Volkswagen Multivan BlueMotion consumă 6.4 litri/100 km
Volkswagen a prezentat la Geneva cel mai economic Multivan din istorie. Echipat cu un TDI de 114 cai putere, modelul consumă doar 6.4 litri/100 de km.
Standul Volkswagen de la Geneva a găzduit şi o premieră mai puţin cunoscută publicului larg. Este vorba despre cea mai economică versiune din istoria modelului Multivan, etichetată cum altfel decât Bluemotion.
Modelul cu şapte locuri vine echipat cu un propulsor diesel de 2.0 litri, ce oferă 114 cai putere şi un cuplu motor de 250 de Nm. Propulsorul TDI primeşte sisteme start-stop şi de recuperare a energiei la frânare, precum şi pneuri cu rezistenţă redusă la rulare şi o serie de modificări aerodinamice.
Mulţumită acestor modificări, Multivan BlueMotion poate garanta un consum mediu de numai 6.4 litri/100 de kilometri şi o rată a emisiilor de 169 g/km.
Modelul se individualizează prin jantele de 16 inch din aliaj şi prin vopseaua Glacier Blue Metallic, aplicată caroseriei. La interior, clienţii vor primi finisaje cromate, dar şi accesorii precum senzori pentru presiunea pneurilor, climatizare şi cruise control.
Noua versiune economică şi ecologică va fi disponibilă începând cu primăvara acestui an, preţurile urmând să fie anunţate în următoarele săptămâni.