Vizită la „estetician”: de la BMW X6 standard la BMW X6 M Performance

Publicat joi, 19.12.2013 10:28 de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai

Ne-am pus în pielea unui client de BMW X6 pentru a parcurge etapele instalării unui kit de caroserie M Performance. Metamorfoza SAC-ului bavarez a durat trei zile, iar rezultatul final a fost unul vizibil distinct.

Zorii unei dimineţi friguroase de decembrie mă găsesc uşor îngheţat într-o parcare de la marginea Ploieştiului. E un moment important. Mă simt de parcă aş fi la prima serbare a copilului meu. Un „copil” pe care l-am trimis la „şcoală” în urmă cu trei zile şi pe care îl voi reîntâlni acum, sper eu, mai „deştept”.

Povestea începe, aşa cum spuneam, cu trei zile în urmă, atunci când împingeam cheia cu logo-ul alb-albastru în bordul maşinii pe care o cumpărasem de mai puţin de o lună. Am condus 60 de kilometri până la Ploieşti, unde am parcat în faţa showroom-ului BMW Proleasing Motors.

Un mecanic apărut din spatele clădirii a dat semnalul despărţirii mele de X6. Nu apucasem să mă bucur prea mult de ea, însă am decis că avea nevoie de o altă faţă. Una ceva mai agresivă, cu mai multă personalitate. Mecanicul a plecat, schiţând un uşor zâmbet. După semnături date instinctiv pe câteva hârtii, m-am reîntâlnit cu maşina în garajul în care avea să se petreacă schimbarea la faţă: instalarea unui pachet M Performance.

Oamenii în salopetă m-au asigurat că metamorfoza se va face rapid, fără dureri. Dacă piesele ar fi fost deja vopsite timpul meu de aşteptare s-ar fi înjumătăţit. Adică aş fi aşteptat doar o zi şi jumătate.

Băieţii se pun pe treabă şi demontează rapid elementele de caroserie ce urmează a fi înlocuite. Jantele din aliaj, ornamentele evacuării finale, capota şi apoi bara faţă cad uşor, lăsând loc unor desuuri pe care nu ai vrea să le vezi.

Momentul reîntâlnirii are ceva din emisiunile pe care PRO TV-ul le dedica acum mulţi ani transformării estetice a unor oameni simpli. În acelaşi garaj, o maşină complet nouă. Parcă doar culoarea aminteşte de X6-le de acum trei zile. Primul contact vizual încearcă să cuprindă pachetul în totalitate, să privească maşina ca pe un tot unitar.

După frenezia care se poate lăsa şi cu unele exclamaţii, privirea vine să analizeze detaliile noi. Cu toate acestea, trec rapid de la simplu privitor la un exigent cercetător. Caut imperfecţiuni la îmbinare, uşoare zgârieturi sau chiar elemente nealiniate corect.

După ce îmi calmez paranoia, încep să îmi sară în ochi spoilerul frontal mare, cu prize de aer generoase şi o extensie menită să sublinieze agresivitatea pe care o căutam încă de la început. Grila a renunţat şi ea la conturul cromat şi a făcut loc unuia negru mat, în vreme ce capota a primit o umflătură centrală, asemeni fratelui mult mai performant, X6 M. E un detaliu care pare să ameninţe: „Ai grijă!. Aici sub capotă se ascund mulţi cai putere.”

După ce trec de şocul frontal încep să mă obişnuiesc cu ornamentele noi pentru pragurile laterale şi apoi trec la partea posteriaoră. Şi aici s-au schimbat multe. Spoilerul a fost modificat şi a primit noi ornamente în partea inferioară. De asemenea, evacuarea finală e altfel. E dreptunghiulară, mult mai bine înglobată în spoiler. Totuşi, trebuie să recunosc că îmi place mult eleronul din fibră de carbon, montat pe muchia portbagajului.

Cireaşa de pe tort? Fără îndoială jantele. Din aliaj, cu logo-ul M şi mai multe spiţe. O alegere care întregeşte pachetul vizual, dar care lasă o gaură de peste 23.000 de lei în bugetul familiei.

Mă şterg la ochi şi revin cu picioarele pe pământ, lăsând în spate scenariul pe care îl trăieşte un client de BMW X6 atunci când decide să îmbunătăţească aspectul maşinii sale cu un pachet estetic M Performance. E nevoie de ceva bani şi de încrederea că BMW a ales pentru tine detalii estetice care te vor scoate din mulţime şi vor da o notă individuală maşinii tale.

Pentru cei care se gândesc deja la detaliile unui pachet M Performance aplicat maşinii lor, avem şi un tabel cu elementele instalate pe X6 şi costurile de instalare.

Denumire element Preţ fără TVA Timp montaj
(ore normate) 
Capotă motor 4.889 lei 1.5
Grilă stânga capotă motor 255 lei
Grilă dreapta capotă motor 255 lei
Set spoilere M Performance 10.533 lei 5.4
Element spoiler spate 413 lei 0.6
Set ornamente evacuare finală 2.122 lei 2
Set jante complet 23.547 lei 0.4
Eleron 2.180 lei 0.2
Suporţi ornamente prag 490 lei 2.7
Materiale vopsitorie 950 lei
Manoperă vopsitorie
(capotă motor, praguri, spoiler) 
6

Total piese fără TVA 45.634 lei
Manoperă fără TVA 3.183 lei
Total fără TVA 48.817 lei
Total cu TVA 60.533 lei
  • vlad589, joi, 19.12.2013 11:28

    Intr-adevar transformarea e vizibila iar aspectul e mult imbunatatit.Un singur lucru as vrea sa intreb : setul de jane , vad bine , costa 23.500 de lei? 235 de milioane lei vechi un set de jante? :| ..

  • eu, joi, 19.12.2013 11:38

    si daca ai bani ....sa arunci 600 milioane pe 3 briz-briz-uri mi se pare culmea prostiei si ignorantei. Daca intrau banii aia in modificari mecanice...hai...treaca mearga, dar ca sa dai atatia bani pt 2 spoilere si o pereche de jante inseamna ca ori furi banii ori ai o problema la tartacuta. Cu 60000 ron iti cumperi masina nu o pereche de jante si 3 plastice....

  • coco, joi, 19.12.2013 11:49

    ce naiba fratilor ajunge sa coste 100 de mii pret initial iar dupa 2 3 ani il dai cu 20...oricum preturile sunt umflate maximm bn asta pt ca are si priza la..public ca sa zic asa!! insa setul ala de jante e enorm!!

  • Scorpionul.negru, joi, 19.12.2013 11:50

    Degeaba se chinuie sa il infrumuseteze ca tot urat ramane. X5 e bijuterie pe langa adunatura asta de materiale (bune ce'i drept :)

  • mirco, joi, 19.12.2013 11:55

    Bani aruncati aiurea. Fite.

  • JJ, joi, 19.12.2013 11:56

    Masina de cocalari

  • Andi, joi, 19.12.2013 11:58

    Totusi 13 de eur doar pentru un chit exterior, fara a imbunatati deloc performantele?... Jalnic...

  • razorsbk, joi, 19.12.2013 12:14

    Departamentul de marketing si-a facut bine treaba si is merita salariile ( vreo 40-50% din acest pachet M ). In rest fiecare face ce vrea cu banii lui, ce crede ca ii este util si-i ce crede ca-i va calma piticul de pe creier.

  • mircea1380, joi, 19.12.2013 12:42

    Felicitari, Automarket ! Ati reusit sa realizati un "reportaj" in care sa promovati non-valoarea ! Intr-o tara in care salariul mediu net este de 1615RON/luna, mi se pare cam strigator la cer sa faci un "reportaj" in care se adauga niste ornamente pe o masina in valoare de 60,000RON. Care e valoarea adaugata a acestui "reportaj" ? Ce ar trebui sa ne arate ? Cat de usor castiga unii banii ? Care ar fi valoarea adaugata a acestui kit M-Perfomance ? Aduce cai in plus ? Se misca masina mai bine ? Ca o parere personala, consider ca cei care au banii pentru o asemenea masina opteaza in momentul achizitionarii ei de noua pentru/in defavoarea unui pachet M exterior (care oricum e mult mai ieftin decat instalarea lui ulterioara). PS: tinand cont ca in articol apare numele dealer-ului si acesta apare si in tag-uri, n-ar trebui incadrat articolul ca "publi-reportaj", nu "reportaj" ?

  • mAru, joi, 19.12.2013 12:47

    ESTE DREPT CA ACCESORIILE DE ORIGINE AU ROSTUL LOR....DAR LA BANII ACESTIA PUTEA FI SI "PERFORMANCE" NU DOAR "M".BUGETUL ESTE CORECT DAR CONSTAT O RISIPA FARA MARGINI PENTRU :"Explore an expression of joy"(JALNIC MESAJ) .

  • ioi, joi, 19.12.2013 12:55

    fara suparare, dar jantele sunt execrabile.

  • mAru, joi, 19.12.2013 13:07

    ............."E un detaliu care pare să ameninţe: „Ai grijă!. Aici sub capotă se ascund mulţi cai putere.”................TRADUCERE COCA : PUMNI MEI MINTE NU ARE :))))))...........pt Automarket , Bogdan Mirică...: din pacate pe repotajul asta v-ati atras doar antipatie, curiozitatea mea este de ce ati insistat pe banii cheltuiti ? :(

  • Mihai, joi, 19.12.2013 13:45

    Oameni buni , eu nu inteleg de ce atata antipatie. Nu vi se pare normal ca fiecare sa faca absolut ce doreste pe banii lui? De ce nu sariti in sus cand se prezinta seria 7 cu pachet individual - ca tot plastic si alte rahaturi sunt - nu face masina sa mearga mai repede. Nu inteleg ce va intereseaza daca BMW cere 13.000 de euro pentru un kit de exterior. Daca ii ai si iti place, ii dai daca nu, NU. Eu chiar apreciez ca s-au dat preturi chiar si la manopera.

  • DAC, joi, 19.12.2013 16:45

    Desi sunt fan BMW, nu am inteles niciodata modelul X6, din punct de vedere al cumparatorului. X5 este mult mai indicat, chiar si X3. Modificarea modelului prezentat mai sus mi se pare de prost gust, fara nicio valoare. In plus, este foarte scumpa, dar nu se justifica deloc.

  • Dacia Plant, joi, 19.12.2013 19:01

    Si de ce transformati acest SAC (SUV pt cei care nu stiu ce inseamna SAC) cu motorizare 100% diesel in model M cand el nu are sub capota un V8 de 547cp... si tot voi mai sunteti cei care fac misto de cei care isi fac ,,tuning" la masini cu M, AMG, etc.

  • LUCCI, joi, 19.12.2013 19:27

    Sa inteleg ca elementele demontate vor ramane la reprezentanta unde vor mai fi vandute o data incasand inca 3-4 sute de milioane pe ele!Ca daca le deduceau valoarea din pretul kitului M6, hai, treaca-mearga! Asa insa...

  • D_A_N_Y_E_L, joi, 19.12.2013 20:09

    http://www.4tuning.ro/masini-tunate/tuning-bmw-x5-e70-noul-kit-de-la-prior-design-iti-va-scoate-din-buzunar-circa-9-000-euro-21086.html Kitul asta este el de x5 dar costa mai putin decat cel de sus si aduce mult mai multe modificari

  • Vali, luni, 23.12.2013 09:42

    Banuiesc ca se face reclama doar la BMW si la service. Nu cred ca ati platit in realitate atatia bani pentru a face o masina care e urata si mai urata. Adica am mai multe pretentii de la niste redactori ai unui site cu profil auto. Din cate masini ati avut ocazia sa testati, daca ati ales sa o cumparati si tunati tocmai pe asta, lasa foarte mult de dorit. Daca ati primit-o cadou pentru reclama si "schimbarea la fata" a fost facuta tot pe banii celor de la BMW pentru a le face reclama, ati fi de inteles si scuzati. Cu siguranta ati fi iesit mai mult in evidenta daca faceati un act de caritate si banii de pe tuning se duceau pentru cadouri de Craciun oferite copiilor saraci sau familiilor neajutorate. Insa fiecare are gradul lui de inteligenta si face ce vrea cu banii. Voi sigur aveti prea multi si nu aveti ce face cu ei.