte modele electrice pe această platformă.
Olivier Francois, președintele global al brandului Fiat, a dezvăluit că următorul pe listă este o versiune de serie pentru
"Anul trecut la Geneva am arătat cealaltă electrică, la care încă lucrăm. Nu a fost doar un exercițiu de design. Este o altă abordare pentru o mașină electrică. Cred că avem un viitor luminos în privința mașinilor electrice de oraș, prin 500e și prin abordarea minimalistă a acestui Centoventi cu preț mai mici care este inspirat din Panda", a declarat el.
Conceptul Fiat Centoventi a ieșit în evidență prin gradul ridicat de personalizare, atât în privința culorilor disponibile pentru caroserie, cât și în privința designului interior.
În plus, conceptul putea integra un număr diferit de module pentru a oferi clienților autonomii cuprinse între 100 și 500 de kilometri. Nu este însă clar dacă această idee poate fi pusă în practică și în cazul versiunii de serie.
Pentru moment, oficialii Fiat nu au menționat când va fi lansată pe piața versiunea de serie a conceptului Centoventi.
Via Auto Plus, Auto Express
Bai, eu vad Centoventi are aerul de Charger. Hmm....v-ati prins? Centoventi electric cu mutra de ...charger!? da?