Volkswagen îşi propune ca viitorul Phaeton să fie mai confortabil decât Mercedes S-Klasse
Germanii de la Auto Motor und Sport afirmă că Volkswagen şi-a propus să-l facă pe viitorul Phaeton să fie cel mai confortabil model din segment.
Volkswagen Phaeton va primi o generaţie complet nouă în 2016, spun cei de la Auto Motor und Sport, iar constructorul german are ţeluri înalte pentru aceasta, titrează publicaţia respectivă. Potrivit nemţilor de la AMS, Volkswagen şi-a propus să-l facă pe viitorul Phaeton să fie cel mai confortabil model din segment.
Următoarea generaţie a lui Phaeton va fi construită pe o platformă complet nouă şi va beneficia de o caroserie din aluminiu şi magneziu care îi va reduce semnificativ masa totală, anunţau zvonurile precedente referitoare la viitoarea navă amiral din Wolfsburg. Nemţii de la Volkswagen ar putea implementa şi un sistem de propulsie hibrid pentru următorul Phaeton, dar detaliile despre acesta sunt încă bine ascunse de reprezentanţii concernului german. Pe lângă noutăţile de sub capotă, Phaeton va beneficia şi de tehnologii de conducere semi-autonomă, publicaţia germană citată mai sus având informaţii care sugerează implementarea unui sistem capabil să conducă maşina fără intervenţia umană la viteze de până la 60 km/h.
La fel ca până acum, toate informaţiile indică intenţia celor de la Volkswagen de a păstra poziţionarea neobişnuită pe piaţă a lui Phaeton. Astfel, berlina de lux din gama Volkswagen va avea un aspect care să nu iasă în evidenţă faţă de gama de volum a producătorului şi se va concentra asupra confortului ocupanţilor în detrimentul artificiilor de design. Actuala generaţie a lui Phaeton a fost lansată în 2002 şi se pregăteşte să iasă din producţie în aşteptarea succesorului.
Via AMS
Sincer nu vad unde isi mai are locul A8 in cazul respectiv...mai ales ca nici el nu se canalizeaza pe artificii de design ci pe confort/finisari/dotari/motorizari.