Viitoarea Alfa Romeo Giulia ar putea fi transformată în SUV

Publicat miercuri, 29.01.2025 14:19 de Tiberiu Safta

Următoarea generație Alfa Romeo Giulia ar putea fi transformată într-un SUV, potrivit unor declarații făcute de CEO-ul mărcii. Noua generație Giulia va fi lansată în 2026.

Alfa Romeo Giulia este pe cale să primească o generație nouă în 2026. Actualul model a fost lansat în urmă cu 10 ani și a primit un facelift abia în 2023. După 11 ani de producție, noua generație Giulia va renunța la caroseria berlină în favoarea unui alt tip de caroserie.

Într-un interviu pentru publicația franceză L’Argus, Santo Ficili, noul CEO al mărcii italiene, a confirmat că viitoarea Giulia va împărtăși platforma cu următoarea generație Stelvio. Cel mai probabil, noua generație Giulia ar urma să fie transformată chiar în SUV, după ce același Ficili a confirmat că noul model va avea „un design nou și un tip de caroserie nou.”

În trecut, mai mulți oficiali ai mărcii au sugerat că următoarea Alfa Romeo Giulia ar putea fi chiar un SUV Coupe, înrudit cu modele precum Citroen C5 X, Peugeot 4008 și DS No8. Nu se știe deocamdată, unde mai exact în gamă va fi încadrat noul model. Totuși, având în vedere că viitoarea Giulia va împărtăși platforma cu viitorul Stelvio, este probabil ca noua Giulia să fie, în esență, varianta SUV Coupe a lui Stelvio.

Noua generație Alfa Romeo Giulia va fi bazată pe o platformă care să favorizeze propulsoarele electrice. În schimb, motoarele termice nu vor dispărea din gamă. Doar cu câteva zile în urmă, constructorul italian a renunțat la planul său de a deveni marcă pur electrică din 2027.

via Motor1

  • Omu’, miercuri, 29.01.2025 14:28

    O prostie! Stelvio va fi competitor pentru Giulia. Buna globalizarea asta

  • Meme, miercuri, 29.01.2025 14:30

    Alfa e o marca moarta, sa fim seriosi. Si asta o spun ca un admirator al brand-ului. Au mai avut o sclipire recent cu Giulia si Stelvio dar pentru ca nu s-au vandut au revenit la mediocritatea Fiat si Stellantis. Tonale(sau toenail cum spun americanii) si Junior sunt niste glume triste pentru o marca cu asa istorie.

  • dan_grc, miercuri, 29.01.2025 14:37

    Chiar ma miram cum de se anunța o nouă generație Giulia sedan, în condițiile în care actuala nu rupe vânzările, ar fi fost un cadou extraordinar pentru fanii mărcii încă un sedan sportiv, deci actuala Giulia va rămâne ultima Alfa veritabilă, peste 156 și 159, pentru că are tracțiune spate și foarte reușită ca setare suspensie/șasiu .

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 29.01.2025 15:10

    Pare ca pe lume doar Vespa a ramas fara sa fie transformata in SUV. Sau poate nu se mai frabrica si de aia nu au scos asa ceva.

  • Matei_cel_nou, miercuri, 29.01.2025 15:18

    Adică o transforma într-un dulap cu garda la sol inutil de înaltă și deci, comportament dinamic compromis, greutate inutil de mare și spațiu insuficient pentru locurile din spate. Nasol.

  • schumi, miercuri, 29.01.2025 16:00

    Sa speram ca e "fake news"!!! :D

  • Fast_and_Curious, miercuri, 29.01.2025 16:35

    Nu se mai termina diareea asta de SUV-uri, adica masini inutil de mari si grele, care isi pierd din dinamica pe sosele, dar nici nu sunt veritabile pe teren accidentat.

  • Dutz, miercuri, 29.01.2025 17:22

    Clar au și aceste SUV minusuri, dar asta se cumpără, iar cel care dă banul vede plusurile. Folosesc SW, coupe uși SUV… fiecare cu treaba lui, dar cei mai mulți km îi parcurg cu SUV-ul. Desigur la drumuri lungi prefer SW, dar nefiind 4X4 în unele situații nu se potrivește. Poți să alegi să “mori” cu sedanurile nevândute sau să încerci să oferi ce se cumpără. Alfa este într-o situație complicată pentru că încearcă să fie premium, ori în zona respectivă oferta este mult excedentară. Îmi place în general designul de la Alfa, au reușit și pe dinamica să iasă din plutonul mărcilor de volum, din păcate fiabilitatea și mai ales renumele nu-i ajută să fure cote de piață de la ceilalți. Altfel spus nu prea au de ales, trebuie să încerce cu SUV-uri. Eu sper să supraviețuiască.

  • Trilulilu, miercuri, 29.01.2025 19:41

    @Dutz - cu design-ul au reușit pe jumătate. Ar fi trebuit să fi fost precum Mazda acum, nu cu farurile alea alungite pe jumătate de mașină. Apoi au ratat startul grav cu dotările slabe la lansarea lui Stelvio: fără faruri și stopuri LED când toți competitorii aveau etc. Adică a ajuns un croat să facă mașini super sport și să cumpere Bugatti, în timp ce mărci cu istorie, ingineri, tehnologie etc dau rasoale precum amatorii. Frumoasă alfa, mai ales cu 156 și 159 , dar multe lipsuri.

  • George Simion, miercuri, 29.01.2025 19:50

    vai, o manelesc si p-asta! inca un dulap babacloanta..