Volkswagen a dezvoltat o noua versiune a transmisiei DSG: DQ500
VW Transporter si Multivan vor primi o noua transmisie DSG, care suporta un cuplu motor mai mare in timp ce ofera aceleasi beneficii ca transmisiile DSG actuale.
La sase ani de la lansarea primei transmisii DSG din lume, inginerii Volkswagen prezinta un nou membru al acestei familii. Noul model se numeste DQ500 si este fratele mai mare al cutiilor de viteze DQ200 si DQ250. Scopul noii transmisii DQ500 este de a oferi tehnologia cutiilor de viteze cu dublu ambreiaj soferilor care conduc vehicule mai mari si modele de performanta. Transmisia DQ500 este singura cutie de viteze cu dublu ambreiaj si sapte trepte montata transversal care suporta un cuplu motor mare si este oferita pe vehicule de productie de serie.
Cuplul motor maxim suportat de noua transmisie DSG DQ500 este de 600 Nm. Cu toate acestea, ambreiajul lui DQ500 este cu 8 milimetri mai mic decat cel folosit de transmisia DQ250. Cuplul motor maxim suportat de aceasta transmisie o face potrivita atat pentru vehiculele comerciale, cat si pentru modelele sport. La fel ca si celelalte versiuni ale transmisiei DSG, noul DQ500 ofera atat un mod manual, cat si un mod automat, scopul principal fiind de imbinare a confortului la conducere si al sportivitatii.
Spre deosebire de DQ250, noul DQ500 are marsarierul montat pe cel de-al doilea arbore de transmisie, respectiv pe unitatea care poarta treptele 2, 4 si 6. Prin diferentierea arborelui primar care gazduieste treptele 1,3,5 si 7 de marsalier, noul DQ500 ofera posibilitatea cuplarii mai rapide a marsarierului fata de unitatile precedente. In majoritatea configuratiilor, noua transmisie DQ500 ofera acelasi consum de carburant pe care l-ar oferi si o transmisie manuala echivalenta, pe cand in alte cazuri, acesta ofera o economie de pana la 1.6 litri la 100 kilometri in comparatie cu o transmisie manuala. Debutul noii transmisii DQ500 va avea loc pe Transporter si Multivan, care beneficiaza de un nou motor Bi-TDI, care ofera o supraalimentare in doua trepte alaturi de un nivel ridicat al cuplului motor.
Via | OneEightTurbo
Inca un pas spre preconizata disparitie a cutiilor pur manuale. Dar suntem departe de o CVT performanta.