Volkswagen își cere scuze pentru că a finanțat un test pe maimuțe privind efectele emisiilor diesel: studiul a fost cofinanțat de BMW și Daimler

Publicat luni, 29.01.2018 13:48 de Petre Barac

Grupul Volkswagen continuă controversele din jurul manipulării testelor de poluare ale motoarelor diesel după ce nemții și-au cerut scuze pentru un experiment în care mai multe maimuțe au fost expuse la gaze de eșapament, cu scopul de a studia efectele acestora.

Criza în care a intrat Volkswagen în 2015, după ce a recunoscut că a instalat dispozitive de manipulare a testelor de poluare pe milioane de mașini diesel la nivel global, pare să nu mai aibă un sfârșit.

Potrivit publicației New York Times, grupul german a finanțat un experiment într-un laborator american în care 10 maimuțe au fost expuse la gazele de eșapament ale unui VW Beetle, cu scopul studierii efectelor acestor emisii. La studiul din 2014 ar fi participat, pe lângă Volkswagen, și Daimler, BMW și Bosch.

“Ne cerem scuze pentru acest gest greșit și pentru lipsa de judecată a persoanelor implicate. Suntem convinși că metodele științifice alese atunci au fost greșite. Ar fi fost mai bine ca acest studiu să nu fi avut loc,” se arată într-un comunicat al VW.

Modelul Beetle folosit în testul cu maimuțe se află printre vehiculele pe care producătorul auto german a instalat softul de manipulare a rezultatelor testelor de poluare.

Daimler a anunțat separat că va începe o investigație referitoare la studiul comandat de Grupul European pentru Studii Științifice, pentru Sectorul Mediului, Sănătății și Transporturilor.

“Considerăm că testele pe animale din acest studiu au fost inutile și respingătoare. Ne distanțăm explicit de studiul respectiv”, au anunțat oficialii Daimler.

Reprezentanții BMW s-au distanțat și ei de studiul respectiv, spunând că nu au participat la designul și metodele acestuia. Bosch susține că s-a retras din grupul de lucru în 2013.

Potrivit VW, grupul finanțat în mod egal de cei trei producători auto a oprit activitățile anul trecut, iar proiectul nu a fost finalizat.

Via Autonews

  • LLL, luni, 29.01.2018 14:18

    Greseala e cand uiti sa insurbuezi, montezi un brat mecanic gresit etc Aceasta se numeste altfel, ma abtin de la jigniri. Toata conducerea "vw" trebuie demisa, de la mic la mare! E criminal ceea ce au putut face. Ma gandesc cate astfel de lucruri sunt pastrate ascunse de ochii pesei si a celor ce le cumpara masinile cu ochii inchisi.

  • @LLL, luni, 29.01.2018 14:44

    Perfect de acord. Uitasem aproape ca nemtii au o inclinatie spre tot felul de experimente. Dachau, Birkenau...

  • DanG, luni, 29.01.2018 14:47

    Sunt asa de ciudate scandalurile in care sunt implicati cei de la VW incat am impresia ca sunt condusi de niste nebuni care totusi stiu sa faca masini. Tin minte ca aparuse prin presa o alta faza ciudata, cei mai buni angajati din conducerea companiei erau rasplatiti cu vizite la bordeluri. WTF Volkswagen? Cum dracu' sa afumi maimute in numele cercetarii?

  • petrush, luni, 29.01.2018 15:54

    ce conteaza cateva maimute cand masinile lor afuma miliarde de oameni.noi participam toti la experiment.

  • someone, luni, 29.01.2018 16:19

    cui isi cer scuze? maimutelor? celor de la greenpeace? serios? la mine in vocabular asta se numeste ipocrizie maxima.

  • Seth, luni, 29.01.2018 16:21

    Sociopatii astia au o obsesie cu gazele otravitoare. CEO ul fondator, Adolf H ar fi mandru. cough Zyklon B La pariu ca scopul era de a produce rezultate "stintifice" prin care sa dovedeasca ca esapamentul de diesel nu e periculos. Sunt curios cum a decurs meetingul in care sa dat unda verde acestui proiect. "Tu ce parere ai? E in regula, nu vad nici o problema." :))))

  • gogu, luni, 29.01.2018 16:33

    e clar, pana maine e demis inginerul vinovat, eventual si o femeie de serviciu

  • inexorabil, luni, 29.01.2018 19:01

    Rețeta succesului tinde să devină clasică: “Să facem boroboațe ȋn mod conștient, iar dacă vom fi descoperiți, atunci să ne lamentăm cu vizibilă umilință de sine, ba chiar să monologăm filosofic ȋn public, astfel ȋncât gesturile noastre să denote profundă conștiință civică: cum a fost posibil așa ceva? Ȋn ce lume trăim?! Suntem convinși, considerăm, opinăm că trebuie să existe o limită pentru orice”. Dar fraza-cheie “Merităm să fim pedepsiți!” nici vorbă s-o plaseze băieții ȋn discursul lor premeditat – ȋn schimb, la creduli, la ignoranți și la indolenți ține ȋntotdeauna figura cu condiționalul/conjunctivul perfect: “Ce bine ar fi fost ca asemenea fapte să nu se fi petrecut”…Iar mâine și ȋn oricare zi următoare soarele va răsări din nou agale peste ȋntreaga omenire și va mângâia suav emblemele vag-iste.

  • @zarnesteanu, marţi, 30.01.2018 08:44

    Suferi tare pentru nemti, din cate se pare. atat de tare, incat ai fi capabil sa negi evidenta si, pentru ca nu e de ajuns, sa arati cu degetul pe altii... Si el a aruncat cu creta, doamna invatatoare... Linisteste-te, romanii tot vor cumpara VW si daca s-ar dovedi ca au facut experimente pe oameni...

  • Seth, marţi, 30.01.2018 09:54

    Ce e zarne, nu stiai ca Adolf si Frontul German al Muncii au fost fondatorii VW ? Astea nu sunt noxe, e istorie. Putina scoala nu strica nimanui. :D Avand in vedere trecutul lor, te-ai fi gandit ca sunt mai sensibili cand vine vorba de camere de gazare. https://en.wikipedia.org/wiki/Volkswagen#/media/File:VW_logo_during_the_1930s.svg

  • Seth, marţi, 30.01.2018 09:55

    https://en.wikipedia.org/wiki/Volkswagen#/media/File:VW_logo_during_the_1930s.svg