Volkswagen accelerează restructurarea în Germania. Alte 50.000 de locuri de muncă sunt vizate

Publicat marţi, 22.09.2026 14:33 de Silvian Irimia

Volkswagen își va intensifica programul de restructurare, a declarat săptămâna aceasta șeful mărcii principale a grupului, în timp ce angajații din industria auto germană au organizat proteste la nivel național.

Protestele organizate la Volkswagen, BMW și furnizorul de componente Bosch reprezintă o reacție la reducerile de personal, posibilele relocări ale producției și chiar închiderea unor fabrici din cea mai importantă industrie a Germaniei.

Criza din industria auto s-a reflectat și în rezultatele alegerilor regionale desfășurate duminică în două landuri germane.

Cel mai mare producător auto din Europa intenționează să elimine alte 50.000 de locuri de muncă, în cadrul unui amplu program de restructurare convenit în această lună cu reprezentanții angajaților și ai altor părți interesate.

Măsura a permis evitarea unui conflict deschis cu sindicatele puternice, care au continuat însă să solicite conducerii companiei să rezolve problemele existente.

Daniela Cavallo, șefa consiliului de întreprindere al Volkswagen, și Christiane Benner, lidera sindicatului IG Metall, au solicitat o protecție mai puternică împotriva concurenței neloiale din partea Chinei, o politică mai eficientă de subvenții la nivelul Uniunii Europene și continuarea programului de pensionare etapizată.

Acțiunile Volkswagen au coborât la cel mai redus nivel din iulie 2010 și au avut o evoluție mai slabă decât cea a principalilor concurenți, un semn al amplorii problemelor cu care se confruntă compania germană.

Săptămâna trecută, Volkswagen și-a redus prognoza privind marja de profit pentru 2026 la cel mult 1%, invocând evoluția slabă a pieței chineze și provizioanele mai mari pentru pensionări. Compania și-a redus, de asemenea, estimările pentru marca de mașini sport Porsche.

via Reuters

  • Inexorabil, marţi, 22.09.2026 15:48

    O marcă naufragiată din cauza faptului că s-a aflat în derivă prea multă vreme, are nevoie ca de aer de rigoarea si competența managerială a VW Group.

  • alex_cu_a_mic, marţi, 22.09.2026 17:48

    Cred ca vor sa concedieze mai multi angaajti decat au. Poate au uitat sa numere statele de plata.

  • Mihai, marţi, 22.09.2026 18:19

    Eu cand am zis ca ii paste falimentul au sarit focile. Ce treaba au Bmw si Bosch in toata afacerea asta ? :)) Concurenta neloiala? Pai cand faceau aliante Bmw, Vag si Daimler cum se numea? Care era scopul aliantelor?

  • zarnesteanu, marţi, 22.09.2026 19:14

    Hai, mai ranjiti zi dati din coada ca falimenteaza VW. O sa vedeti repercusiunile in cateva luni si in Romania.

  • @alex cu creier mic, marţi, 22.09.2026 19:16

    Spune-ne tu câți angajați ai. Hai, nu fi timid.

  • MarS, miercuri, 23.09.2026 09:45

    Au 650k angajati, restructurarea venea oricum daca se realiza switch la EVs Acum probabil vor fi recalificati spre tancuri, drone, misile sau se pot angaja in armata

  • Seriff, miercuri, 23.09.2026 11:34

    Eu nu mai inteleg nimic, intr-un articol publicat mai sus arata ca Dacia Sandero este pe primul loc la vanzari in Europa, urmate pe 2 de Golf si pe 3 de T-Roc, adica VW are doua modele in top 3 cele mai vandute masini, dar dau oameni afara si se tot vaita ca ii paste falimentul.

  • Dutz, miercuri, 23.09.2026 17:23

    Dacă VW nu vinde peste 8 mil de mașini pe an sunt în rahat. Între 8 și 9 sunt la supraviețuire, iar ca să fie ok peste 9. Mai contează ce face Porsche (de exemplu), plus costurile adiționale pe care le-au inițiat (și vorbim de multe miliarde) cu BEV-urile, Rivian și Scout etc. Industria în general și automotive în special (din cauza complexității produsului, tehnologie, lanț de aprovizionare, furnizori, dealeri, service, etc), are nevoie de stabilitate, predictibilitate și volume constante ca de ex China (nu în toate cazurile). Altfel investițiile enorme în dezvoltare și costurile nu pot fi acoperite. In Europa avem de toate mai puțin ce trebuie și în plus vrem și diversitate, configurări individuale etc. Cred ca era destul de previzibil că se va ajunge aici și suntem doar la început. Că așa-i în viață… posibil!!! Totuși, când ești responsabil de stabilitate și predictibilitate consider că trebuie făcut ceva concret și cu sens altfel se crează dezastre economice în care oamenii au mult de suferit. Răspund de mii de oameni și ca principiu “impun” reguli doar atunci când avem infrastructura necesară pentru a fi respectate și în primul rând eu pot să fac și să respect cerința/regula respectivă. Eu sunt responsabil sa creez infrastructura și dacă ceva iese prost sunt singurul vinovat… dar in general iese bine ;) Dar, eu lucrez in mediul privat (automotive) și nu este “democrație”, chiar de loc. Avem planuri, negocieri etc. și în cele din urmă toți același obiectiv(e) transparent (e) și clar monitorizat(e). Poate părea dur sau mai puțin romantic, dar să pui pe butuci viața a mii de oameni iar în cazul Europei vorbim de milioane este ceva ce ar trebui să nu se întâmple și trebuie făcut tot ce ne putem imagina să evităm să distrugem viețile oamenilor. N-am cum să fiu optimist, ar fi doar ignoranță totală. Că o să “supraviețuim”, cel mai probabil, dar pe unii o să ne doară rău de tot, din păcate. PS îmi place mult Europa și cam toate vacanțele mi le petrec în Europa, dar consider că o să traversăm situații foarte dificile pe care le-am creat singuri… uneori din plictiseală. Ultimul concediu m-a costat dublu (și nu-s risipitor chiar de loc), față de cât costa în urmă cu 4-5 ani, poate ceva peste dublu. Nu toți zebzecij ar trebui să primească credit pentru că ne spun că o să ne cadă drobul de sare în cap și restul să intre într-o “luptă” oarbă cu ceva ce ipotetic se poate întâmpla, ipotetic cam orice se poate întâmpla și totuși cam nici unul din noi nu avem adăpost atomic cu hrană pe 5 ani, arca lui Noe șamd.