
Viitoarea Mazda MX-5 va primi un motor aspirat natural mai mare
Potrivit spuselor unui oficial al mărcii, următoarea generație MX-5 va primi un motor aspirat natural mai mare și mai puternic. Noul model va păstra și cutia manuală.
Cea de-a 4-a generație Mazda MX-5 se află în producție încă din 2014 și este cea mai longevivă generație a modelului decapotabil de până acum. Următoarea generație urmează să fie lansată în anii următori, însă și aceasta va păstra aceeași formulă de succes ca până acum: un motor aspirat natural care antrenează roțile din spate și o cutie manuală.
Fanii modelului vor fi încântați să afle că viitorul MX-5 urmează să primească un motor mai mare față de cel din prezent. Potrivit spuselor lui Ryuichi Umeshita, directorul tehnic Mazda, noul model ar urma să primească noua generație de motoare Skyactiv-Z, care va avea o cilindree de 2.5 litri. Îți reamintim că actuala generație Mazda MX-5 poate avea sub capotă un motor de 1.5 litri sau de 2.0 litri.
Același oficial al mărcii a mai confirmat că viitoarea generație va păstra cutia de viteze manuală. Deocamdată, nu există mai multe detalii despre noul motor în cazul viitorului MX-5.
Ceea ce mai este confirmat este faptul că noua generație a modelului decapotabil va avea o greutate mai mică față de actuala generație. La fel ca actualul model, viitorul MX-5 va cântări sub 1000 de kilograme.
via Motor1
In EU tot doar aia de 1.5L va fi, o obosita ridicola