Volkswagen plănuieşte un SUV cu şapte locuri pentru SUA

Publicat luni, 10.01.2011 16:05 de Bogdan Mirică

Volkswagen intenţionează să îşi mărească cota de piaţă în Statele Unite. Pentru asta, constructorul are nevoie de un SUV de mari dimensiuni, cu şapte locuri.

Deşi a lansat astăzi noul Passat american în cadrul Salonului Auto de la Detroit, Volkswagen are nevoie de un alt tip de model pentru a putea câştiga teren pe piaţa din Statele Unite. Este vorba despre un SUV de mari dimensiuni, cu şapte locuri, o categorie faţă de care americanii încă manifestă un interes deosebit.

Se pare că nemţii sunt conştienţi de acest aspect şi intenţionează să propună pe piaţa din SUA un model de acest tip. O confirmă chiar Jonathan Browning, şeful diviziei americane VW, care speră astfel să atingă un milion de unităţi vândute în SUA până în 2012, adică de patru ori mai mult decât în 2010.

Browning a ţinut să precizeze că un pick-up, alt segment popular dincolo de Ocean, nu este o prioritate pentru gama Volkswagen SUA, chiar dacă disponibilitatea sa ar fi facilă prin importarea actualului Amarok, produs în Argentina.

Anul trecut, piaţa americană a înghiţit 3.3 milioane de SUV-uri, însă, dintre acestea, doar 25.659 au purtat sigla Volkswagen (20.964 de unităţi Tiguan şi 4713 exemplare Touareg). Segmentul este unul deosebit de important, având în vedere că însumează o cotă de piaţă de 29%. Nemţii pot lua drept exmplu japonezul Honda CR-V, care a fost liderul pieţei anul trecut, cu 203.714 unităţi vândute. 

via | autoblog

  • Ion, marţi, 11.01.2011 12:31
    Q7 ?!?

    Stiu ca nu se poate compara cu şalandele care se vand pe aici, dar dacă ai puţa mică, un Q7 compensează.

  • AdrianosFidi, marţi, 11.01.2011 20:30

    Ar putea sa le faca lungi ca Chevy Silverado sau aproape pentru a avea spatiu de bagaje si cand are 6 pasageri .