Volkswagen Multivan Alltrack concept ar putea deveni realitate în viitorul apropiat

Publicat marţi, 04.03.2014 15:30 de Dragoș Băltățeanu

Volkswagen, divizia de automobile comerciale, a adus la Geneva un concept cu tracţiune integrală bazat pe modelul Multivan.

Volkswagen Vehicule Comerciale a prezentat la Salonul Auto de la Geneva un concept bazat pe modelul Multivan. Numit Multivan Alltrack, acest concept anunţă o posibilă variantă de serie pentru un model Multivan dotat cu tracţiune integrală şi foarte bine dotat. Volkswagen Multivan Alltrack foloseşte acelaşi sistem 4x4 care se găseşte şi pe modelul Passat Variant Alltrack. 

La exterior, modelul prezentat este un Multivan vopsit într-un alb perlat pătrunzător aşezat pe jante de 19 inch. În interior găsim scaune tapiţate în piele Poltrona Frau, inserţii de lemn închis la culoare şi o podea de lemn inspirată din cea a iahturilor de lux. Pentru plăcerea pasagerilor, Volkswagen a montat un sistem infoteinment controlat printr-un display de 8 inch. Muzica este redată de un sistem Dynaudio Surround.

Pentru a propulsa conceptul Multivan Alltrack, Volkswagen a ales motorul 2.0 TDI cu patru cilindri de 180 CP. Puterea este trimisă către toate cele patru roţi prin intermediul unui cutii de viteze automate şi un diferenţial Haldex. Volkswagen a mai menţionat că Multivan-ul Alltrack are un unghi de atac de 21 grade, iar cel de degajare este de 15 grade, sugerând că acest automobil ar putea fi folosit şi pe suprafeţe lipsite de asfalt.

VW Multivan Alltrack este succesorul spiritual al modelului Transporter Syncro din 1980 şi are mari şanse să ajungă în producţia de serie în viitorul apropiat.

  • DAC, marţi, 04.03.2014 17:07

    Modelul Multivan este una dintre masinile mele preferate! Dar, astept cu nerabdare noua generatie, pentru ca VW a ramas in urma lui Mercedes, la acest capitol!

  • vianu, marţi, 04.03.2014 19:28

    @AM...imi puteti raspunde la o intrebare simpla: de ce este CONCEPT ceea ce prezentati in articol? care este diferenta intre acest "concept" si oferta actuala a lui VW 4 motion? bandourile negre? luminile LED? insertiile cromate? farurile modernizate?

  • Dacia Plant, marţi, 04.03.2014 19:56

    Tare curios sunt eu ce se intampla cu luminitele alea din bara cand lovesc un bolovan pe un teren off road mediu/scazut. Ca nu arata a Alltrack. In rest este frumos.

  • io, marţi, 04.03.2014 20:08

    arata beton si are garda la sol mult mai mare fata de actualul multivan

  • io, marţi, 04.03.2014 20:08

    arata beton si are garda la sol mult mai mare fata de actualul multivan

  • Misha, miercuri, 05.03.2014 11:00

    @Vianu Vesiunile All Track de la VW difera considerabil de simplele 4 Motion. Spre exemplu, Passat All Track spre deosebire de Passatul normal cu nivel de exchipare 4 Motion are suspensii reglate altfel, protectii ale transmisiei si diferentialului si mai ales, un sistem de tractiune integrala imbunatatit caruia i se poate schimba modul de functionare in functie de dificultatea suprafetei de rulare.

  • vianu, miercuri, 05.03.2014 13:37

    @misha...multumesc inseamna ca numai inteleg conceptul de "concept car".

  • mishazaitev, miercuri, 05.03.2014 14:54

    @vianu Pai nici nu e... e doar un "concept"... fara "car" -::) -:::))