Viitorul Lexus IS se lansează anul viitor cu designul conceptului LF-CC

Publicat miercuri, 07.11.2012 17:58 de Bogdan Mirică

Lexus lucrează în prezent la noua generaţie a modelului IS. Sedanul de clasă medie va sosi anul viitor şi va împrumuta designul conceptului LF-CC, dezvăluit anul acesta la Paris.

Lexus se pregăteşte să revină în segmentul mediu cu o nouă generaţie a modelului IS. Modelul, prezent pe piaţă de mai bine de 6 ani, are nevoie de o faţă nouă, proaspătă, pentru a mai putea conta în preferinţele publicului orientat către piaţa premium.

Divizia de lux Toyota promite că vom vedea a treia generaţie a modelului IS chiar de anul viitor, dezvoltarea sedanului fiind deja în curs.

Brian Bolain, şeful diviziei de marketing Lexus, a declarat că deja cunoscutul concept LF-CC, prezentat în această toamnă la Paris, este extrem de apropiat de viitorul IS, din punct de vedere estetic. Oficialul niponilor a lăsat să se înţeleagă că multe elemente de design anticipate de conceptul sportiv îşi vor găsi loc şi pe modelul în trei volume.

Aspectul frontal va fi dominat de noua grilă sub formă de clepsidră, inaugurată de fratele mai mare GS şi devenită deja marcă a noii filosofii de design. Nu vor lipsi nici blocurile optice ascuţite, profilul muscular şi posteriorul dominat de stopuri cu lumini LED discrete.

Acelaşi Brian Bolain a recunoscut că aspectul agresiv al noului model se va regăsi în viitor pe toate produsele diviziei premium.

Surse neoficiale vorbeau şi despre un urmaş al versiunii de performanţă IS-F, dispus să se bată cu BMW M3, Audi RS5 sau Mercedes C63 AMG. Propulsia sa ar putea fi asigurată de un motor V8, variantă luată deja în calcul de oficialii brandului, după cum afirmă Bolain.

Dacă nu va primi acceptul pentru producţie, locul motorului cu opt cilindri ar putea fi luat de un V6 bi-turbo cu 450 de cai putere şi peste 600 de Nm, cu 34 de cai mai mult decât actuala generaţie.

via autoblog

  • Proprietar_de_Lexus, miercuri, 07.11.2012 20:38

    Chiar ma bucur nespus sa aud aceasta stire.Chiar daca a fost lansat in 2006 ,acest IS s-a dovedit a fi extrem de fiabil si cu calitate bine pusa la punct,atat la interior cat si la alte aspecte.Cine cumpara un Lexus,nu face alegerea care o face altii care cumpara BMW,e total diferit.Lumea s-a mai desteptat ,judeca altfel,nu mai este suficient sa iti cumperi ultimul tip de BMW sau Mercedes,sa iesi din multime.

  • dan_grc, miercuri, 07.11.2012 21:13

    E bine ca ai Lexus si nu te simti in multime, dar fara suparare, ai un pasaj in comentariu care e "naspa" rau si te face exact din multimea aia cu care nu vrei sa fii confundat.

  • Proprietar_de_Lexus, miercuri, 07.11.2012 22:01

    @dan_grc, mda recunosc am gresit,dar cand am observat asta ,deja era publicat comentariul meu.Dar ms pentru informare ''posesorule de BMW'' .Chiar nu am vrut sa sune ca jignire ceea ce am spus .Chiar respect posesorii de masini premium de lux,insa cam asta se intampla in viata reala.

  • BaditzaEx, miercuri, 07.11.2012 22:42

    @MAFF tu esti Mafia, tati ? :)) recunosc acest Concept ( deocamdata ) arata bine, btw credeam ca LF-CC va fi un produs de sine statator, sa inteleg din articol ca acest concept se va materializa sub denumirea de IS si aceasta va fi disponibila in 3 variante de caroserie : Sedan, Coupe si Break?!, iar coupe-ul se va dori un rival pt M3, A5 si C-class coupe AMG?

  • X_Zone, sâmbătă, 10.11.2012 21:37

    n-am nimic cu Lexus, imi place, dar cand m-am dus in reprezentanta sa imi cumpar unul nou nout, desi avea baterie full, nu a vrut sa porneasca ...am fugit repede!