Volkswagen: directorul financiar anunță că producătorul german mai are maxim 2 ani pentru a se salva
Recent, Volkswagen a anunțat închiderea a două fabrici din Germania pentru a reduce din costurile de producție. Acum, directorul financiar a declarat că Volkswagen mai are puțin timp la dispoziție pentru a se salva.
Producătorul auto se află în dificultate, iar astăzi directorul financiar a explicat exact cât de gravă este situația. Arno Antlitz a avertizat că Grupul Volkswagen are „un an, poate doi” pentru a redresa marca Volkswagen.
Directorul financiar al Grupului Volkswagen a făcut aceste comentarii în timpul unei întâlniri la sediul central al companiei din Wolfsburg, la care au participat și alți directori, inclusiv CEO-ul Oliver Blume. De asemenea, au fost prezenți sute de angajați furioși și îngrijorați după ce au aflat de planurile companiei germane de a închide două fabrici pentru a reduce costurile.
Antlitz a explicat celor prezenți că piața auto europeană a scăzut de la pandemie și este puțin probabil să revină la nivelurile ridicate de dinainte de Covid prea curând. Această scădere a cererii, plus adoptarea mai lentă a vehiculelor electrice decât era preconizat au dat planurile peste cap. Practic, asta înseamnă că Volkswagen va vinde cu aproximativ 500.000 de mașini mai puțin pe an și are maximum 2 ani pentru a reduce producția și costurile pentru a stabiliza situația.
La începutul acestei săptămâni, producătorul german a informat consiliul de lucru cu privire la planurile de a închide două fabrici. Ar fi pentru prima dată în istoria companiei când Volkswagen închide o fabrică. Una dintre fabrici ar fi o unitate de producție de automobile, iar cealaltă o fabrică de piese.
Angajații din Germania sunt, în mod natural, furioși în legătură cu discuțiile despre închideri, iar sindicatul IG Metall nu a exclus acțiuni de grevă. Totuși, Europa nu este singura regiune care îi dă bătăi de cap companiei germane.
-
Lae, joi, 05.09.2024 15:07
E ca o gaură în suflet. Așteptăm electrificarea totală din 2026, 2030, 2035 sau când s-o face ea. Vw nu se poate bate cu Tesla, care vinde mai puțin.
-
Dizăl Rulz Forevăr, joi, 05.09.2024 17:15
Să vândă mai multe TDI-uri cu I-ul roșu și software mișto. Asta vrea boborul.
Dutz, joi, 05.09.2024 18:33Ești cu un CIP03 care avea doar “memorie” de scurtă durată. Ai mai zis chestia asta și ni se rupe… fiecare își ia ce vrea. Chiar și guru Buhnici a afirmat că în cazul în care conduci distante lungi soluția este diesel. Nico o soluție nu este universală si nici permanentă, și doar dacă ești lovit rău la cap insiști cu aceeași prostie la nesfârșit.
-
Dutz, joi, 05.09.2024 18:27
Este irelevant să comparam WV cu Tesla, chiar dacă ar avea produse similare ceea ce nu este cazul, grupul WV are o capacitate de aprox 10 milioane/an. Dacă spun public ca au probleme, înseamnă ca știu de câteva luni bune chestia asta. Bănuiesc ca cele 5 mld. pentru colaborarea cu Rivian sunt istorie. Asta este o veste foarte proasta pentru Rivian care trăiește pe perfuzii la fel ca și Lucid, următorii care vor sucomba după Fisker, bănuiesc ca primii vor fi Lucid. Nu doar WV este în această situație, deci va mai urma… din păcate.
-
Ambulanța, joi, 05.09.2024 18:36
Ni-no-ni-no!
-
dan_grc, joi, 05.09.2024 18:43
@Dutz Lucid deocamdată are sponsor baban, sauditii încă au munți de bani, poate peste câțiva ani sa aibă surprize .
-
Manuel, joi, 05.09.2024 21:04
Nu este cerere scazuta ci masini la suprapret. Oamenii nu sunt dispusi sa dea 30-40 mii de euro pentru o masina care inainte de pandemie costa 15 mii de euro. Eu am masina de 15 ani si urmaresc piata pentru ca as fi schimbat-o de vreo 5 ani dar nu sa cumpar la suprapret. Astept acum sa apara in showroom Noul MG HS care este o masina dotata la un pret corect. Un Volkswagen ar cere pe aceeasi masina 50 mii euro. Sa isi pastreze masinile
-
Snow, vineri, 06.09.2024 10:46
Sper ca VW sa-si revina. Dincolo de volumele impresionante de circa 10 milioane de masini pe an, calitatea e cea care conteaza. Am mers peste 700.000 km cu masini VW in ultimii 22 de ani. Si inca vreo 100.000 km cu alte masini, inclusiv din gama 'Premium'. VW-rile sunt etalon de calitate, ergonomie si fiabilitate. Am in garaj un VW si doua BMW-uri. Cu VW merg cel mai mult !
-
DanG, vineri, 06.09.2024 12:04
O sa plateasca cateva mii de angajati pentru deciziile proaste luate de niste imbuibati de la conducere cu scopul de a satisface actionarii. Vedem din ce in ce mai des produse dezvoltate doar pentru profit, de catre specialisti in marketing si nu de catre ingineri, asa cum ar fi normal in automotive. VW s-a indepartat foarte mult de ceea ce i-a facut la un moment dat cel mai mare constructor auto, si anume masini robuste, simple si la un pret decent. Am avut Golf 7 si acum Passat 8,5 si trebuie sa recunosc ca nu imi place nici un model din gama actuala VW. Golf 8 este urat si miroase a cost cutting, Passat-ul nou este prea lung si prea incarcat, in timp ce T-Roc, T-Cross au materale de Dacia la interior. Au reusit prin ultimul facelift sa strice inclusiv Touareg-ul, un model care era inca fidel vechii folozofii VW. La fel si la Tiguan, noul model este din punctul mei de vedere un regres fata de generatia precedenta, asta in timp ce Karoq a facut un mare pas inainte.
-
Electrikkk, vineri, 06.09.2024 15:16
Foarte bine, sa dea faliment. Cand Tesla, avand la timpul respectiv de 10 ori mai putine resurse decat VW, facea retea de super chargere pe 3 continente !!!! VW facea... diesel gate !! Cam asta a putut germanu corupt, care odata era meserias si acum a ajuns cel mai inapoiat din UE la digitalizare si electrificare Eu nu stiu cum de SI-AU VANDUT VIITORUL ! Se stia clar ca EV este viitorul si ei au refuzat 15 ani sa faca ceva serios. 15 ani !!! Abia apoi cu VW ID.x au inceput sa faca ceva, dar rusinos, cu probleme de software si cam urate dar in plus FOARTE SCUMPE pentru ce ofereau. Eu ma mir si azi, cum pot cere pret mai mare decat Tesla, desi Tesla au range mai mare, se incarca mai repede, nu mai spun de toate bliz bliz-urile care are Tesla pe masini la care VW doar viseaza (conducere autonoma, sentry mode, doggy mode,...) Dar sa dea faliment ca Nokia, pentru ca o merita cu varf si indesat.
-
alex_cu_a_mic, vineri, 06.09.2024 16:27
@15:16 Iete exact de aia e Vw in buda ca nu a implementat doggy style pe masinile lor. Doamne cati iluminati pe saitu asta. VW e in buda ca i-a lovit Dieselgate apoi electrificarea apoi programarea. 3 lovituri de vreo 60-70 miliarde care ar fi scos in decor orice producator mediu. E aproape un miracol cum de-au supravietuit atator lovituri incasate intr-un timp atat de scurt. Acum sunt in situatia de a nu avea o platforma hibrida simpla si fiabila cum au Toyota, Honda, Ford (toyota) sau Renault. Si aici par a fi cresterile de vanzari pentru perioada curenta si imediat urmatoare. Toyota nu are probleme de genul pentru ca au fix produsele si platformele care se cauta. Nu exista nimic fara vanzari iar pentru asta iti trebuie produse pe cafre publicul si le doreste.
-
pipo, sâmbătă, 07.09.2024 09:37
Corect, @alex are dreptate, au luat decizia din motive greu de înțeles sa facă swich direct la electrificare totala pompand sume aberante într-un timp extrem de scurt pt a scoate pe piața revoluționara gama ID.. Chiar nu înțeleg cum or fi gândit ca o sa găsească atatea milioane de clienți dezinteresati de banii pe care ii arunca care sa cumpere aceste modele experimentale la suprapreț. Dar , în orice caz , trebuie privita ca o veste extrem de buna , aceasta despre problemele grave ale colosului german, asa cum spunea alex mai sus , este o minune ca au rezistat pana acum , era total anormal și îngrijorător sa nu fi întrat în grave probleme financiare după toate câte l-i s-au întâmplat. Înseamnă că totuși, legile economiei mai funcționează și la case atât de mari , care în general sunt protejate și para protejate de bănci, guverne , organizații mai mult sau mai puțin oculte , etc. Pe mine știrile astea ma bucura , nu ca am ceva cu VW , dimpotrivă, sunt conștient de importanta acestei companii pt economia Europei și României, dar asa este normal , sa treacă prin perioade grele sau extrem de grele dacă iau decizii atât de proaste. Nu vor fi lăsați sa cada oricum, dacă lucrurile chiar se imput tare , dar cu siguranță va fi iureș în Germania și vor ieși șifonati tare , dar mai umili și mai buni ( sper eu).
-
Mihail C., duminică, 08.09.2024 21:15
Contrar majorității comentariilor, părerea mea este că VAG a greșit pentru că s-a luat după politicieni și activiști, în loc să sculte de propriii clienți, mulți din ei clienți fideli. Cum să crezi că proprietarii de Golf și Passat, oameni din clasa de mijlor, practici în esență, mulți cu solidă educație auto și familiști, vor trece la niște experimente numite mașini electrice, iar VAG să vândă BEV la volumele cu care s-a obișnuit din trecut. Toyota, de exemplu, nu a căzut în această capcană. Și nu doar că VAG n-a dat doi bani pe ce cred clienții săi, dar, pentru a acoperi gaura cu electricele, a și umflat serios prețul (peste 30%) chiar la modelele sale de rezistență, lovind tocmai în clienți și făcându-și praf vânzările. Cum să vinzi un Passat sau Tiguan cu dotări decente la peste 40.000 euro sau un Golf la 30.000 euro? Concluzia: pe zi ce trece se dovedește că mașinile electrice sunt o țeapă financiară (cum VAG a și aflat), destinate unei pături selecte, dar mici, de cumpărători, iar în următorii ani, cu toată propaganda ce duce spre prozelitism, nu vor depăși nivelul de nișă pe care îl ocupă în prezent. De ce? Pentru că viața de zi cu zi a proletariatului nu are nici bani, nici timp de fițe și propagandă.
Citeste si
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieStellantis: platformă nouă, compatibilă cu motoare termice, electrice și cu hidrogenStellantis a dezvăluit oficial o nouă arhitectură care va fi prezentă la viitoarele SUV-uri și camionete ale Grupului. Noua platformă STLA Frame va oferi cea mai multă flexibilitate dintre toate platformele, deoarece va fi compatibilă cu motoare termice, hibride, electrice și chiar cu range extender și cu hidrogen. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieJaguar va avea o nouă identitate de marcăJaguar trece printr-o transformare și se repoziționează în industria auto ca o marcă de lux de vehicule electrice. Această nouă direcție este însoțită de o serie de embleme noi pentru viitoarele modele Jaguar. Citeste tot
-
INDUSTRIE | marţi, 19 noiembrieȘeful Bugatti: „următoarea țintă este să atingem 500 km/h”Mate Rimac, șeful Bugatti, a declarat într-un interviu că următorul obiectiv pentru Bugatti este acela de a atinge o viteză de 500 km/h. CEO-ul mărcii franceze pune un accent foarte mare pe dezvoltarea unor anvelope noi, care să facă față acestor viteze. Citeste tot
Dacă acum mai are doi ani pentru a se salva, pentru ca vor vinde cu 500.000 mașini mai puțin, după 2030 ce vor face ? Vor vinde multe milioane de electrice anual ? Dincolo de problemele evidente ale fortarii electrificarii, cred ca domnii de la VW exagereaza, probabil ca forțează niște ajutoare guvernamentale .