Volkswagen Caddy Alltrack: primele imagini și informații ale variantei cross a utilitarei
Volkswagen a prezentat primele imagini și informații ale lui Caddy Alltrack, succesorul lui CrossCaddy. Noua variantă a utilitarei debutează în această săptămână la Salonul Auto de la Frankfurt.
Volkswagen Caddy, utilitara de clasă compactă a mărcii germane, primește o variantă Alltrack la Salonul Auto de la Frankfurt. Acest tip de versiune nu este la prima apariție în gama Caddy, existând deja un predecesor pe nume CrossCaddy. Noua variantă cross a lui Caddy a primit denumirea Alltrack, folosită de frații din oferta de autoturism, Golf și Passat, și este
Noul Volkswagen Caddy: design revizuit şi primul motor 1.0 TSI
Accesoriile exterioare ale variantei Alltrack a lui Caddy, pe lângă siglele specifice, sunt ornamentele cromate ale pragurilor laterale, ornamentele de culoare neagră montate la bosajele aripilor și ornamentele negre introduse în părțile inferioare ale barelor de protecție față și spate. Toate ornamentele din plastic negru formează un contrast cu elementele gri ale caroseriei și îi conferă lui Caddy Alltrack un aspect inspirat din segmentul SUV-urilor. În plus, grila radiatorului are ornamente cromate, stopuri fumurii, capacele oglinzilor laterale sunt argintii și proiectoarele de ceață au un fundal interior fumuriu.
Varianta Alltrack a lui Caddy este oferită atât pentru caroseria destinată transportului de persoane, cât și pentru caroseria destinată transportului de marfă. În cazul variantei de persoane, Caddy Alltrack are o tapițerie specială și măsuțe pliabile montate pe spătarele scaunelor din față. Pentru varianta de marfă, tapițeria este realizată dintr-un material textil rezistent, făcut să facă față solicitărilor intense și să nu se murdărească ușor. Ambele variante Alltrack ale lui caddy au la inteiror pachetul piele, care aduce acest material pe volan, levierul frânei de mână și pe levierul și nuca schimbătorului de viteze, cu tot cu o cusătură specială. Varianta de pasageri a lui Caddy Alltrack are în plus cotieră centrală reglabilă, pachet cromat interior, pedale cu aspect de aluminiu, covorașe Alltrack și ornamente interioare "Carbon Square dark".
Via Volkswagen
N-am inteles niciodata de ce ai produce un alltrack fara 4x4. Daca ai nevoie de o masina mai ridicata, inseamna ca pe unde mergi, iarna o sa ai probleme sau daca sunt cunditii nefavorabile.