Volkswagen Cross Caddy - variantă nouă, pentru teren accidentat

Publicat marţi, 18.09.2012 12:46 de Bogdan Mirică

Volkswagen propune publicului o nouă variantă Cross, dezvoltată pe actualul Caddy. Modelul vine cu o serie de modificări estetice importante disponibile pe ambele variante, cu 5 şi 7 locuri.

După ce a oferit publicului variante Cross pentru modelele Polo, Golf şi Touran, încercând să vină astfel şi în întâmpinarea celor care vor derivate pentru teren accidentat, Volkswagen lărgeşte acum gama cu un nou membru.

Este vorba despre Caddy Cross, o variantă dezvoltată pe ediţia Caddy Edition 30, prezentat în 2011, modificat însă cu o listă lungă de accesorii pentru a părea mult mai pregătit de off-road. Nemţii au pregătit elemente de protecţie pentru partea inferioară a caroseriei, incluzând aici spoilere, bosaje şi praguri.

Pachetul este completat de bare de protecţie în zona pragurilor şi de panouri de protecţie sub motor. Nu lipsesc jantele de 17 inch şi nici barele de fixare de pe acoperiş. La nivel estetic, Cross Caddy vine cu opt culori pentru exterior, inclusiv verdele Viper, împrumutat de la Scirocco.

Dincolo de geamurile cu tentă se ascunde un interior personalizat cu tapiţerie în două tonuri din piele şi cusături contrastante pentru scaune, schimbătorul de viteze şi levierul frânei de mână. Nu în ultimul rând, pasagerii faţă primesc o cotieră reglabilă.

Disponibil în ambele variante de caroserie, cu 5 şi 7 locuri, noul Cross Caddy va putea fi comandat alături de gama de motorizări convenţională, regăsită şi pe versiunile standard. Este vorba despre unităţi diesel şi benzină cu puteri cuprinse între 85 şi 168 de cai putere, acompaniate de transmisii manuale sau DSG şi, obligatoriu, de sistemul de tracţiune integrală 4Motion.

via Volkswagen

  • gik, marţi, 18.09.2012 20:16

    o alta inevntie pentru cei cu creierul neted!

  • eu, marţi, 18.09.2012 21:26

    fain cotetu', as lua una sa fete matele prin ea pe la tara

  • AndreiRN, marţi, 18.09.2012 23:42

    Dar ce % din componente este Made in China?

  • rzn.ozn, miercuri, 19.09.2012 01:16

    dokker-ul nemtilor.