Viitorul bate la ușă: prima dronă care transportă oameni a fost lansată de chinezi
Chinezii au lansat la CES Las Vegas prima dronă din lume care poate transporta oameni și bagajele lor. Prețul său este însă unul foarte mare.
Chiar dacă sunt priviți în general ca niște plagiatori, chinezii se pot dovedi niște inventatori grozavi. De această data inventivitatea celor din Țara Marelui Zid propune o alternativă deşteaptă la mobilitatea contemporană.
Ehang, o companie chinezească specializată în producţia dronelor a dezvăluit conceptul unui aparat de zbor uşor, care poate transporta o singură persoană.
Creatorii dronei susţin că ea poate transporta o sarcină de până la 100 de kilograme şi poate zbura pentru 23 de minute. Gândită ca un mijloc de deplasare urban, drona umană încape fără probleme într-un loc de parcare convenţional dacă braţele sunt rabatate. Aparatul a fost gândit pentru a urca până la 300 de metri și pentru a atinge o viteză maximă de 100 de km/h.
Următoarele întrebări se leagă despre modul de funcţionare. Drona dezvăluită la CES Las Vegas dispune de două comeni: decolare şi aterizare. Pasagerul nu are acces la comenzile sale, fiind nevoit să îşi încredinţeze viaţa sistemului automat de ghidare, care foloseşte ruta stabilită la începutul călătoriei. În cazul unei defecţiuni, Ehang susţine că un centru de comandă special va prelua controlul dronei şi va coordona aterizarea de urgenţă.
Cofondatorul companiei Ehang susţine că drona este mult mai sigură decât un elicopter, având în vedere că şi în situaţia în care trei dintre cele patru braţe se defectează, aparatul poate ateriza de urgenţă, învârtindu-se în cerc, cu ajutorul unui singur braţ.
Până acum, drona a efectuat peste 100 de zboruri, unele dintre ele și cu pasager, într-o zonă din apropierea metropolei chinezești Ghuanghzou. Chiar dacă mai sunt încă multe detalii de lămurit, proiectul chinezilor a primit anul trecut o finanțare de 10 milioane de dolari, iar anul acesta se pregătește pentru încă una, și mai consistentă, de 42 de milioane de dolari. Tot consistent este și prețul vehiculat pentru această dronă: între 200.000 și 300.000 de dolari.
Chiar dacă sunt priviți în general ca niște plagiatori, chinezii se pot dovedi niște inventatori grozavi. De această data inventivitatea chinezilor propune o alternativă deşteaptă la mobilitatea contemporană. Ehang, o companie chinezească specializată în producţia dronelor a dezvăluit conceptul unui aparat de zbor uşor, care poate transporta o singură persoană. După cum v-aţi imaginat, este prima dronă din lume capabilă să transporte oameni.
Echipată cu patru braţe, fiecare dispunând de elici duble, drona are loc pentru un singur pasager şi rucsacul său, însă poate oferi dotări convenţionale cum ar fi aer condiţionat şi lumină pentru citit.
Creatorii dronei susţin că ea poate transporta o sarcină de până la 100 de kilograme şi poate zbura pentru 23 de minute. Gândită ca un mijloc de deplasare urban, drona umană încape fără probleme într-un loc de parcare convenţional dacă braţele sunt rabatate. Aparatul a fost gândit pentru a urca până la 300 de metri și pentru a atinge o viteză maximă de 100 de km/h.
Următoarele întrebări se leagă despre modul de funcţionare. Drona dezvăluită la CES Las Vegas dispune de două comeni: decolare şi aterizare. Pasagerul nu are acces la comenzile sale, fiind nevoit să îşi încredinţeze viaţa sistemului automat de ghidare, care foloseşte ruta stabilită la începutul călătoriei. În cazul unei defecţiuni, Ehang susţine că un centru ce comandă special va prelua controlul dronei şi va coordona aterizarea de urgenţă.
Cofondatorul companiei Ehang susţine că drona este mult mai sigură decât un elicopter, având în vedere că şi în situaţia în care trei dintre cele patru braţe se defectează, aparatul poate ateriza de urgenţă, învârtindu-se în cerc, cu ajutorul unui singur braţ. Până acum, drona a efectuat peste 100 de zboruri, unele dintre ele și cu pasager, într-o zonă din apropierea metropolei chinezești Ghuanghzou.
Chiar dacă mai sunt încă multe detalii de lămurit, proiectul chinezilor a primit anul trecut o finanțare de 10 milioane de dolari, iar anul acesta se pregătește pentru încă una, și mai consistentă, de 42 de milioane de dolari. Tot consistent este și prețul vehiculat pentru această dronă: între 200.000 și 300.000 de dolari.
NU a fost lansata! E un concept expus. Dupa 100 de ridicari de la sol *unele cu oameni la bord* nu e ceva sa poti scoate pe piata. Sunteti tot mai penali in a scrie articole. Orice, doar bombastic sa sune.