Volkswagen Eos ar putea fi retras de pe piaţă la finalul lui 2014

Publicat miercuri, 26.03.2014 18:16 de Bogdan Mirică

Volkswagen Eos a traversat un 2013 de coşmar, cu vânzări dezamăgitoare, depăşite cu mult de cele ale lui Beetle. Evoluţia dezamăgitoare ar putea aduce oprirea producţiei la finele acestui an.

Chiar dacă s-a străduit din răsputeri să redevină un model atractiv, ajutându-se de un facelift şi alte îmbunătăţiri estetice, actualul Volkswagen Eos se încăpăţânează să fie un eşec comercial. Motiv pentru care durata de viaţă a modelului decapotabil este pusă încontinuu sub semnul întrebării.

De această dată, speculaţii privind renunţarea completă la VW Eos vin de la publicaţia germană Der Spiegel. Jurnaliştii susţin că soarta lui Eos este deja pecetluită, modelul urmând să părăsească definitiv linia de producţie la finalul acestui an.

Decizia vine după ce 2013 a fost un an foarte slab, cu doar 8000 de exemplare produse. Ideea dezvoltării unei noi generaţii a fost abandonată complet, costurile unei asemenea decizii fiind mult prea mari şi greu de acoperit. Implementarea unui acoperiş metalic şi asigurarea unei rigidităţi structurale reprezintă o provocare importantă.

Începând cu 2011, Eos a avut de înfruntat o competiţie serioasă, venită chiar din interiorul companiei. Este vorba despre Golf Cabriolet şi despre Beetle Cabrio, modele ceva mai abordabile ca preţ şi cu o personalitate mai puternică.

În 2013, varianta decapotabilă a lui Beetle a vândut 15.547 de unităţi, în vreme ce Eos a atras doar 2280 de clienţi în Europa. La toate acestea se mai adaugă şi climatul nefavorabil al pieţei cabrioletelor, aflată în continuă scădere în ultimii ani.

  • bbb, miercuri, 26.03.2014 19:32

    Unde sunt cei ce radeau de Honda ca retrage din Europa Insight? Macar Honda o sa o vanda pe alte piete.

  • vianu, miercuri, 26.03.2014 19:50

    @bbb...Insight si-a dat si el duhu'.... http://www.automobilemag.com/features/news/1402-report-honda-insight-ends-production/

  • AlinC, miercuri, 26.03.2014 21:09

    Design de low cost si pret aproape premium

  • NICE, miercuri, 26.03.2014 21:48

    Nu-i nimic. Traiasca Megane CC !

  • Scrooge, joi, 27.03.2014 09:50

    @bbb....Honda cu tot Insight are 5 modele cu totul. VW are numai la cabriolete 3 din care retrage unul. :))))

  • dan, joi, 27.03.2014 10:40

    Sa ai 3 cabriolete in cam acelasi segment mi se pare o dovada de prostie crunta din partea VW. Mai ales cand gusturile pietei s-au redefinit clar si cabriolete mai vand, cat de cat, doar marcile premium.

  • Jake Sully, joi, 27.03.2014 10:44

    Sunteți în pana de subiecte?!?... VW a declarat de vreo doi ani ca va retrage Eos de pe piața din cauza modelului Golf Cabrio.

  • @ bbb, joi, 27.03.2014 11:08

    Situatia Honda in Europa este DEZASTRUOASA ! Concedierile la uzina din Anglia continua ( http://europe.autonews.com/article/20140325/ANE/140329928/honda-cuts-uk-car-output-on-weak-growth-outlook ), cota de piata in Europa este de maxim 1.00 % ( cel mult 1 european din 100 alege sa cumpere o Honda ) iar foarte curand faptul ca Accord-ul european nu va avea urmas va deveni oficial ( aceasta este o stire nu cea ca Eos va iesi din productie ) . Piata auto din Europa a inregistrat cresteri in ultimele 6 luni la rand insa Honda continua sa aibe in Europa scaderi de doua cifre procentual . De ex. in Franta, una din principalele piete din Europa in care principalii rivali niponi ( Toyota si Nissan ) au vandut in februarie 2014 aprox. 6,000 de masini fiecare, Honda a vandut mai putin de 500 masini fiind depasita la vanzari in Franta de un brand muribund ( trist dar adevarat ) ca Lancia . In ritmul actual in maxim 2-3 ani Honda se va retrage definitiv din Europa, singurii producatori niponi care nu au emotii in acest sens fiind Toyota si Nissan .

  • Eos, joi, 27.03.2014 11:11

    Cred ca cei de la VW stiu ca Golf arata cam banal si plictisitor. dar nu conteaza pentru ca se vinde cu aceasta combinatie de design. Daca il mai faci si cabrio deja lucrurile se complica si mai rau. Pentru ca un cabdio cu design trist nu este cea mai fericita combinatie. Poate tocmai din cauza asta cei de la VW nu au renuntat la Eos care, cel putin in opinia mea, ar arata mult mai bine fata de un Golf Cabrio. Pe de alta parte mai este si Beetle Cabrio care pe langa Eos arata si mai bine, iar pretul e tot pe undeva pe-acolo. Deci de ce sa alegi un posibil Golf Cabrio sau Eos cand exista Beetle Cabrio? Si cred ca Eos nici nu isi mai are rostul. Este o masina gandita cand exista New Beetle Cabrio si Golf 5 nu avea varianta decapotabila. Deci atunci poate ca isi avea rostul si locul. Intre timp lucrurile au luat o intorsura cam trista pentru Eos si ultimul Beetle Cabrio poate sa ii aduca sfarsitul.

  • vianu, joi, 27.03.2014 13:35

    @@bbb 2013 a fost mai bun decat 2012 ca si cota de piata care, intodeauna, a fost PESTE 1% si niciodata sub 1%. ;) Vanzarile au scazut per brand cu 2% iar Acordul s-a dus pe ulei cu 45% (!!!). In segmentul lui Acord inclusiv Passat a avut -20% sa numai zic de Exeo -42%, Avensis 37% sau C5 cu -35% In 2001, Honda avea 1,06% cota si nu a plecat. Dar mai stii? Ar fi pacat totusi sa plece din Europa.

  • @ vianu, joi, 27.03.2014 14:10

    Honda nu a mai inregistrat profit in Europa din 2007 . Insa odata cu revenirea pietei europene ( ultimele 6 luni au fost pe plus ) au iesit la suprafata adevaratele probleme pe care Honda le are in Europa . Prima problema este Designul . Majoritatea potentialilor cumparatori Honda au fost trasi inapoi de designul controversat al modelelor europene . Iar a doua problema si cea mai mare este Pretul . Honda are succes in SUA pentru ca are preturi cel mult la nivelul Ford si Chevrolet, in Europa insa Civic-ul concureaza la pret modele ca A-Klasse, A3 sau Seria 1 iar raspunsul clientilor europeni demonstreaza in fiecare zi ca strategia Honda in Europa este gresita . Profiturile Honda pe plan international tin momentan in viata divizia europeana dar situatia actuala nu poate continua la nesfarsit . Honda ori va gasi o modalitate sa rivalizeze Toyota si Nissan cu succes in Europa ( asa cum o face in SUA ) ori va parasi piata europeana in urmatorii ani .

  • io, joi, 27.03.2014 18:20

    EOS a aparut dupa Megane CC ca raspuns al nemtilor la ofensiva Renault. Megane CC avea plafon din sticla si multe alte chestii smechere de la prima aparitie. Ce sa zic...invidia e bad karma. Aviz Vw.

  • @io, vineri, 28.03.2014 11:41

    Nu stiu daca a fost primul Megane CC-ul (nu prea cred dar nu stau sa rascolesc istoria acum, mai bine as merge ca si concept pe 206 CC) dar cred ca ii doare in partea din spate pe cei de la VW de Megane CC. Si nu sunt nici pe departe fan VW

  • ..., luni, 31.03.2014 12:29

    Un mare esec acest EOS.