Viitorul BMW Seria 7 ar putea fi oferit opțional cu sistem multimedia dedicat pentru pasagerul din dreapta
Noua generație a lui BMW Seria 7 ar putea fi oferită opțional alături de un sistem multimedia separat pentru pasagerul din dreapta, care va funcționa independent de cel folosit de șofer, titrează nemții de la AMS.
BMW Seria 7 va primi o nouă generație în 2016, dar informațiile despre aceasta au început deja să apară prin intermediul unor surse din cadrul companiei. Potrivit nemților de la Auto Motor und Sport, viitorul Seria 7 va beneficia de noi echipamente tehnologice avansate pentru a se diferenția de celelalte modele din segment.
EXCLUSIV: Fotografii spion cu viitorul BMW Seria 7
BMW Seria 7 ar putea fi primul model al mărcii germane oferit cu sistemul de parcare autonomă a cărui prezentare a fost programată la CES 2015. Vorbim despre sistemul pe care BMW îl va prezenta luna viitoare pe un prototip în cadrul Consumer Electronics Show din Las Vegas, cel mai important târg din domeniul tehnologiei derulat în Statele Unite ale Americii, care este capabil să caute un loc de parcare și să parcheze o mașină în mod autonom, fără ca șoferul să fie la bord. Sistemul respectiv ar fi util în parcările multietajate, unde șoferul ar putea să oprească mașina în fața intrării, să emită o comandă de căutare de loc de parcare și să plece în timp ce mașina se va conduce singură către cel mai apropiat loc de parcare din complexul respectiv. Mai multe detalii despre acest sistem vor fi prezentate odată cu dezvelirea publică a acestuia.
Publicația germană Auto Motor und Sport anunță și o pereche avansată de ochelari dezvoltată de BMW, care ar putea efectua o înlăturare virtuală a montanților A și să ofere informații suplimentare despre elementele din mediul înconjurător atunci când șoferul îi poartă. Aceștia din urmă nu sunt așteptați să fie oferiți alături de viitorul Seria 7, dar ochelarii respectivi ar putea fi prezentați la CES 2015 alături de sistemul de parcare autonom dezvoltat de marca premium din Munchen.
Via AMS