Volkswagen Golf VIII va avea o versiune care va consuma 2.35 litri la sută
Cea de-a opta generaţie a lui Golf va avea o versiune care va consuma doar 2.35 litri la sută. Modelul va fi disponibil pe piaţă în 2020.
Volkswagen a anunţat că va realiza o versiune supereconomică a lui Golf în 2020. Respectivul model ar aparţine celei de-a opta generaţii a lui Golf şi va purta denumirea blue-e-motion. Cel mai economic Golf din istorie va avea un consum mediu de 2.35 litri la sută şi emisii de CO2 de numai 75 grame per kilometru. Viitorul Golf VIII va beneficia de numeroase elemente tehnologice preluate de la noul concept XL1 şi va primi un tren de propulsie hibrid evoluat din cel prezentat pe conceptul care a debutat anul acesta la Salonul Auto de la Qatar.
Versiunea supereconomică a lui Golf nu va fi tocmai ieftină, modelul urmând să beneficieze de numeroase componente din plastic întărit cu fibră de carbon. În urma acestei măsuri, antifonarea modelului va scădea, dar nemţii pregătesc un sistem de amortizare a sunetelor neplăcute prin intermediul sistemului audio. De asemenea, întregul tren de propulsie va beneficia de o reducere a frecărilor, iar aerodinamica va fi îmbunătăţită simţitor.
Atât Volkswagen, cât şi rivalii săi vor fi nevoiţi să lanseze modele din ce în ce mai economice pentru a răspunde normelor europene. Până în 2020, gama fiecărui constructor de automobile ar trebui să aibă o medie a emisiilor CO2 de numai 95 grame per kilometru. Pe lângă versiunea ecologică a lui Up!, Volkswagen va beneficia şi de câteva versiuni electrice ale modelelor sale, alături de versiunea supereconomică a lui Golf. Împreună, toate aceste modele îi vor ajuta pe nemţi să-şi reducă emisiile de CO2. În acest moment, Fiat este marca de volum cu cel mai redus nivel de emisii CO2 din Europa.
Via | Autocar
Cred ca o sa consume atat numai in cadere libera:))